mă frige trecutul
mai rău decât o havană
stinsă pe limbă

între mine și Ei
pândesc zece mii de cuvinte
și o mie de zei
care n-au avut bunul simț
să se nască la timp

în plimbările mele
evit mereu trotuarele-nguste
acolo picioarele îmi amușină fiece rădăcină de pom
nicăieri nu găsești un loc pur
să atârni o oglindă

abia între Piața Unirii și Mall
încep să-mi revin să merg drept
să nu îmi tremure carnea
să nu mai privesc peste umăr
să nu îmi mai vâjâie pe lângă urechi
fantomele Lor
călărind cărțile

oh! cât îmi place în malluri
porțile acestor cetăți nu se deschid niciodată
înaintea fantomelor
doar aici
mă pot admira furișat în vitrine până ce manechinele și
aerul condiționat
prind glas și se-nchină

“Tu pășești pe căi drepte și întortocheate: puțin îți păsa ție de ceea ce ni se pare nouă oamenilor, drept sau strâmb. Dincolo de rău și de bine este împărăția ta. Nevinovăția ta este că nu știi ce-i nevinovăția.”

lipesc secunda asta de nări
și inspir

în sfârșit

sunt un balon
sunt un cer de culoarea absintului
sunt singurul punct de sprijin
într-o lume răsturnată de-a gata

plutesc
atârnat de urechile mele

I-A!