Îmi trezesc sufletul, să coboare din visare, să-mi adune gândurile de dorințele neîmplinite, să privească în sus și să întâlnească cerul, să privească în jur, să se încălzească la soarele blând ce luminează fața, ce alintă florile și care se simte în miezul universului. Fac pași mărunți străpung carapacea pietrificată și zâmbesc! Ies din norii negri ai confuziei și îmi trăiesc clipa! Când am nevoie de curaj privesc ziua, nu uit că am învins-o pe cea de ieri, că sunt puternică și poate mă voi trezi într-o zi în care ieri și mâine nu mai contează.
Privesc azi în adâncul tău și-mi caut zâmbetul pe care ieri l-ai strivit în tăcerea lacrimilor! Mi-a încremenit clipa în pleoapa dorului de ființa ta, iar lacrimile-mi stau la ușa sufletului așteptându-te. Stau și te-aștept pe marginea ferestrei în care secunda privește departe spre zarea cerului unde talpa iubirii își scaldă buzele și zâmbetul, iar tu mă ții în sfârșit în brațe, mă alinți și mă privești. Cât de lungă e eternitatea clipelor în care ești departe de mine și cât de crud îmi doresc să se oprească ticăitul infernal al timpului într-o clepsidră iar eu să îmi așez capul pe pieptul tău, unde inima ta pulsează strigându-mă prin fiecare bătaie iar eu să te privesc și să doresc să îmi umplu privirea de tine!
Așteptările noastre sunt prea mari, dar asta înseamnă să ne mulțumim cu puțin???!!! Nu voi mai controla totul, azi privesc la fluturii în zbor și îmi opresc privirea asupra cerului. Las sufletul să zboare cu fluturii prin flori și mă înalț cu doru-mi purtându-ne prin nori în așteptări de-o clipă...!