Aseară am visat că eram într-un autocar, m-am urcat în el alături de niște copii (s-ar putea să fi fost de liceu), după ce au ținut un concert la care am participat și eu. M-am urcat în ultima clipă pentru că voiam să mă îmbrac cu ceva și apoi am nimerit altceva și a trebuit să mă schimb. Acolo am făcut niște modificări ca să îi impresionez pe ceilalți. Nu mi-a fost teamă să mă urc în autocarul acela plin de străini, m-am integrat repede, m-am băgat singură în seamă. Când mi-am modificat scaunul cu ajutorul telepatiei, prima oară nu a mers, de parcă eram guvernată de legi fizice. Apoi am știut că va merge și a mers, fără nicio îndoială. Așa trebuie că este și în viață, să nu ne lasam prada îndoielii, să facem ce avem de făcut, fără teamă.


Uneori am impresia că îmi pot folosi “puterile” și în lumea reală, iar singurul lucru care mă oprește este chiar această realitate, barierele pe care noi singuri ni le punem, gândindu-ne la gravitație și substanță și masă. Conform Zen, nu există așa ceva, totul e în mintea noastră. Sunt din ce în ce mai interesată de Zen, citesc o Biblie Budistă și în același timp citesc Biblia noastră, Evanghelia lui Ioan. Nu înțeleg mare lucru, caut sensul cuvintelor, așa cum spune în cea Budistă “cuvintele nu înseamnă nimic iar uneori este greu să exprimi sensul în cuvinte”, dar oamenii se străduiesc presupun să exprime în cuvinte multe lucruri, lucruri care nu pot fi exprimate așa ușor, lucruri pe care mai degrabă le simțim. Poate de aceea nu mă înțeleg eu cu ea. Când nu folosim cuvinte, simt că suntem pe aceeași lungime de undă. Încă nu înțeleg pe deplin toate acestea, dar vreau să le aprofundez pentru că simt că se produce o schimbare în mine, simt că voi reuși să mă detașez de tot și să mă nasc din nou, dar presupun că pentru asta trebuie mai întâi să mor. Îmi este greu să las totul în urmă, să plec pur și simplu. Încă mai am treburi de rezolvat și nu sunt pregătită să “mor”. Oare dacă-mi schimb mentalitatea și încep să gândesc altfel, acesta nu va fi tot sfârșitul meu? Eu aceasta pe care o știu și cu care m-am obișnuit acum, eu nu voi mai fi. Singura problemă este că nu cred că există “eu”, nu știu cine sunt “eu”. Nu ar trebui să mai folosesc poate cuvântul acesta.


Ar trebui să spun așa: Ruxandra se află acum la o răscruce de drumuri și se uită în zare confuză și dezorientată. Are la gât o zgardă, prinsă cu o lesă de un stâlp în spatele ei; pe stâlp scrie “trecut”, pe zgardă scrie “realitate”, “principii” și “teamă”. Ruxandrei îi este frică să rupă lesa, să-și scoată zgarda și să aleagă un drum pe care să ajungă acolo unde vrea ea să ajungă, și aceasta pentru că ea nu știe unde vrea să ajungă, nu vrea să rupă legătura cu trecutul sau cu prezentul de altfel și nici nu vrea să încalce regulile realității zburând, când acestea spun foarte clar “nu ai voie să zbori, este imposibil”. Ce ar trebui să facă Ruxandra în acest moment? Pe ce drum ar trebui s-o apuce această biată ființă nefericită care se agață de oameni, de cuvinte, de trecut și de amintiri fără nici măcar să-și dea seama cine este ea, unde trăiește de fapt? Ruxandra este de asemenea prinsă la mijloc între educația primită și educația pe care și-a făcut-o singură, ideile pe care le-a cules de ici de colo și care până acum i-au ghidat viața aparent pașnică la exterior dar tumultoasă în interior. Este prinsă în realitate pentru că ceilalți oameni apropiați sau pasageri prin viața ei, îi împletesc câte un fir de mătase și îl înfășoară în jurul ei ca să n-o scape, ca s-o țină cât mai strâns ancorată în realitate. Ei nu fac asta cu răutate și se străduiesc din răsputeri s-o salveze de etichetarea “nebună” care se aplică oricui părăsește această lume pentru oricare alta, fie ea mai bună sau mai rea. Astfel Ruxandra doarme un somn greu, plin de vise în care este libera, în care poate modifica forma obiectelor după bunul ei plac, în care nu este legată de nimic material pentru că nu există așa ceva, în care poate zbura pentru că nu există gravitatie, în care nu se gândește la nimic pentru că nu există dimensiunea temporală. În visele ei, Ruxandra este liberă și are uneori impresia că dacă ar putea să se trezească cu adevărat, acolo, în lumea aceea s-ar trezi.