mai demult drumul se făcea strat și sub strat apele nu se mai auzeau
pietre ascunse înțepau talpa
gardurile casele scădeau cu tot cu cer câțiva centimetri
apoi veneau puhoaiele de sus
înecau totul o vreme vedeai vite pe acoperișuri și iarba uscată clădind înapoi fâneața
fără niciun rost părea osteneala oamenilor în lumea ca un lac de sudoare
verde mâlos

copiii se jucau fericiți printre zdrențele primului curcubeu
și viața se usca încet ca un veșmânt de duminică imprimat cu fructe viermănoase
frunzele se scămoșau din nou la soare
drumul se făcea strat și sub strat apele nu se mai auzeau
tălpile oamenilor îmbrăcau pietre ascunse adânc în carne
gardurile casele se apropiau cu tot cu pământ de zeul culegător
și el se îndura să strângă puhoaiele în cercuri de stejar

oamenii rătăceau printre zdrențele primei zăpezi
se făceau nunți multe și bătrânii își împrumutau trupurile copiilor fragezi
cu tot cu hibe

acum pe drumul acela nu mai trece nimeni
aerul curge fărâmicios ca nisipul strălucitor ca apa
toate-s amestecate cu un soi de vis verde mâlos
nimic nu stă în picioare și viermii din poame fac nunți la beție
zeul culege struguri și clopote
și pe mine desculță

______
Copyright Adela Setti