Duminică, 18-01-09
(Predica Părintelui meu Duhovnic)


“Iubiți credincioși, Sfânta Evanghelie de azi, iată, așa cum am auzit cu toții, ne vorbește despre Iisus, cum a fost întâmpinat de acești zece leproși.
Să stăm să reflectam puțin la consecințele acestei boli, “lepră”. Să fi bolnav de această boală, înseamnă să fi expus celei mai chinuitoare suferințe, durere care pentru noi astăzi, ne cutremură... ne înspăimântă! Și dacă reflectăm mai mult, găsim pe lângă durere, că vom fi părăsiți de cei dragi și de tot aproapele nostru, alungați, înstreinați într-un loc pustiu, poate fără apă, fără hrană, totodată, asistând și la tragicul sfârșit al altor frați de suferință, cum își încheie ei viața, în cele mai dramatice împrejurări. Am zice, că este... peste limite umane, am zice, că această boală e cea mai crudă pedeapsă de la Dumnezeu.
Și totuși... ne punem această întrebare, cum au putut să uite așa de repede “cei nouă leproși”... pe Binefăcătorul lor?...
Și iată, ne mai punem o altă întrebare, care va neliniști pe mai mulți dintre noi, de ce nu s-au mântuit și cei nouă leproși? Oare!...n-au întâmpinat toți pe Iisus, nu I-au cerut toți îndurare? Toți au zis: “Iisuse, Invățătorule, fie-Þi milă de noi!” Dar, oare... nu-i deajuns numai atât?
Nu!... Nu-i deajuns iubiți credincioși, ne înșelăm amarnic!... Iată, această pildă ne dovedește, că ne iubește Iisus, foarte mult pe toți, dar nu e mulțumit de toți... Iisus iubește Biserica, a apărat-o cu scump Sângele Său, și El e mulțumit numai de cei cuprinși în interiorul Bisericii Sale. Este mulțumit numai de cei ce-L laudă și-I recunosc binefacerile Sale! Iată de ce bat neîncetat de 2000 de ani, clopotele Bisericii noastre! Ne cheamă încă din zori: “Veniți de vă arătați preotului vostru. Aici la ușă vă voi întâmpina Eu! zice Domnul. Aici, și numai aici, vă voi da odihna și pacea sufletelor voastre!”.
Iisus, de 2000 de ani, ne cheamă neîncetat în Casa Tatălui Său... Suntem cu toții frământați de gânduri triste, neliniștiți, nemulțumiți. În stânga și în dreapta noastră, pe toți ne pândește vrăjmașul, chiar dacă pe unii dintre noi, ne ispitește numai cu gândul. Tot felul de gânduri negre ne vâră, el, în minte: teamă și tristețe și grija de cele pamântești.
Așa au plecat de lângă Iisus, și cei nouă, poate frământați de gândul că și-au lăsat averile pe mâini streine, și poate s-au grăbit să și le pună în rânduială. Nu s-au mai gândit la Binefăcătorul lor. Nici nu au vrut să-L mai vadă pe Cel care i-a tămăduit, nici să-I aducă lui Iisus, nici un fel de laude la Sfântul Său Altar...
Mai avem o pildă asemănătoare, când Iisus vindecă un orb din naștere. Fariseii, foarte supărați, căutau să-l încurce pe orb a nu-L mai lăuda pe Iisus, dar orbul striga și mai tare, “Iisus m-a vindecat, Iisus mi-a făcut mie atât de mult bine!”. Striga orbul, nu pentru credința lui, ci să se arate Puterea Harului Divin, Lucrarea Duhului lui Dumnezeu Atotmilostiv.
Iubiți credincioși, noi, cei de azi, dacă spre exemplu am avea o durere insuportabilă, imediat chemăm salvarea. Imediat ce doctorul trupesc ne-a asigurat intervenția sa, rapidă, moralul nostru este susținut de încrederea și bucuria, că în salvare avem și cea mai performantă aparatură a omului modern de azi. Și uneori o simplă injecție, un doctor și cu puțin umor ne face, imediat, să zâmbim! Și de fiecare dată când ni se mai întâmplă, ne folosim de aceeași metodă și supraviețuim mai departe, dar, există și un “dar”. Sufletul!... Iată, necesită și el aceeași stare de urgență. Și pentru el va trebui să chemăm salvarea. Intunericul de azi care ne-a cuprins pe foarte mulți dintre noi, nu ne lasă nici cel puțin să zicem: “Iisuse, Invățătorule, fie-Þi milă de noi!” Și, ca cei nouă leproși, nu vrem să recunoaștem intervenția Harului Divin. Nici noi nu recunoaștem binefacerea Lui și nu avem pentru ce Îl lăuda și Îi mulțumi!
La fiecare dintre noi ne-a făcut Doctorul sufletelor noastre câte un bine, dar după aceea prea puțini am venit aici la Sfânta Biserică, să-I aducem laudele mulțumirii.
La fel și astăzi,”indiferența și nepăsarea” este păcatul asemănător celor nouă leproși care nu s-au mântuit.
Eu vă îndemn iubiți credincioși, să venim aici cu toții, să ne vindecăm și sufletul, că și el are nevoie de o grabnică tămăduire, de mântuirea care se dobândește numai aici, și numai cât suntem în viață! “Lucrarea Harului Său” să ne tămăduiască iar noi să fim recunoscători foarte, Binefăcătorului nostru Iisus. Vă aștept, pe toți, la slujba din fiecare Duminică.
Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.
(Predica nu a fost înregistrată)