Ucide-mi gândul, mânjește cuvântul...
Minunea nu ține mai mult de-un suflet!
O șoaptă până la ultimul zâmbet
și- apoi apune norul ce-a uitat să spere.
Iubire pierdută- n coli albe
pătate de sânge și scrum.

Pășește pe buzele arse de dor,
Ignoră- mă când mă aud surd.
Apoi, ucide ultimul gând,
găsește iubirea în colțul de suflet.

Descoperă, in ochii valului
ideea unei alte generații.

Ascunde lacrima în căușul palmei,
citește jurnale cu foi arse.

Ai putea să găsești minunea din privirea ei, să cauti nimicul în tot, când totu'- i cenușă și scrum?!