m-am înghesuit singur în viața mea cu puțină ne simțire
trebuie să recunosc mi-am dat cu cotul în stern
nu vezi dom'le că e spațiu pe culoar un pic de bunăvoință
fir-ar a dracu de viață cine știe când mai vine alta
ca să-ncap am învățat să-mi tai mâinile picioarele și privirile
din când în când
bonsai într-un bol de sticlă în care se holbează toți
strânge degetele nările pleoapele
n-ai văzut cum au japonezele picioare mici
nu mă plâng da' zic că m-am cam chinuit
pârdalnică lipsă de experiență
să-ncap de la o margine la alta să nu pierd nimic
nici o piatră nici o absență
am scos toate scaunele din mine invitații stau în picioare
și mă-njură printre zâmbete
nu respir decât foarte rar de plâns ce să mai vorbesc
dar sunt tot un condens
uneori scot mâna să mi-o rupă copacii de pe drum
mi-aduc aminte că nu e loc de mine decât în mine

și-uite-așa strâns înfășat în viața mea
mama zicea c-o să am drumurile drepte
mă rostogolesc
ale naibii forțe de frecare