N-aş putea niciodată pretinde oamenilor să fie buni. Aş putea dori sau aş putea cere dar nu aş putea, nu aş avea voie să pretind aşa ceva. O dată pentru că nu mai cred de mult timp în bine şi rău şi apoi pentru că nu aş avea voie să pretind ceva ce eu nu pot da. De fapt, oamenii, prin definiție, iau. De dat, nu dau nimic. Doar iau ! Se servesc din sufletele şi din trupurile celorlalți ca dintr-un platou cu prăjitură. În esență, suntem canibali….rafinați.
Celălalt ! Ce termen general ! Ce cuvânt prăpăstios ! Cine e celălalt? Cel care ştiu că există dincolo de pereții casei mele_ Trupul care ocupă scaunul de lângă mine, în autobuz? Urmele rămase în noroiul de pe trotuar? Piciorul care a lovit acest câine vagabond? Celălalt mă ține în viață. Eu iau de la el şi trăiesc. Azi un zâmbet, mâine o privire, o lacrimă, un vis, o părere de rău, un răspuns, o țigară, o consolare, un gând, o strângere de mână.... I le iau aşa, simplu, fără prea multe formalități...de parcă alții nu ar lua de la mine, din mine! Hai, recunoaşteți, cu toții luăm!
Mereu alte drame, alte mărunte comedii, alte suflete ce urmează a fi golite şi apoi aruncate la gunoi ca nişte recipiente de plastic murdare şi goale, ca nişte ambalaje umane de unică folosință. Ne e milă, nu-i aşa? Doar suntem oameni! Dar continuăm din acelaşi motiv, acela că suntem oameni fără voia noastră şi fără ca cineva să ne fi întrebat. Şi din moment ce nu am avut de ales putem face ce vrem, avem voie să facem orice. E scuzabil. Spui “scuze” şi te mai serveşti cu o bucată din viața celuilalt. E ok, really, că doar ai fost politicos! Spui “mulțumesc” şi te gândeşti că, totuşi, eşti un om de treabă. Poate pentru moment reuşeşti să o şi crezi. Dar ce te faci mai târziu, atunci când noaptea, între aşternuturi, faci socoteala a tot ceea ce ai luat de la alții şi gândul ăsta se încăpățânează să nu îți dea pace să dormi ? Şi mai grav : ce te faci atunci când îți dai seama că numai aşa, luând pentru ca alții să aibă ce lua de la tine, poți fi util, serios, responsabil, matur ? Ei bine, spune, ce faci atunci? Vezi Anca dragă? Asta este problema ta: gândeşti mai mult decât ar fi de bun simț şi te uiți în urmă mai des decât este cazul. Şi totuşi, dacă toți cei care ne gândim la treaba asta am refuza să mai practicăm traficul ăsta dezgustător, schimbul ăsta de substanță vie, lumea ar fi alta! Hai să facem grevă! Să nu mai vrem să fim oameni decât în momentul în care ni se va permite să fim umani! Poate dacă am face asta s-ar schimba, cât de cât, treburile: s-ar mai şi da în loc să se ia şi meseria asta afurisită de om ar putea fi mai plăcută....şi mai bine plătită.