Cred că mesajele textelor sacre, trimise de Creator, există cu un scop. De a ajunge la fiecare generație. Ele și nu interpretările date de om de-a lungul vremurilor.
Mii de ani s-a crezut adliteram că Eva a fost făcută din coasta lui Adam. Apoi, Biserica, a recunoscut că este o metaforă. Deși și astăzi, foarte mulți, încă mai cred greșit.
Dacă este un păcat în a cunoaște această metaforă, iau păcatul asupra mea. Pentru că mai mare este, cred, păcatul de a nesocoti mesajele. De a refuza să le înțelegem.
Religia și-a îndeplint misiunea cu succes. Și cu mari sacrificii personale ale tuturor celor ce și-au asumat-o. Religia a reprezentat cofrajul în care spiritul omenirii a crescut în forma destinată. A reprezentat ghipsul din jurul osului caracterului societății umane.
Vine însă o vreme în care, acest ghips, împiedică zborul...
Textul ce urmează încearcă, folosindu-se de dreptul dat de Creator, cel al liberului arbitru, să înțeleagă mai mult, și poate mai corect, aceste mesaje.
Dacă există în tine interesul de a cunoaște, și răbdarea de a înțelege, citește mai departe. Doar înțelegându-l corect, vei veni în întâmpinarea scopului lăsat de Creatorul nostru.
***

Este adevărat că speranța moare ultima, dar tot adevărat este că, în zilele noastre, nici nu se simte prea bine.
Și alături de speranță, omul își pierde și credința.
Generațiile de astăzi, informate mai mult și în timp mai real decăt toate celelalte din trecut la un loc, au de ales între glasul rațiunii și inflexibilitatea Bisericii în interpretarea vechilor texte sacre. Generația Einstein, mai exact beneficiara ideilor lui, nu mai poate accepta ideea că Eva este făcută din coasta lui Adam. Iar pentru a accepta în continuare, va trebui să i se explice corect, sensurile.
*
Să facem o paralelă între două creații omenești, întâmplate de-a lungul timpului, în scopul de a extrage un element cheie comun, și anume inspirația.
Prima observație.
O creație umană este, spre exemplu, marele „ocean” de unde sonore, ca să-i spun așa, muzicii. Și putem constata un fapt de netăgăduit, și anume că există melodii care îmi plac nu doar mie, ci și copilului meu dar și părinților mei și chiar bunicilor mei. Alături de altele care ne plac doar căte unei generații, două generații și tot așa. Restul de melodii, nu plac - cu insignifiante excepții- aproape la nimeni.
Și afirm aici că numitorul comun, elementul cheie al răspunsului la întrebarea „de ce?”, este inspirația. Gradul de inspirație, care poate fi mai mare, mai mic sau de loc, face ca și creațiile repective să aibă ceva de transmis sau nu, celui care le ascultă.
A doua observație.
Pentru că în lumea în care trăim, Dumnezeu nu ni se arată în mod direct, fizic, a trebuit să-I aflăm voința din textele sacre care au condus omenirea pe drumul ei de la începuturi și până astăzi.
Prin urmare, aceste texte sacre, au fost scrise realmente de oameni. De la Moise cu cele 10 porunci și până la ultima ediție a Bibliei de astăzi, oamenii care au simțit chemarea, le-au scris. Și au scris ceea ce au simțit deopotrivă cu ceea ce au crezut sau înțeles ei.
Și vin iarăși, aici, și afirm că atunci când au scris ceea ce au simțit, creatoare a fost inspirația Divină, iar când au scris ceea ce au înțeles ei, creatori au fost ei însuși.
Prin urmare, textele sacre sunt formate din idei inspirate, îmbrăcate în cuvintele și puterea de înțelegere a celor ce le-au scris. Și a acelor vremuri.
A treia observație.
Dacă ne-am imagina pentru o clipă doar, că în în textele sacre, ar fi stat scris la un moment dat E=mc2, (în această forma sau alta, metaforică), realizăm dincolo de orice dubiu că de-a lungul generațiilor umane, nimeni nu ar fi putut înțelege sensul real. Și ar fi fost date, cel mai probabil, diverse interpretări.
Abia în momentul în care, inspirația și munca de cercetare a unor savanți ar fi fost încununată de succes, iar șirul teoriilor ar fi condus în mod independent la acest rezultat , abia atunci, spuneam, înțelesul textului sacru ar fi ieșit la suprafață. Și atunci, Einstein, ar fi găndit pentru prima oară că mesajele Divinității erau acolo de la început, doar că nu le poți vedea sau înțelege decât la anumite etape de evoluție, bine determinate.
*
În concluzie, așa cum melodiile create de inspirație coexistă cu cele create de om (obs 1), tot așa și ideile inspirate din textele sacre, coexistă cu interpretările personale ale celor ce le-au scris (obs 2). Rămâne ca noi să putem, privind cu puterea clarității dată de nivelul cunoașterii la care am ajuns ca civilizație, să le găsim și să le arătăm (obs 3).
*
Din nefericire, și cei care au scris ieri, și cei care citesc astăzi, au fiecare dreptul de a avea dreptate!
Și poate nu doar dreptul, ci poate chiar au dreptate!
Chiar dacă acest lucru ar putea părea absurd în acest moment!
Cred că numitorul comun între afiramțiile textelor sacre pe de o parte și descoperirile științei pe de cealaltă parte, există.
Iar dacă se poate demonstra, rezultatul ar fi apropierea celor două părți –ateii și credincioșii- ce astăzi se depărtează tot mai mult una de cealaltă.
Teoria ce urmează –conștientă de importanța afirmației- își propune să încerce să demonstreze partea comună a religiei și științei.
Obiectivul acestei teorii este de a găsi în cele doar trei pagini ce formează capitolul „Geneza”, ideile inspirate - perechi ale celor rațional-ștințifice, sensurile corecte, ascunse în distorsiunile inerente adăugate de timp și de cei ce au scris Evangheliile.
Iar dacă ți se pare un proiect imposibil sau absurd de greu, te voi ruga să ai răbdarea de a citi până la capăt, cu mare atenție, indiferent dacă ești un credincios chiar habotnic, un ateu convins ori te afli undeva între. Singura condiție este să fii rațional în judecată.
Oricum, îți doresc să găsești puterea de a citi până la capăt, fără să te împotrivești, pentru a putea înțelege. Și îți urez succes!
*
Și foarte important, m-aș bucura mult să aflu orice părere sau comentariu, ce vin din partea celor ce au citit textul integral.
*

Așadar, să lăsăm cortina să se ridice...

„FACEREA
ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE
CAP 1.
Facerea lumii”

„La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”.

Fără a insista aici și acum asupra originii spațiului, materiei și al timpului, să admitem și noi această scenă în care se vor desfășura ideile teoriei. Să începem prin a spune că într-un fel sau altul, Rațiunea Creatoare trebuie că a început totul prin a crea spațiul și materia.

*

Pe această scenă a universului, acționează după cum cunoaștem, legi de ordine, de organizare, de comportament, de transformare, reguli de stare și de existență, legi natural universale, pe care omul le-a descoperit treptat, studiat și bineînțeles denumit: legile cosmo –astro –fizico –chimice –matematice -șamd. Aceste legi fac practic ordine în dezordinea din univers. Fac, cum s-ar spune lumină în întuneric.
„ Și a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Și a fost lumină.”
În text, această lumină ar putea fi înțeleasă ca lumina-emisie de fotoni pornită din soare, însă în Biblie stă scris că „Întuneric era deasupra adâncului” și nu deasupra pământului sau în cerul pe care tocmai le făcuse. „Adîncului” cred că aici are sensul de infinit al spațiului.
Oricum, „luminătorii pe tăria cerului” au fost creați ceva mai încolo, respectiv în ziua a patra.

*
Acum, găsindu-ne la origini, era desigur momentul potrivit de pornit ceva cu totul și cu totul special, ceva care dă sens existenței de orice fel ar fi ea, și anume Timpul.
„Și a văzut Dumnezeu că lumina (ordinea...) este bună, și a despărțit lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.” .
A fost prin urmare introdusă pentru prima oară în acest nou sistem, scurgerea timpului: ” Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.”
Roata mare a proiectorului timpului a început să se rotească, proiectând pe pânza realității clipă după clipă, realizând continuitatea, întocmai cum cadrele nemișcate de lumini și umbre ale peliculei se transformă în film, primind sens...
A început socotirea timpului nostru: ziua întâi.

*

„Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”
„Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape”.. .Ce poate fi această tărie?
Te gândești cumva la ape despărțite de uscat? Mai stai puțin, nu te grăbi.

Nu știu ce alte tipuri de ființe mai pot exista în univers. Ceea ce știu sigur este că noi existăm, și că suntem alcătuiți 60-70 procente din apă; și mai știu că viața terrei a început în apă. Pentru a fi mai exact, în starea lichidă a apei, deoarece apa există și în stare solidă – gheață- ori în stare gazoasă – vapori.
De asemenea, mai știu că o planetă mai aproape de soare decât terra este arsă, apa fiind vaporizată de temperaturile extrem de ridicate; tot așa cum știu că pe o planetă mai depărtată de soare decât terra, temperaturile extrem de scăzute, fac ca apa să existe doar în forma solidă, de gheață. Temperatura optimă de stare lichidă a apei, este prezentă astfel pe un coridor (sferic) foarte strâmt între două raze ale distanței dintre pământ și soare. Prin acest coridor îngust, terra își consumă traiectoria sa în jurul soarelui, situată la aproximativ 150 milioane de kilometri distanță. Și pentru că traiectoria nu este un cerc ci o elipsă, avem veri și ierni.
De altfel, lățimea acestui îngust coridor este situată între deșertul ecuatorului și calotele de gheață de la Poli, ce-și găsesc locul pe micul diametru al terrei de numai 14 000 km.
Pe pământ, apa este prezentă în toate formele fizice, stările lichidă, de vapori și înghețată. Nu singurul, ci doar un posibil loc unde putea să existe viața așa cum o cunoaștem noi.
Practic, aici pe planeta noastră, în acest coridor strâmt, Rațiunea Creatoare trebuie că a găsit elementul ce-l ce căuta, „tăria prin mijlocul apelor„ : temperatura potrivită ce separa apa în cele două stări fizice, de gheață si apă.
„ A făcut Dumnezeu tăria și a despărțit apele cele de sub tărie de apele cele de dearupra tăriei”. Tăria, poate fi temperatura. Valoarea de 0 grade, sub care apa este în stare solidă iar deasupra căreia este în stare lichidă.
Apele de sub 0 grade de cele de deasupra a 0 grade.
Și a mai trecut o perioadă. Îndelungată. Probabil o eră. Ziua a doua.

*
„Tăria a numit-o Dumnezeu cer, și a văzut că este bine” spune mai departe Biblia și vom vedea imediat sensul acestei denumiri, de „cer”.
„Să se adune apele cele de sub cer (cer = tărie, temperatură...) și să se arate uscatul”
Dacă s-ar topi în totalitate calotele de gheață de la poli, uscatul așa cum îl știm astăzi, ar fi aproape în totalitate sub ape. Așa însă, cu calotele glaciare netopite, uscatul este deasupra apelor, la vedere.
„Și s-au adunat apele cele de sub cer ( cer, tărie, temperatură...) la locurile lor și s-a arătat uscatul”. Apa, acumulându-se în calotele glaciare de la Poli, s-au retras de pe uscat.
„Uscatul l-a denumit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări”
*
Existând apa în stare lichidă, elementele chimice ale pământului și o temperatură optimă, Rațiunea Creatoare a continuat drumul evoluției, elementele combinându-se între ele după legile naturii, raționale, astfel rezultând viața ce se autosusținea.
Regnul vegetal, ce se înmulțește prin semințe ce conțin informațiile noilor plante.
„Să dea pământul din sine verdeață: iarbă, cu sămânță într-ânsa, după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămânță în sine, după fel, pe pământ. Și a dat pământul din sine verdeață: iarbă, care face sămânță, după felul și asemănarea ei”
Întradevăr, informația genetică din celulele plantelor le asigură reproducerea. Și să nu uităm că până și mirosul florilor sau gustul fructelor este scris în (informațiile genetice din ) semințe!
Să reținem afirmațiile „Să dea pământul din sine verdeață” și „iarbă, care face sămânță, după felul și asemănarea ei”, fiindu-ne relevante ceva mai încolo.
Și a mai trecut o perioadă. Îndelungată. Probabil o eră. Ziua trei.

*

Viața vegetală sădită pe pământ, (plantele, ființe ale luminii), a început să existe, și să evolueze înmulțindu-se, luându-și energia vitală din energia soarelui.
„ Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ”
Întradevăr, cum știm, plantele își iau substanțele necesare din pământ și apă, iar energia ce asigură procesarea hranei (ce se face prin fotosinteză), provine din undele energiei solare. Totul depinzând și de temperatură ( „luminători pe tăria cerului!”).
Și a mai trecut o perioadă. Îndelungată. Ziua patru.
*

În continuare, Rațiunea Creatoare a combinat mai departe elementele, apărând astfel o formă de viață superioară: cea animală.
Diferită de cea vegetală și prin modalitatea diferită și specifică de înmulțire.
„Să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului”. ”A făcut Dumnezeu animalele mari din ape și toate ființele vii, care mișună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, și toate păsările înaripate după felul lor”. „Si le-a binecuvântat Dumnezeu și a zis: Prăsiți-vă și umpleți apele mărilor și păsările să se înmulțească pe pământ.”
Umpleți apele mărilor! După cum știm, viața a început în apă mai întâi. Și apoi în aer și pe sol.
. Înțelesul afirmației „...se prăsesc după felul lor„ poate fi ADN-ul propriu ce asigură prin combinarea cu alte ADN-uri compatibile, înmulțirea după felul lor.
Să reținem și de aici afirmațiile: „Să mișune apele” și „ființe cu viață în ele„ fiindu-ne și ele relevante ceva mai încolo.
Și în timp ce se înmulțeau și ocupau pământul, a mai trecut o perioadă. Îndelungată. Probabil o eră. Ziua cinci.

*

În continuare, Rațiunea Creatoare și-a continuat drumul evoluției începute, apărând astfel animalele terestre. Printre ele, și umanoizii. De data asta, Rațiunea Creatoare, începea să fie mulțumită de rezultatele obținute, trupul ideal, unde urma să se instaleze, (omul rațional) tocmai începea să se nască. Dar mai întâi:
„Să scoată pământul ființe vii după felul lor: animale, târâtoare, și fiare sălbatice după felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine.” „ A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice.....”
Să reținem afirmația „să scoată pământul ființe”.
Mai apoi:
„Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul„
Să reținem și afirmația „să facem om”.
„Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; a făcut bărbat și femeie. Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate animalele ce mișcă pe pământ și peste tot pământul.”

Aici putem deja să observăm, din afirmațiile reținute mai devreme, treptele diferite ale implicărilor în procesul creației: cea oarecum mai personală „să facem om” față de „Să dea pământul din sine verdeață” , „ Să mișune apele de vietăți”și „Să scoată pământul ființe”.
Și să mai remarcăm un fapt extrem de important, și anume că aici, în ziua a șase, au fost creați bărbatul și femeia. Această remarcă va fi folosită ceva mai încolo. Aceștia, aveau de îndeplinit două misiuni: una de a se înmulți și cealaltă, de a stăpâni peste toate celelalte viețuitoare.

Și timpul a mai înainatat cu o perioadă, îndelungată.
„Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau foarte bune. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a șasea.”
Dacă până aici, despre toate lucrurile și vietățile făcute, Dumnezeu spunea că este bine, de data asta, a spus că este foarte bine! Să mai reținem și acest aspect.

*

Aici se termină primul capitol al Genezei. Rațiunea Creatoare și-a terminat o etapă a evoluției, cea a construcției scenei și a suportului autonom, formate din spațiu și materie, apa solidă și lichidă, temperatură și energie solară, guvernate de legi naturale și de ordine, un etaj vegetal și unul animal, din acesta din urmă fiind evoluată o specie umanoidă, care avea și un prim scop: să se înmulțească pentru a umple suprafața pământului.
Erau oamenii de dinaintea celor de Cromagnon, și o să vedem imediat, de ce.
Acum s-a terminat construcția materială iar de aici încolo, va urma cea spirituală.
*

Iar Dumnezeu, „după toate acestea, s-a odihnit”. În ziua a șaptea, s-a oprit, cum de altfel se oprește și numărătoarea zilelor, deși evenimentele continuă

. *

Rațiunea Creatoare se odihnea, pregătindu-se pentru un fel de metamorfoză. Întocmai cu cea ulterioară țeserii cocon-ului din care va ieși fluturele ce se va desprinde într-o nouă dimensiune, cea a zborului. De aici încolo, Rațiunea Creatoare însăși va începe un nou tip de existență. Cel din mințile noastre. Iar aripile sale vor fi nimic altceva decât creierele noastre, iar zborurile vor fi nimic altceva decât gândurile noastre...

De aici încolo începe adevărata revelație a textelor Bibliei.


„ CAP 2
Sființirea zilei a șaptea. Așezarea omului în rai. Prima familie.”

„Așa s-au făcut cerul și pământul și toată oștirea lor. Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială”.
Evidențierea scurgerii timpului nu mai există, deoarece construcția ce urmează este după cum spuneam mai devreme, una imaterială, dusă în mințile oamenilor, o construcție a gândurilor care pot merge atât în trecut cât și în viitor, (amintiri sau previziuni) fapt ce face inutilă marcarea în măsuri de timp.
*
Ce se întâmpla după ziua a șaptea pe pământ?
Familii de oameni, duceau o viață de simple animale prădătoare. Mințile lor trăiau în plin întuneric, același în care trăiesc și astăzi animalele ce nu pot conștientiza curgerea timpului. Dar ziua luminii se apropia cu pași grăbiți: Rațiunea Creatoare avea nevoie de ei pentru a putea acționa mai departe și mai bine asupra materiei, în împlinirea scopului evoluției ei.
Începea faza a doua a evoluției.
*
Rațiunea Creatoare urma să sădească o sămânță în mințile oamenilor, sămânță pe care apoi o va îngriji, udând-o cu idei și cu inspirații, și pe care mai apoi o va pune la treabă. Marele copac al societății umane, urma să primească apă la rădăcini pentru a crește...
„Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ și nu era nimeni ca să lucreze pământul.”
Atenție, nu era nimeni ca să lucreze pământul!
Deși omul, bărbat și femeie, erau făcuți din ziua a șasea! Omul primitiv însă, întocmai ca și celelalte grupuri de animale ghidate doar de instinct, de cimpanzei, de lei sau elefanți, nu lăsau afară de proprii pui, nimic pentru generațiile ce urmau. Nici un animal nu lucrează pământul și nu construiește pentru ceilalți ca omul inteligent.
Singure, Spiritul lui Dumnezeu și Rațiunea din om sunt unicii creatori în Universul nostru mort. Exceptând desigur, celelalte forme de viață ce trăiesc în societate, cum ar fi furnicile, albinele, etc. Dar omul nu era încă organizat în societate. Și încă nu lucra pământul.

*
Dumnezeu, după ce s-a odihnit în ziua a șaptea, a pornit mai departe, pe noul drum al noii ființe, omul rațional. Intrându-i în minte sub formă de gânduri, de unde își va putea continua evoluția într-un fel diferit. Cum ni s-a și spus de altfel, dintotdeauna: „Dumnezeu este în voi”.
*
.
După ziua a șaptea, și numai...„ atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și l-a făcut pe om ființă vie”.
Un suflu și nimic mai mult!
A suflat un val de viață, o undă de transformare; a suflat personal, și nu ca până atunci când a poruncit „să fie”...
Dumnezeu tocmai l-a creat pe Adam!
Așadar, oamenii existând încă din ziua a șasea, ne întrebăm cine pot fi atunci Adam și Eva? Ori, dacă Adam a fost primul bărbat, atunci cine erau cei creați în ziua a șasea?
Vom vedea imediat
Până atunci, „un suflu” face și diferența între om și animal. Pentru că diferența genetică dintre om și cimpanzeu, de pildă, este de doar 1,24 de procente, iar între sângele omului și cel al gorilei, un alt exemplu, nu există nici o diferență depistabilă în laborator! În caz că nu ai aflat încă.

*

Suflând asupra a ceva material, asupra unui pumn de țărână, ca și cum ar fi modificat ceva, o genă, care mai departe a schimbat un anume cromozom. Poate acel cromozom Y pe care îl avem cu toții astăzi în zestrea noastră genetică, și care a făcut diferența între cei ce au mers mai departe de cei ce nu. ( Mă refer aici la toți cei până sub Homo Sapiens Sapiens, inclusiv la Homo Sapiens!)
Și încă o observație, „l-a făcut pe om ființă vie”. Vie? Dar și toate celelalte vietăți, inclusiv bărbații și femeile ce se înmulțeau, erau ființe vii. Și peștii erau ființe vii. Și animalele erau ființe vii. Doar plantele, îți amintești, nu erau „ființe vii”.
Diferența intervine din : „să scoată pământul ființe vii” față de „Dumnezeu... l-a făcut pe om ființă vie”.
Ce semnificații pot avea aceste diferențe? Unele dintre cele mai interesante.
Regnul vegetal este condiționat de informațiile genetice din semințe, regnul animal este condiționat de informațiile genetice din cromozomi și în plus de instinct și în final, omul (de la cel de Cromagnon și până azi) este condiționat de informațiile genetice din cromozomi, de instinct și în plus de inteligență!
Pentru a fi ghidat de instinct, trebuie așadar să ai creier. Plantelor le lipsește, fiind ghidate doar de informațiile genetice („iarbă, care face sămânță, după felul și asemănarea ei”).
Animalele având creier, pot fi ghidate în plus de instinct („ființe cu viață în ele”).
Omul inteligent, în plus, deține conștiința („ și a suflat în fața lui”), ce-l face treaz la propria-i existență. Suflat o undă, o informație ce transformă funcțiile de judecată ale creierului!
*

Așadar, diferența între celelalte ființe și noul om era chiar conțtiința. O ființă conștientă! Pentru că un animal nu va putea conștientiza niciodată, printre altele, faptul că că este ...viu.
Iar omul s-a trezit, într-o dimineață, pur și simplu, altcineva. S-a trezit că vede. De acum încolo, nu mai era singur cu unicele lui griji de a se reproduce și de a mânca sau de a nu fi mâncat. De aici încolo, instinctele erau dublate de rațiune. De aici încolo, griji diferite de natura sa simplă au apărut în mintea lui. Gânduri creatoare. Și țeluri. Și toate acestea au avut un imbold: noua nevoie de a cunoaște. De a afla. Iar dintre aceste întrebări, poate cea mai chinuitoare este aceea prin care, și astăzi ne întrebăm cine suntem și ce rost avem pe acest pământ!

*

Cred, prin urmare că Adam, a fost nu primul om, acesta fiind făcut deja din ziua a șasea; Adam a fost făcut după ziua a șaptea, după odihnă. Adam este suflul de rațiune și conștiință aplicat omului. Adam era cel ce trebuia să lucreze pământul! Adam este societatea umană. Ceea ce continuă chiar atunci când generație după generație, noi oamenii, consumându-ne timpul vieții, ne stingem.
Adam este rațiunea din om, setea de cunoaștere. Este chiar Dumnezeul din noi!

*
Și așa cum omul trăia în mediul lui pe pământ, și Adam, omul ca și societate, avea nevoie de un mediu specific. Grădina Edenului, ori Grădina Paradisului, este cel mai probabil însăși viața conștientă pe care o trăim.
Această viață ce se deosebește de cea a animalelor din jurul nostru prin aceea că noi o sesizăm. Noi putem să facem și altceva decât să trăim pur și simplu. Noi putem să creăm în viață și chiar să ne modificăm viața.
„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, (a răsări, a naște, a începe, a crea) și a pus acolo pe omul pe care-l zidise.(...) Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului”.
Fără să mai fie consemnată încă o nouă zi, o nouă perioadă, Creatorul a sădit (și nu făcut ca până acum!) o grădină cu pomi, o construcție imaterială ce putea fi descoperită doar prin cunoaștere. Sădită și nu făcută ca toate celelalte, pentru că nu putea fi terminată, ci doar inițiată și continuată de evoluție!
Când spui că am făcut făina, poți s-o și pui în saci. Când spui că am sădit grâul, nu-ți rămâne decât să aștepți să crească...
Iar Dumnezeu a sădit sămânța societății, a civilizației. Proces ce continuă și astăzi. Nu putea fi făcut-terminat încă de la început!
Tot așa cum nici noi nu cunoaștem de la început totul, ci descoperim pas cu pas. Iar Științele ne ajută.
În această grădină-construcție-mentală ce trebuia să crească în timp, urma să răsară din pământ precum gândurile în mințile celor ce le-au descoperit, tot soiul de pomi cu roade bune. Un astfel de pom ar fi putut fi filozofia, altul fizica, altul chimia, altul desenul, altul muzica, și tot așa, până la epuizarea listei științelor și artei. Adică a instrumentelor ce au permis omului să creeze.
Iar în acești pomi urmau să apară roadele bune. Cum ar fi: cultura pământului și creșterea animalelor, focul și roata, corabia și avionul, penicilina și insulina, pictura și muzica, toate acestea fiind nimic altceva decât rodul științelor și artei.
*

În mijlocul acestor pomi, trona pomul vieții, și al cunoștinței binelui și răului. Nu într-o parte, nici într-un colț și nici la intrare. Adică în centru. În centrul atenției! Maximă importanță.
Iar cunoștința binelui și răului, nu cred că mai este un secret, este chiar discerământul. Puterea de a discerne între bine și rău.
Acești pomi, ale cărui roade erau deopotrivă și cele mai hrănitoare dar și cele mai otăvitoare, pentru a le putea consuma, omul trebuia să aibă cunoștința deosebirii binelui de rău.
Amintesc aici partea bună a descoperirii cuțitului cu care se tăia materia în forma dorită, dar cu care, în aceleși timp și semenii între ei, arcul și pușca cu care se putea vâna foarte convenabil animalele, dar și pe semeni, și tot așa până la corăbiile și avioanele care transportau atât pe oameni și mărfurile lor, dar și tunuri și bombe contra semenilor, ori de energia atomică descătușată, care are atât putere energetică benefică cât și mortală. Și deasemenea, globală!
Rațiunea Creatoare a pus pomul cunoștinței binelui și răului în centrul grădini, în centrul atenției omului, să-l poată vedea Adam de oriunde ar sta în grădină. Altfel spus, din orice punct ar privi descoperirile științei.
Desigur, nu trebuie înțeles că ar fi otrăvitor rodul acestui pom, ci pur și simplu, aici s-a instituit o regulă, o linie care nu trebuia trecută. Un protocol care nu trebuie încălcat.
Și Dumnezeu a poruncit omului să nu treacă dincolo de granița dintre bine și rău: „A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă lui Adam și a zis: Din toți pomii din rai poți să mămânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua când vei mânca din el, vei muri negreșit.”
Atenție, va fi singur în fața aceste opțiuni, fără ajutor, și este avertizat nu că va fi pedepsit, ci pur și simplu că va muri negreșit. Nici chiar Dumnezeu nu-l mai poate ajuta. Este ca și cum ar spune: tot ce pot face pentru tine este să te avertizez, acum; dacă nu vei asculta, vei muri negreșit. Negreșit! Domnul nu va putea face nimic. Este depășită chiar și forța Creatorului.
Cu ce ne-ar mai putea ajuta de pildă Dumnezeu după un război atomic total? Sau mai exact pe cine?
Iar dacă Adam, societatea, va greși, va pieri, chiar dacă avea de acum o parte din Dumnezeu în ea! Din cunoaștere.
Dumnezeu spune: vei muri negreșit. Și este foarte corect, în acest caz, Rațiunea Creatoare va rămâne ca și la început, singură, pentru a o lua de la început! De la ziua a treia!
Cam acesta ar fi scenariul ulterior unui război atomic total, nu crezi?
*

Observăm de asemenea că discuția aceasta o are Dumnezeu doar cu Adam. Nu și cu Eva : „să nu mănânci” în loc de să nu mâncați.
Ca să nu mai amintim în acest context de cei făcuți în ziua a șasea, parte bărbătească și parte femeiască. Gestul ar fi fost inutil. De ce? Nu-mi trece prin cap nici un scenariu prin care animalele pot genera o situație, chiar și accidentală, care să conducă la dispariția întregii vieți.
Doar știința din om o poate face...
*

„Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească.”
Exact acesta este și scopul existenței omului de a construi și de a păzi această structură imaterială de cunoaștere din jurul evoluției Rațiunii Creatoare: societatea umană unită și perfect responsabilă cu ea însăși și cu scopul existenței sale!
Iar de păzit, Adam, trebuia să o păzească de două rele.
Odată, de răul forței folosite fără discernământ, și aici amintesc războaiele, inclusiv cele potențial atomice, biologice sau chimice.
Și mai apoi de răul venit din afara planetei, și aici amintesc despre amenințarea lovirii planetei de asteroizi (un fapt de care auzim tot mai des astăzi și pentru care deja se fac pregătiri). În plus, gândindu-ne că și soarele are o durată de viață determinată, față de cea a inteligenței care poate dăinui veșnic, poate că Adam, societatea umană, va reuși să se mute pe alte planete.
Dar mai este mult timp până atunci!

*
Mergem mai departe. Avem deci o grădină plină de pomi roditori ce așteaptă să fie lucrată. Întocmai ca și un ocean de lucruri ce așteaptă să fie descoperite și înfăptuite. Și mai avem pe omul rațional ce-l formează pe Adam, sămânța societății umane, noua formă de viață imaterială.
Ce ne spune mai departe Biblia?
„Și a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”
Singur? Dar femeia era deja făcută din ziua șase. Ce mi-a scăpat oare, mă gândeam? Despre ce ajutor să fie vorba?
Și, când ajungeam aici cu lectura Genezei, mă gândeam de fiecare dată că acesta era momentul în care va apare Eva.
Dar nu era așa. În continuarea textului, ajutorul potrivit nu era ea, ci...toate ființele aduse în fața lui Adam pentru a le denumi! Denumi și nu stăpâni! De stăpânit se stabilise încă din ziua a șasea.
*

Așa că, privindu-l pe Adam ca fiind omul inteligent, am încercat să-mi imaginez ce-i putea lipsi.
Și am văzut pe omul inteligent, omul de Cromagnon, cel ce observa și desena pe pereții peșterilor lumea ce-l înconjura. Și atunci am înțeles că atâta timp cât nu putea comunica, era realmente singur!!!
Așadar, cuvintele ce reprezentau abstractizarea observațiilor vieții și care puteau, formând un limbaj, să transmită gândurile din minte în minte, era exact ceea ce-i lipsea lui Adam, ceea ce-l făcea să nu mai fie singur.
Și ce am constatat reluând lectura textului Bibliei de unde mă oprisem? Confirmarea ideii, desigur!
”Și Domnul Dumnezeu, care făcuse din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va denumi; așa că toate ființele vii să se denumească precum le va numi Adam.”
Adam, și nu Dumnezeu! Și Adam, societatea, le-a dat cuvinte, denumiri diferite ieri de la un trib la altul, diferite și azi de la un popor la altul. S-au format astfel limbile ce au format la rândul lor popoarele, generațiile civilizațiilor istoriei noastre. Cuvintele care au dat mai departe granițe țărilor, separându-le!
Față de individul unic și independent care putea trăi doar în sihăstria propriei sale minți lipsit fiind de comunicare, această nouă ființă, societatea, putea să comunice. Iar celulele noii societăți, fiind legate una de alta prin limbaj. Legături imateriale între „ființe imateriale”. Localizate în oameni!
*

Prima îndatorire a omului rațional a fost prin urmare să-și formeze un limbaj. Singurul mod în care observațiile lumii înconjurătoare puteau fi oarecum memorate cu o etichetă, o adresă de regăsire în minte, și mai apoi trimisă mai departe pentru a putea fi reconstruită într-o altă minte. Iar un limbaj se formează din cuvinte, noțiuni abstracte acceptate, ce sunt etichetele imaginilor și observațiilor raționale. Așa că:

„Și a pus Adam nume tuturor animalelor și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.” Iarăși...
Adică cum „dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui” ?
Și aici, va apare în sfârșit Eva, cea pe care mi-am imaginat-o dintotdeauna ca fiind prima femeie! Cea creată încă din ziua a șasea. Iată așadar câte s-au întâmplat însă din ziua a șasea și până în momentul în care apare Eva...
Dar mai întâi, hai să vedem ce se mai întâmpla cu omul pe care l-am lăsat să-și organizeze viața limbaj.
Acest om, datorită limbajului, putea acum să acumuleze și să-și transmită înspre și dinspre contemporanii lui observațiile memorate în informații. Dar ce se întâmpla cu aceste informații după ce murea? După ce mureau toți contemporanii lui? Se pierdeau!
Trebuia așadar să apară o nouă funcție, cea de transmitere a acestor informații la cei ce urmau. La copii lor. Iar pentru asta, undeva trebuiau adunate aceste informații și mai apoi mutate în mințile celor noi și născuți goi de informații. Pentru că altfel, totul trebuia luat de la capăt, redescoperit de fiecare dată.
*
Să nu uităm însă că Adam nu era doar omul rațional luat ca individ, ci considerat și ca societate. Iar informațiile acumulate formau în același timp, însuși cunoașterea câștigată. Cunoașterea dobândită prin descoperiri de către toții indivizii unei generații. Avem deci o generație de indivizi care trăindu-și porția de viață, au înțeles cum se face focul, funcționarea arcului și cum se cultivă grâul. Această generație însă va muri, făcând loc celei următoare. Problema lui Adam, a societății umane, era prin urmare cum să transmită informațiile mai departe, noii generații. Altfel, generațiile trăiau o singură dată, și nu în continuitate.
Așa că Dumnezeu a hotărât pentru Adam:
„să-i facem ajutor potrivit pentru el”
Cine însă putea fi mireasa lui Adam? Cu „cine” sau prin ce se „înmulțește” o societate? Asigurându-și astfel, continuitatea, întocmai ca și ființele? Cu cine să se însoțească pentru a putea să existe în timp?
Cred că știi unde duce acest raționament: la instituția învățământului...

*

Cum altfel să realizeze Dumnezeu, Rațiunea Creatoare, transmiterea informațiilor dobândite în Grădina Edenului, din generație în generație, pentru a nu se pierde și mai ales, pentru a fi realizată în același timp și cumularea, evoluția lor?
Și legându-se desigur și de lanțul continuității materiale al acestor generații, practic de însăși procesul vieții, de viață însăși. Cum să îi înmulțești cunoștințele acumulate? Sau mai exact cum să le transmiți în viitor? Prin școală!

*

Să nu uităm încă o dată, luați de vâltoarea raționamentelor că, după cum știam să înțelegem, Adam și Eva au fost primii oameni! Iată însă că, privind textele sacre ale Bibliei prin ochelarii rațiunii, am văzut că bărbatul și femeia au fost creați până în ziua șaptea, Adam după aceea, și uite, până acum ne găseam într-o perioadă în care Eva încă nu exista! Iar această perioadă, următoare și ea zilei a șaptea, nu este determinată temporal în Biblie!
*

„Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam.”
Aici este o formulare care nu-și găsea rațiunea de nici un fel. Respectiv, de ce a trebuit Dumnezeu să ia o coastă din Adam, ceva deci din el, pentru a o face pe Eva? De ce nu a creat-o pur și simplu, direct, așa cum a creat pământul și cerul, lumina și tăria, apele și uscatul, plantele și animalele, bărbatul și femeia?
Pentru că întradevăr, dacă Eva este Instituția Învățământului, aceasta nu putea apărea decât din însăși omenirea organizată în societate.
Adică din Adam!
Adam care este spuneam, suflul de rațiune și conștiință aplicat omului, este societatea umană unică, este rațiunea din om, este setea de cunoaștere, este chiar Dumnezeul din noi!
Din ce altceva poți să faci școala dacă nu din cunoștiințele acumulate ale unei societăți? Din...coasta lui Adam.
„Și a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său”
Os din oasele mele și carne din carnea mea! Ce poate fi mai adevărat decât această afirmație!
*

Așa că, Rațiunea Creatoare a creat instituția învățământului, mecanismul prin care fiecare nou om intrat în viață va dobândi cunoașterea, și cu care va face pereche pentru mai toată perioada sa de viață.
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.” Va merge la școală! Aici va sta până la terminarea ei, și cu ce a dobândit, cu aceasta va munci și trăi, până va muri. Un om și pregătirea sa, formează împreună un trup.
*

Transmisă astfel prin intermediul liniei carnale, generație după generație, continuitatea vieții asigură prin Eva, instituția învățământului automat și continuitatea rațiunii inteligente.
„Și a pus Adam femeii sale numele de Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii”
Celor continuu vii în lumea din mințile noastre, a gândurilor creatoare, deși morți ciclic în lumea trupurilor noastre efemere. Cele două lumi paralele!
Acelora din Civilizația Gândurilor, prin care Dumnezeu ne guvernează de la Adam încoace.
Pentru că dacă vom privi totul din afara punctului nostru de vedere, de oameni care trăim o existență finită, vom vedea că tot acest șir de existențe umane, stau înșiruite precum niște mărgele pe sfoara evoluției cunoașterii.
Fiecare generație de oameni în parte influențează evoluția cunoașterii, și evoluția cunoașterii primește și influențează fiecare nouă generație de oameni. Ca o scară a cărei rampă este cunoașterea, iar treptele-i sunt generațiile.
Lumea noastră moare cu fiecare generație, în vreme ce cealaltă, în care stau Iisus, Einstein, și toți ceilalți, trăiește pentru că ne influențează continuu, de acolo din spațiul și timpul paralel nouă.
Și privind din acest punct de vedere, sincer, cred că această existență este cea veșnică! Și în același timp, Împărăția Cerurilor.

*
Privind astfel gândurile Bibliei, ai să-ți poți explica multe alte adevăruri din ea. Am să-ți mai amintesc acum doar două, pe scurt, pentru a putea încheia acest capitol.
Cunoașterea a fost dintotdeauna o sabie cu două tăișuri, unul cu care poți tăia și celălalt în care te poți tăia. Și zeița Atena avea două portofolii, cel al războiului și cel al înțelepciunii, și aceasta nu pentru că erau mai multe posturi de zei decât aplicanți! Amintește-ți că în mijlocul grădinii pe care Adam și Eva trebuiau să o lucreze, se afla pomul cunoștiinței binelui și răului. Forța trebuie guvernată de discernământul inteligenței.
Iar atunci când Adam, societatea umană, a mușcat din mărul cunoașterii, din fructul care te taie, Dumnezeu l-a întrebat cine l-a pus să o facă. Iar Adam a răspuns : „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom și am mâncat”
Iar tu ai să înțelegi acum ca cunoașterea, învățarea, cercetarea a fost aceea. Numai ea îl conduce pe om la descoperiri deopotrivă periculoase și benefice.
Iar când Dumnezeu a întrebat-o pe Eva : „Pentru ce ai făcut aceasta?”, Eva a răspuns: ”Șarpele m-a amăgit și eu am mâncat”.
Dar cine să fie oare Șarpele? Oare are legătură cu ceea ce spuneam mai devreme? Că șarpele, animalul, este ghidat doar de instinct? Să fie deci instinctul, (mai exact pornirile instinctuale, animalice ce vor dăinui mereu în om), cel responsabil pentru deturnarea rațiunii binelui în rău?
Și probabil că dacă ai să te uiți în istorie, efectele distrugătoare ale cunoașterii, folosite în special în războaiele omenirii, au fost determinate de pornirile instinctuale, de dorințele animalice de prădător de care omul, deși avertizat de Iisus, nu s-a lepădat nici astăzi.
*
După cum vezi, informațiile sacre din Biblie, nu sunt deloc paralele cu realitatea. Înțelese corect, sensurile metaforelor te vor determina să accepți inclusiv faptul că Eva este făcută dintr-o...coastă de-a lui Adam!
Textele sacre au trasat și descris Drumul pe care noi am mers. Sensurile lor, corecte, au fost dintotdeauna aici, în ele, doar că noi nu am reușit încă să le vedem.

*

Dacă le poți vedea, ideile strălucesc pe bolta textelor!

* *

Acest text este un fragment din Civilizația Inilor, carte în care se încearcă atât găsirea unora dintre răspunsurile întrebărilor noastre existențiale, cât și deprinderea unui mod de judecată rațional care să ne ajute să înțelegem lumea ce ne înconjoară. Ocazie cu care am avea șansa de a deveni o societate mai bună, responsabilă.
Singur acest text nu poate realiza pe deplin unificarea într-o singură credință, o credință rațională, dintre atei și credincioși, însă cartea, în întregul ei sper să reușească.
Sau cel puțin încearcă.