Sunt virgula. Semnul acela mic și încurcă-lume. Da, da, știu, mă alint spunând asta, accept că sunt o pacoste uneori, dar asta e doar o chestiune de aparență, doar sunt virgula!
Inspirați, dați-vă pauză, relaxați-vă, e virgulă aici, totul continuă, nimic nu e concluziv, nimic nu e definitiv. Mă puteți ignora uneori, rostogoliți-mă pe unde vă vine, dați-mă la întors, la cerere pot deveni apostrof, dacă mă divid și mă combin cu mine însămi, ghilimele chiar, pot deveni invizibilă, insignifiantă, nu e mare lucru! Sunt semnul acela care face ca totul să fie relativ și continuu. Pe undeva, după vreo locuțiune conjuncțională, ce știu eu, după vreun participiu la început de frază, lăsați-mă să vă perii sintaxa puțin, să mă bag și eu în seamă, așa, ca ceea ce ați pune între paranteze. Nu cer mult, caut o apoziție cu care să mă însoțesc uneori, s-o înghesui prin colțuri sau să o fac regină, habar n-am, la cerere, sunt o virgulă în definitiv și sunt la dispoziția voastră! Un nadis din o mie, chestiile alea care nu sunt desenate niciodată, dar despre care se spune că prin mutații și combinări fac și desfac nu știu ce chakre iluminatoare.
Puneți virgulă, nu lăsați numerele întregi, un Fibonacci m-a inventat special pentru perpetuarea propozițiilor, lăsați-mi dreptul la divagații, chiar dacă adesea sunt fără rost, vă promit nuanțe și intonații, vă promit recursivitate! Nu mă omiteți, vă leg părți de propoziție de același fel fără să vă plictisesc prea tare, hai, punctați-mă, dați-mi niscaiva complemente multiple, poate niște atribute, pun și de la mine dacă vreți, mai ales la atribute, vă pot salva complementele circumstanțiale dintre subiect și predicat, vă pot salva sintaxa, zău așa! Puneți virgula aia odată și promit să mă străduiesc să evoluez cândva la punct!