Eroii copilăriei mele



Am citit cu plăcere și nostalgie o povestire a unei prietene, Maria- din -america, despre mămăliga din copilăria ei, cu tocană de pui și castraveți și rugăciunile părinților ei.
M-am reîntors în timp, lângă părinții și cei șase frați ai mei, cum mâncam noi iar mama rodea oasele pe motiv că îi plac la nebunie, după ce noi ne scărpinam sătui pe burtă, mai mult de sos și mămăligă decât de carne. Mama avea și un text pe care îl repeta când împărțea ritualic porțiile în farfurii. Băieților, mie și fratelui meu, piciorele, că noi va trebui să muncim pentru viitoarele noastre familii. Fetelor mai mari aripile ca să zboare, să se mărite. Fetelor mai mici piciorușele, ca să se joace. Pentru tata capul și gâtul că el e capul familiei.
Făceau ai mei o tocană cu o pricepere rară, cu mult sos, din câte un pui trist, pestriț și golaș, de casă. Mama ne punea și pătrunjel proaspăt, direct în farfurie, tăiat mărunt.
Mămăliga o facea tata cu o anumită tehnică de împăturire, răsucind
mestecatorul, felie cu felie. Aveam o oală mare pe care o punea jos, o prindea între picioare, între niște prosoape, cenușare, să nu se ardă și cu un mestecător lung din lemn, lua felii și le rostogolea în cir (apa fiartă) până era gata și apoi o pripea pe sobă și o răsturna pe o farfurie mare. Parcă văd aburul ridicând mămăliga și scăpând pe marginea oalei. La o parte! că vine mămăliga! și zup, ridica oala cu fundul în sus, să cadă ca un tort mare și galben. Mie îmi plăcea când mai scapa câte un grăunte de făină neamestecată bine pe marginea oalei. Cocoloașele acelea le scoteam cu degetele și le înghițeam pe loc.
Un alt record pe care părinții mei îl doborau zilnic era salata de legume. Se folosea un vas de mărimea unui lighean în care se tăiau felii roșiile, ceapa, castraveții și ardeii culeși din grădină. Amestecate cu sare, oțet și ulei, erau gustate pe ascuns de către băieți, în nerăbdarea de a începe masa.
Mama se ruga neîncetat pentru noi. Înainte de masă ne punea pe câte unul, cu ochii închiși, să deschidem Biblia în zona psalmilor, iar cei mari citeau psalmul respectiv. Ascultam despre supărările unui rege pe nume David și priveam aburii ce urcau din mămăligă. Rugăciunile mamei ne-au urmat peste tot pe unde am umblat noi atunci. Privind înapoi am convingerea aceasta și înțeleg ceea ce atunci era de neînțeles.

După ce mâncam tocana, mama aducea o oală de pământ ( lut ars) cu dulceață de prune (un fel de magiun, fiert într-o oală mare de cupru, în curte) și ne punea felul trei! Îl luam cu mămăligă, întinzând în farfurie și simțeam un pic de gust de fum și câte o coajă de prună sau un sâmbure scăpat la strecurare.

Vara era sezonul de tăiat pui. Iarna însă alte trei componente: mămăligă, cârnați fripți și varză murată, făceau ravagii când ne întorceam acasă în vacanțele de Crăciun, de pe la școli. Tata era un mare specialist în aceste trei bunătăți pe care le prepara și le gătea, uimindu-ne mereu.
Astăzi, când vreau să dau gata un prieten sau un oaspete, iarna, îi ofer acest dar sacru. Mămăligă, cârnați fripți și varză murată. Așa, la scriere și la citire pare ceva simplu, un gust ce ar putea fi intuit cu ușurință. În realitate însă multe secole de viață ale țăranilor transilvani se ascundeau în rețetele tatălui meu.

În fiecare seară, când merg în pivniță să întorc moarea, zeama de pe varză, mă gândesc la părinții mei și îmi dau seama cum trăiesc oamenii dupa ce nu mai sunt, dacă au avut calități și au lăsat amintire prin ele.