O moartă vie ai făcut din mine, un chip de lut ce plânge pentru tine, un zâmbet trist ce naște dintr-un tremur, nervos, al vocii mele...o lacrimă ce curge, chiar fără de motiv, când inima-mi suspină și sufletu-mi ți-ar scrie...
Și ploaia-mi bate-n geam, grăbită, furioasă, iar dorul pentru tine mă chinuie, nu-i pasă, că sufăr în tăcere și inima-mi te cere...
Sunt picuri mari ce se izbesc de sticlă, sunt lacrimile grele ce chipul mi-l inundă, iar cântecul furtunii, cu ritmul lui alert, e plânsul ce răzbate din chinuitu-mi piept...