tu mai știi
să-mi smulgi dintre coaste
așchia
subțire a lunii
cristalul trandafiriu și
gurile deschise
ascultă
cum din iarna bărbatului coboară
aprilie umed
lăsându-și în urmă caii
mascați
și pruncii
privindu-se hipnotic
de-a lungul căilor pustii
port cu mine rădăcinile lumii
de când am visat că te voi întâlni
în podul palmelor
te-aș fi putut ciopli în piatră
apoi să te ridic până la
capătul ultimei ore
dar tatăl îmi amintește adesea
că primăvara femeile dor
coaja de bronz alunecă
în miez de noapte
depărtându-ne în limpezimi
către cei care văd
în cenușă încâlcite alegorii