Am intrat cu speranța în suflet pe acest site... Ha, ha, ha! Boul de mine, după atâta amar de disperări și de rătăciri prin vise deșarte, am crezut, totuși, că îmi voi găsi locul, că îmi voi găsi semenii aceia pe care îi caut de o viață, aceia cărora le semăn și care îmi seamănă, noi, cei care gândim și simțim la fel, care ne pricepem unul pe altul și care simțim la unison, pe aceeași frecvență de vibrație sufletească...
Nu știu ce a fost în capul meu, eram beat... zic acum, ca scuză...
Nici eu nu mă cred, dar alții...
Ideea e următoarea: trimit o poezie.
Atelier, un editor o consideră ne... și nu tocmai... și prea...
Nu mă las! Trimit a doua poezie!
Atelier! Ne, nu tocmai, prea!
A treia! Ia ghiciți, vă rog! Da, așa e: în idioțenia mea, sunt perseverent! În loc să-mi văd de treabă, insist ca buimacul...
Eeeeeeh! După oarece încercări sortite "ne, nu tocmai, băi, boule, lasă-te de scris sau copiază-ne stilul", mă bate scârbavnicul gând să citesc și eu "textele recomandate" și alea-alea, adică faimoșii faimoșilor literaturii române (acest site dixit!)
Ce să vezi, mărie?!
Caca-maca pe hârtie, un șir de idioțenii care mai de care mai abstract și savant scrijelite pe punga de la prafurile achiziționate din economiile bătrânilor, o înșiruire searbădă de texte fără noimă, fără respect pentru artă, fără nimic deosebit de bolboroselile șamanului ce îi prezisese cândva lui Craoul, (le pere de Rahan!) că va ajunge biped...
Nu m-au indignat deloc aceste texte, nici faptul că scrierile mele reprezentau pentru acești... (pot să fac un "biiiip" aici?) niște texte insignifiante....
Nici măcar când am citit la rubrica "scenarii" ceea ce se numește aici "scenarii" nu m-am simțit revoltat...
Mi-am dat seama în ce balegă am călcat abia când am citit la câțiva "aștri" ai acestui site comentariile dedicate de ceilalți membri... să nu mai amintesc de geometria, trigonometria și alte alea, că numai gramatică și ortografie nu se poate numi...
Dacă asta e poezia contemporană, dacă spre așa ceva se îndreaptă literatura română, du-te dracului, Eminescule, mori, mori acum, dispari, e mare păcat că te-ai născut vreodată, să te îngrozești azi de "urmașii Romei", pe care singura ta vină e că nu i-ai strâns de gât când erau mici...
Ce e un scenariu, dragii mei "literați"?
Ce presupune o poezie, dragii mei... poeți?
Oare, când vă cade în față, din greșeală, vreun vers eminescian, cu "înșirând cuvinte goale"... nu simțiți musca cum vi se "domiciliază" pe căciulă???
Și, precum în trecut, respins de o mare publicație a acelei vremi, un oarecare scriitor al României, le trimite o capcană semnată "P.A.Călescu" (adică... "păcălescu"), v-am trimis și eu un text scris la îmbinarea a două stări: beția și furia! Furia pe non-talentul proliferat de dvs!
CULMEA!!! Exact ca în trecut, dintre toate textele trimise de mine, acea ironie la adresa dvs, acea bîlbîială iligibilă și mai beată decât mine, autorul, e SINGURUL TEXT CARE A TRECUT FURCILE CAUDINE ALE APRECIERII DVS, SINGURUL TEXT CE A SCÃPAT DE ACEL STIGMAT, "ATELIER", sau "ne, nu tocmai, prea..."
Ha, ha, ha, poeții Romei ce îmi sunteți...
Să citez o replică a regretatului Grigore Vasiliu-Birlic, dintr-o scenetă a și-mai-regretatului Caragiale:
"Nici nu vă salut!"