agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-25 | [This text should be read in romana] |
Vreau să le mulțumesc editorilor care timp de 24 de ore au oprit apariția oricărui comentariu al meu pe agonia. Acest lucru m-a pus pe gânduri, mi-a permis să iau, psihologic vorbind, buna distanță a privirii de ansamblu, să-mi redefinesc câteva obiective și să fac încă un pas important în ceea ce eu numesc evoluția mea spirituală în marș forțat.
Este important pentru mine să nu mă pierd în reverențe literare. Este și tentant - comunitatea e dinamică, personajele complexe, situațiile provocatoare. Jocul poate deveni infinit fin, cu satisfacții intelectuale și emoționale adânci. Dar te consumă, dacă i te abandonezi. Te relaxează, îți fură din tensiunea propice creației. Dat fiind că nu fac parte dintre cei care colaborează cu agresorii în speranța deșartă de a nu-i „enerva și mai tare”, interdicția de a posta comentarii, cu atât mai mult cu cât nu a fost susținută public printr-o scădere de acces, sau printr-o justificare oarecare, mi-a pus în față o alegere simplă: fie să tac chitic un timp oarecare, apoi să încerc să public câteva comentarii cuminți, cu steagul alb afișat la vedere, fie să folosesc cealaltă armă rămasă, să spun ce am de spus prin publicarea unui text de sine stătător. Avantajul tehnic este că un text îl vezi când a fost înregistrat în baza de date, vezi de câte ori este vizualizat până la publicare. Un comentariu este invizibil după postare, e mesaj trimis către stele. Varianta „cuminte” de a depăși situația mi-e atât de străină, încât nu cred că e de insistat pe ea. Varianta publicării unor comentarii ca texte de sine stătătoare mi-a ridicat însă în față o situație interesantă: ce scrisesem trebuia să MERITE – stilistic, conceptual etc. – să fie publicat. Ceea ce a determinat o revizie majoră asupra scrierilor postate prin comentarii: ar fi meritat ele să fie publicate? Aveau măcar potențialul, ideea necesară pentru a fi crescute într-o scriitură interesantă? E întrebarea care mi-a permis detașarea de plăcerea pură a jocului, și urcarea în tribună, pentru a-mi evalua critic performanțele. Întrebarea e aici mai importantă decât răspunsul, și atunci cred că merită împărtășită. Chiar dacă nu jucați cu handicap, poate n-ar fi rău uneori să vă închipuiți că o faceți, apoi să vă priviți critic evoluția, să căutați ideea din orice text, cât de mic, să vedeți ce îl îndreptățește la publicarea pe un site literar, ce îl deosebește până la urmă de o banală tastare pe mess. E o perspectivă de meta-gândire care ne poate ajuta pe toți întru păstrarea jocului agonic la nivelul de tensiune spirituală care favorizează creația, adunând întrebări, zvâcnind spre direcții noi, dezvăluind și ascunzând sensuri. Alfel, comentarea textelor e îmbrânceală în curtea școlii. Închei cu o notă explicativă. Începând de duminică nu am mai încercat să public nici un comentariu. Nu știu dacă interdicția mai este în vigoare, și este sub demnitatea mea și nepotrivit cu respectul pe care îl datorez comunității agonice, să aflu acest lucru tatonând. Nu sunt aici în calitatea de utilizator de chat care testează să vadă dacă i-a expirat „ban”-ul. De asemenea, jocul de-a șoarecele și pisica cu niște editori ascunși în spatele anonimatului, constând în publicarea unor comentarii cu 2-3 ore întârziere, este futil, mai ales în perspectiva autoevaluării meritului oricărei scrieri, a îndreptățirii de fi pe agonia. Nu văd nici un sens în a mai posta comuri până nu va exista o modalitate de a le publica de îndată ce le-am scris. Dacă tot e de așteptat cu orele, măcar să consum aceste ore ale editorilor cu texte care să merite publicarea. Dacă e joc cu handicap, foarte bine, sincer e postura care îmi place, dar să nu lipsim publicul de plăcerea de a savura măiestria folosirii unor arme inegale. Ca pe Colloseum, unde spectatorii aclamă lupta dintre retiar și murmillo, fără false pudori, pe față. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy