Învață de la plante cum să iubești tăcerea,
E aur scump ce-n tine-l poți păstra,
Imensa bucurie pe care-o dă plăcerea
De-a fi tu însuți, de a putea ierta.

Privește-atent copacii ce-n marea lor tăcere
Respiră, înverzesc, cresc și înfloresc,
Când ning cu flori și ploua cu frunze, ce plăcere
S-admiri tăcerea lor! Cât de măreț trăiesc!

Încearca să pătrunzi și tu în lumea tăcerii,
Găsești voința, dacă o dorești;
Privește-te în față și-apoi dă curs puterii
De-autodefinire. N-o să te irosești.

Și-ai să-nțelegi că-n viață stăpână e iubirea,
Ea nu se rostește; se simte și se tace.
Iubirea este fapta și-ți vei găsi-mplinirea,
De nu vei face altora ce ție nu îți place.