Italia
când drumurile cerului vor înainta spre adânc
când lumina se va scurge încet-încet spre abis
când însuși dumnezeu va coborî inconjurat de fulgere spre iadul condiției vieții
va exista o raza mai înaltă
o raza de care se va speria chiar universul!
eu!
italia!

Malta
insulă m-am ridicat dintr-un ocean de morți întrupate în valuri
o lacrimă de pământ de care universul avea nevoie la suprafață
să vadă viață acolo unde focul nu poate arde decât cerul
noaptea
o mână de prins soarele roșu
și alb

România
să nu te agăți de colțul de cer pe care dumnezeu l-a făcut mai roșu și mai galben și mai albastru
să nu privești mai sus de luceafăr!
căci înaltul are formă de carpați, gust de dunăre și miros de sange

Spania
corabie mânată de valuri spre lumină
tun în fruntea flotei dimineților ca stări de nemurire
luna s-a stins o dată coborând în buzunaru-mi de la piept
unde țin ascunsă victoria, întinsul, totul, absolutul
și mai ales
numele:
Spania

Portugalia
boabă de fulger,
floare pe fiecare mormânt ce a înălțat măcar cu un micron viața deasupra morții!
lumini prin fiecare ochi ars de întuneric,
căci sabia taie frunza, stoarce roșul, dar prin trupul Portugaliei nu poate trece!




Europa
singură, în fața iadului deasupra căruia te crezi,
nu vei lumina decât pentru tine!(aratand ferm spre italia)
singură,în mijlocul valurilor care nu te vor înghite niciodată
îți vei veghea stisul soarelui cu mâna! (aratand ferm spre malta)
singură, mai sus de luceafăr,
nu te vei vedea decat tu!(aratand ferm spre romania)
singură, absolutul absolutului
vei fi înghițită de propria gură de tun, înecată sub propria ființă-corabie (aratand ferm spre spania)
singură, in fața sabiei ce nu te va răpune niciodată
nu vei fi decât un învins cu vise, învingător doar pentru tine, câștigător doar al aerului ce-l respiri! (aratand ferm spre portugalia)
nu universul, nu cerul, nici înaltul, nici nemurirea, nici micronul, nu pot atinge singure infinitul in lumină, sau viață sau biruință!
nu veți exista decât dacă vă veți numi europa!