Mi-e greu, mult mai greu, de când m-a pocnit mărturisirea ta...


Fior de care
septembrie
acela de atunci,
acela de acum
în tăinuita poveste
cu margini de jar
și iluzii de scrum?

Mi-e greu
azi
în toamna de aur
cu pești și cu mare
și cu blândul balaur
și cu definții
ce nu definesc
de ce fără timp
în zadar te iubesc...

Mi-e greu să te aud
mi-e greu să-ți vorbesc
din spațiul bolnav
printre stele pornesc
și tu mă aștepți
răvășit
tot în munți
ca dorul din dor
cu dor să-l săruți...

Și taci
lasă-mi timpul năuc
de mine în păduri
rămas tot haiduc
nu-mi da înapoi
înaltul abis
mă iartă de ploi
chiar dacă în zori
cu mine de mână
ai să intri în vis...