mereu atrag cuvintele
și visele o iau mereu la vale
un monolog pe care
nici ticăitul nu-l mai oprește
un zbor inutil până la epuizare
mult prea departe
mi-apropii fruntea, de geamul rece
nu te mai ascult de mult
tresar
fulgii mari, doi câte doi
ning prima lor zăpadă
rostogolesc intervale egale
de pași făcuți înapoi