Mă gândeam că peste puțin timp floarea din tine se va ofili… spuneai că niciodată nu ai fost frumoasă… eu nu te-am perceput decât frumoasă.
Nu ești un om bogat… dacă nu ai să câștigi la loterie nu ai să fii nici de acum încolo… eu te vroiam așa. Ești nebună … și o să trebuiască să te prefaci… eu te iubeam așa.
Va trebui să cauți iar din timpul vieții tale… pe mine m-ai găsit alături.
Tu nu știi încă ce înseamnă să iubești liber de tot și de toate… eu am aflat cu tine.
Fără acestea nimic nu există.
Nici pentru ultima ta tinerețe nici pentru ultima vacanță.

A venit ziua în care am tras o linie sub ceea ce a fost.

Þi-am redat ocazia să refaci drumul primelor noastre mesaje. Acum îl citești pe cel din urmă.
Urmez voia ta. Te-am văzut supărată, disperătă că nu știai ce să faci ca să te urăsc.
Nu voi repeta nimic. Þi-am făcut cele mai fierbinți declarații de dragoste pe care le-am simțit și le-am scris vreodată. Din acele rânduri, numai viața nu reieșea că ți-aș fi dat-o pentru că aș fi rămas fără de tine. Þi-am pus la picioare totul dar pentru tine a fost ori prea mult ori prea puțin.

Pentru ca te iubesc încă nu am să mai insist. În nici un fel.
Atât să știi și să nu uiți, că tu, ai fost cea mai frumosă și mai întregă, mai rotundă, mai fierbinte și mai dorită realitate trăită de mine în viața asta.

Remarcai, în scrierile mele trecute, amintirea unei foste iubiri neuitate, bântuitoare.
Ea, Aimee, a reprezentat mult la o altă vârstă.
Experiența cu tine a fost divină. Matură, completă, fierbinte, mistuitoare.
O dată la 20 de ani se repeta. Exact la 20 de ani.
Nu voi mai apuca cealaltă etapă, a treia, de 20 de ani. Aceasta a fost ultima mea.

Nu are rost să invoci motive și să cauți cu disperare cauze de ruptură. Ruptura asta s-a produs. Nu am provocat-o, nu am dorit-o, nu am chemat-o. Nu mă simt vinovat cu nimic.
Am fost numai al tău într-o singură lume, cu o singură față și cu un singur gând.
Am vrut hotărât să ne iubim până la urmă.

Tu ai motivațiile tale, nu le înțeleg dar le respect.

Am tras linia aceea chiar de ziua indrăgostiților lumii, sub bulgări de zăpadă, azalee și extaz.
Și chiar dacă, acum când scriu, am un nod ce-mi urcă secetos în gât, închid scrinul de abanos și îi arunc cheia. În pieptul sfâșiat de suflet, am o gaură de obuz Krup prin care poți vedea cerul negru al dimineții. Îmi pare că tot oxigenul lumii a plecat pe Marte iar condorii noștri s-au dezintegrat în infinit. A fost prea mult pentru inima mea de copil mare.

Iți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit și pentru nebunia minții și a simțurilor, pentru întregul, frumosul, divinul și pentru florile pe care mi le-ai adus în suflet.