agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4699 .



Misterul diamantelor
personals [ ]
Partea I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [vrajitorul ]

2008-01-26  | [This text should be read in romana]    | 



Nu avea decât un indiciu, mașina necunoscută ce staționa de două zile la colțul pieței. Aici în metropolă, faptul nu ar fi trebuit să pară neobișnuit. Totuși, ceva anume îi atrasese atenția doamnei Marie Letourneur. Hm! Va trebui să discute cu ea. Își notă datele mașinii: marcă, dimensiuni, pneurile, gradul de uzură, număr de înmatriculare. A da, să nu uite. Culoarea. Urme de noroi sau praf ? Nu! E curată, chiar impecabilă. Mai privi câteva clipe automobilul, apoi, plictisit, se îndepărtă cu pași repezi. Nu avea încotro. Trebuia să rezolve cazul. Știa că toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dar să vă povestesc totul de la început.
Fusese un copil neobișnuit. Enigmele îl atrăgeau precum un magnet uriaș. Nimic nu-i plăcea mai mult decât să dezlege cele mai ciudate cazuri ale poliției. Claia de păr negru ascundea o privire pătrunzătoare care părea să treacă dincolo de lucruri. De câte ori își punea în gând să rezolve câte un caz încurcat, găsea cu ușurință soluții acolo unde polițiștii bâjbâiau căutând încă indicii. Își culegea informațiile necesare, numai din articolele apărute în presă. Reușise astfel să dezlege cele mai încâlcite enigme, confirmarea primind-o tot din ziare. Nimeni nu s-a mirat când a intrat în poliție, ajungând în scurt timp cel mai tânăr detectiv din istoria forțelor de ordine. Rezolvări aproape miraculoase, în cazuri teribil de încurcate, i-au adus repede faimă și o reputație greu de egalat. Nu i se putea reproșa nimic, poate doar lectura unor cotidiene de scandal. Cazul acesta însă a fost unul care i-a dat destulă bătaie de cap. Numele lui era Michel Dupré, detectivul Michel Dupré.
Totul a început cu un șir curios de spargeri, în locuri din cele mai diverse. Ca prin minune, în toate cazurile, camerele de supraveghere nu înregistraseră nimic. Cineva nevăzut își făcea de cap, nelăsând nici o urmă. Prima a avut loc la o mică bancă unde fuseseră devalizate cutiile cu valori. Până aici, nimic neobișnuit, doar că una din ele conținea o cantitate impresionantă de diamante, lucru ciudat pentru o bancă atât de măruntă. Celelalte fuseseră și ele răscolite, dar superficial, altfel nu putea să-și explice cum de scăpase hoțului, sau hoților, o sumă de bani destul de frumoasă. Cazul îi căzuse în brațe într-o zi liberă, prilej de sărbătoare pentru el. Trecuse totuși pe la secție să-și salute colegii mai puțin norocoși. A bătut și la ușa șefului să-i dea bună ziua.
Inspectorul Henry Mallet era un bărbat de 40 de ani, de aceeași înălțime cu el, dar cu multe kilograme în plus. Părul cenușiu, tuns scurt, scotea în evidență o față frumoasă, rotundă și smeadă. Ochii albaștri sclipiră de bucurie la vederea tânărului detectiv.
– Bine ai venit! Am ceva pentru tine.
Cuvintele i-au șters zâmbetul de pe chip. S-a așezat pe scaunul din fața biroului privindu-și pantofii bine lustruiți.
- Șefule, sunt liber! Nu-mi strica ziua. Tocmai mă pregăteam să plec în vacanță.
- O spargere la o mică bancă, de unde a fost furată o mare cantitate de diamante...
Îl prinsese. Niciodată nu refuzase să cerceteze așa ceva.
- Bancă, zici? mormăi detectivul îmbufnat, certându-se parcă cu el însuși. Hmm! Nu spera prea mult, zise, trântind ușa în urma lui.
Inspectorul își freca bucuros mâinile. Știa că odată ce reușise să-i stârnească curiozitatea, cazul era ca și rezolvat.
- Merge de fiecare dată!



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!