agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4930 .



Terapia confesiunii
personals [ Thoughts ]
Exercițiu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [allandalla ]

2006-03-12  | [This text should be read in romana]    | 



Drumurile mele sunt scurte și adesea se înfundă în același loc. Câteodată se mai petrec și lucruri uimitoare, cum a fost azi, când am văzut un cerșetor. Unul anume, ieșit în calea mea special să-mi arate sensul. Strâns la marginea trotuarului, înconjurat de sacoșe, haine, și ce-o mai fi avut el acolo, colora. Pur și simplu. Colora chiar o carte de colorat. Mi s-a părut incredibil, concentrat și aplecat asupra cărții, urmărind să nu depășească în vreun fel conturul tipărit. N-am mai colorat încă de când purtam pantofii lui Dorothy, uitasem că pot să-mi colorez singură cartea, viața, lumea, cred că zilele astea intru la o librărie și îmi cumpăr creioane colorate. I-am lăsat bani în cutie și abia a ridicat capul să se uite, așa cum tresari deranjat când auzi un zgomot la ușa casei tale, chiar dacă e poștașul cu vești bune. Și căruia i-ai spune, domnule, mă bucur că mi-ai adus ceva, dar du-te acuma, am de terminat o casă, de crescut copii, de iubit oameni, de pierdut vremea cu picioarele pe pereții mei, ai mei, domnule dragă, de visat și de construit lumi. Așa colora cerșetorul ăla și l-am invidiat, și l-am iubit un moment, poate chiar mai multe, până s-a schimbat culoarea semaforului, iar eu mi-am amintit că sunt și culori imperative.

Singurătatea e la fel de firească și naturală ca și moartea, probabil pentru că se aseamănă prin ochii celor care le privesc din afară, dar mai înspăimântătoare decât singurătatea mi se pare teama de singurătate. Aburul lui „împreună” se strânge în jurul nostru ca o ceață de siguranță, dacă e să fim singuri, atunci să fim singuri împreună, toți grămadă, strânși unul în altul ca niște ouă ce stau să eclozeze monștri. Ne căutăm orbecăind cu mâinile întinse unii către alții și strângem în brațe tot ce ne lovește în cale, cu disperarea și spaima coșmarului din care nu te poți trezi, sperând că următoarea ciocnire ne va duce în brațele calde ale nesingurătății. Se întâmplă uneori să ne mirăm atât de tare găsindu-ne unii pe alții, încât o luăm la fugă cu toată spaima după noi și cu singurătatea altuia atârnată de coadă ca o tinichea zgomotoasă prinsă de o limuzină de lux pentru proaspeți căsătoriți. Sub masca iubirii în cunoștință de cauză.
Cu câtă înțelepciune și sublimare depășim noi granițele individuale, cu câtă grație și naturalețe transcendem colapsul propriilor egocentrisme, ce realizare remarcabilă avem azi când ne iubim prin proprie opțiune! Am putea chiar evolua angajându-ne în noua etapă a emoțiilor spontane, am putea începe să visăm...

Nu mai visez de câțiva ani, sunt femeia fără vise, ei și ce? Nu le-am ucis eu, pur și simplu au dispărut. Puh! Au dispărut deodată. La început visam și eu, visam tot timpul, visam noaptea, visam colorat și mult, în fiecare seară ridicam spre tavan reverii ca pe baloane de săpun, se loveau de tavan și se întorceau la mine ziua din nou. Când îți pocnesc în față se numește că sunt vise împlinite. Unul după altul, vise împlinite care te lovesc peste ochi, în care înoți extatic cu infatuarea și bucuria naivă a visătorului, vise pe care le prinzi în brațe, pe care apoi le alungi ca să le poți fugări din nou. Când închid ochii, văd cerculețe colorate, ele îmi înlocuiesc visele, e ca și cum aș avea tot timpul cu mine un caleidoscop. Nu mă deranjează, chiar îmi place să amețesc, e un spectacol pe care mi-l ofer seară de seară, celebrarea cu artificii a unei noi zile pe care am trăit-o. Încă una. E mirarea pe care o mai am în fiecare seară, când rugăciunea mea se petrece așa cum îmi place cel mai mult, cu recviem și artificii. Patinez pe orbita fiecărui cerculeț colorat, care crește, se amplifică și mă amețește, până devin vibrația care îmi dilată pupilele și se ramifică apoi în tot corpul prin fiecare pulsație.

Aproape aceeași senzație pe care o aveam în adolescență când fumam la Ileana acasă. Și deși încă aveam caș la gură, îmi făcea cafea în ibricul destinat anume pentru asta și vorbeam despre bărbați și prima ei tinerețe. Tinerilor le sunt îngăduite egoismul și aroganța, ca o stare naturală a viului, sancționându-le e ca și cum ai ucide speranța speciei. Ileana nu făcea asta cu mine. Și faptul că-mi permitea să fumez cu ea mi se părea flatant. Știam și eu că tabacul mă va ucide lent și perfid, dar picior peste picior, sorbind din cafeaua fierbinte, într-o postură de femeie fatală, cu țigara în vârful buzelor, vorbind despre bărbați și viață, mă simțeam confortabil și în siguranță. Ileana îmi respecta masca fără să se amuze și depăna prin zațul de cafea iubiri și trădări prin care eu nu aveam să trec niciodată, pentru că, aidoma tuturor celor la început de viață, puteam orice, iar ea mă lăsa să judec și să cresc. Pe atunci credeam că viața e ca o ceașcă de cafea caldă și parfumată.

M-a sunat mama zilele trecute, mai precis pe 14 februarie, să-mi spună că ea nu a sărbătorit Valentine’s day. Nu, pe bune? Păi nu, n-ai sărbătorit pentru că - remember?? - ești văduvă și ai zis că ție nu-ți trebuie rablagiți la ușă. Ce trist că nici măcar o ciocolată nu a primit de la nimeni. Și o spunea cu atâta naturalețe și profund regret de-ai zice că toată viața ei, an de an, pe 14 februarie, primea de la tata fluturași și inimioare colorate sau că din fragedă pruncie părinții ei mâncau tort de ciocolată în lumina artificiilor de Valentine’s day. Mă rog, adevărul este că la mama pătratul nu a avut niciodată patru colțuri. Dar că vroia și ea o floare, o ciocolată, o ceva. Ceva ce? Păi tu n-auzi? Ciocolată? Las că-ți aduc când ne vedem. Păi nu de la tine. Dar de la cine? Vorbeam cu ea și îmi aminteam că de când a murit tata, s-au tot perindat pețitori mai ceva ca la sfintele moaște. Îi scotea pe ușă afară pe rând, în grup, amabil, brutal, că ea are de plâns un bărbat, bărbatul vieții ei, dar că, dacă insistă atâta, ar putea să o ajute și pe ea să-și pună niște termopane, niște garnituri, niște atele, niște orice. Au apărut pe rând amabili care îi cărau coliva la biserică, asta pentru că ea are oase fine și e suspectă de osteoporoză, un vânător care o aproviziona cu tot felul de vietăți moarte fără colesterol, și nu mai departe de luna trecută, amorezul refuzat care i-a reparat telefonul. Și care i-a cerut plata în natură. Așa că individul a plecat acasă cu două cutii de ciuperci la conservă. Că asta știe ea în natură, iar amărâtul și umilitul, care încă se mai credea suficient de verde pentru mama, a aflat cu această specială ocazie că nici o vârsta nu scuipă prejudecăți mai mari și infame ca a lui.
Iar mama îmi spune mie că n-a sărbătorit Valentine’s day. Cred că am crescut prea mult, trebuia să știu, trebuia să mă avertizeze cineva la un moment dat, „fato, oprește-te până nu ajungi să descalți pantofii mici și roșii ai lui Dorothy”.

Mi-aș dori să se întâmple ceva, ceva groaznic, spectaculos, ceva cumplit de tulburător, ceva despre care oamenii spun că există dar eu nu am trăit până acum. Să uit pentru câteva momente de tot și să se petreacă. Și poate se întâmplă chiar acum, în acest moment, când eu stau aiurea cu ochii pe ceas, așteptând să-mi spuneți că a expirat ședința de terapie!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!