Nu am somn. Din nou. Încep să mă obișnuiesc cu fazele astea, se pare că insomnia îmi dă târcoale din când în când. Toată populația doarme dusă la ora asta, ferestrele sunt întunecate. Doar una, ici-colo, mai rupe vălul de întuneric uitat de noapte peste acest cartier. O fereastră luminată la ora asta este ca o înjurătură într-o catedrală. Oamenii ăștia, care dorm, sunt rupți de muncă și de oboseală, majoritatea. Pot să pun pariu că dacă aș intra în visele lor m-aș lovi de picnicuri cu mici și bere, cu poluare fonică, undeva la iarbă verde. Ãsta e visul lor pentru weekend, dar până la weekend mai este o eternitate, căci azi e doar marți, love...
Ba nu, e miercuri, tocmai am inspirat prima gură de aer din această zi, aici și acum, la miezul nopții. Poate o să crezi că delirez sau că sunt adormită. Dacă e așa, îți bați capul degeaba - sunt cât se poate de lucidă, chiar țin în mână un pahar din care beau lapte proaspăt fiert. Stau cu coatele pe pervazul ferestrei de la bucătărie, însă am o poftă nebună să stau cu totul pe pervaz, rezemată de rama geamului, și să arunc cuvinte care să sfâșie noaptea și liniștea. Însă cine să mă vadă, cine să mă remarce? Singură-cuc cum sunt, cine m-ar auzi m-ar crede nebună și mi-ar ura călduros să mă duc undeva. Bine că face o pisică în călduri treaba asta în locul meu.
Love, știu că ți se pare foarte ciudată toată înșiruirea asta de fraze și idei, însă așa funcționează creierul meu la ora asta, ca TGV-ul francez, peste limita admisă în România. Pentru mine, singurul lucru ciudat e că nu stau tolănită în pat, pe burtă, scriind rime într-un caiet și luptându-mă cu resturile de la radieră. Se spune că Luna influnețează creativitatea, așa cum influențează mareele. E senin însă eu vreau să-mi termin paharul cu lapte. Și mai vreau ceva, cred că știi și tu ce: vreau să împart pervazul geamului de la bucătărie cu tine.