De ce ți-e tristă fața, copilă alintată
Din fragedă pruncie de dragostea de mamă?
De ce privești pierdută spre lumea zbuciumată
De căutări nebune? De cine-ți este teamă?

Doar eu sunt lângă tine, iar dragostea curată
Ce nu cunoaște limite, te apără mereu.
Să nu-ți fie teamă, fetiță adorată!
În inimă și-n suflet să-L porți pe Dumnezeu.

Zâmbește iar spre soare să-ți lumineze fața
Și dragostea și tihna să-ncânte gândul tău.
Încredere în mama să ai toată viața!
Ea nu va lăsa binele să se transforme-n rău.

Trezește-te în noapte și vezi cum te privește!
Cu dragoste și grijă ea-ți ocrotește somnul,
Și cere cu speranță tot ceea ce-ți dorește,
Se roaga și se-nchină să te-ocroteasca Domnul.