M-am născut într-o vineri...sau să fi fost joi? Nu îmi amintesc exact. Știu doar că ploua și era destul de frig. Se bucura toată lumea că plângeam și încă nu am înțeles de ce. Eu plângeam de frig și mai aveam și o migrena. Medicii, căci așa îi numea Mama, mi-au dat nota 9, pentru că, în opinia lor totuși nu plânsesem destul de tare. Eu știam că pentru istericale se primește pedeapsă și am încercat să fiu mai liniștită. Incompetenții aceia de medici mă scoseseră de la căldură, și fără haine îmi era așa frig. M-am lămurit apoi că așa trebuie sa fie medicii...înalți, albi și incompetenți (probabil așa le cerea titlul).
Oricum, avusesem o zi obositoare și cele care au urmat nu au fost nici ele prea liniștite. Nu m-am mai născut de atunci niciodată, dar poate că așa trebuia.
Altă boacănă a venit abia după câteva săptămani. Avusesem și eu câteva zile calme. Bine, ei mă tot trezeau sa mănânc, dar am trecut cu vederea aceste lucruri. Apoi am început să cred că trăiesc intr-un trib de fapt. M-au îmbrăcat într-o zi în alb, m-au învelit într-o plapumă groasă și mi-au acoperit capul cu ceva alb. Voiam să strig la ei dar îmi era prea somn. M-am trezit într-o clădire ciudată și îmi era asa frig încât aproape că începusem să cred că mă voi naște din nou și atunci eram chiar pregătită să plâng cât mai tare. Cei înalți lipseau, deci ideea nașterii mele căzuse. Erau doar niște ciudați care m-au băgat fără haine într-o cadă cu apă. Atunci chiar am plans, și cel mai mult de nervi. Ei ziceau "Amin" și eu plângeam...Ciudată combinație.
Am învatat sa merg apoi. Nu înțelegeam de ce nu mă lăsau să dorm la fel de mult. Începeam să mă obișnuiesc cu toate schimbările. Mai târziu a trebuit să învăț limba lor. O altă dilema: de ce nu puteau ei să învețe limba mea?
Eh, de atunci a trecut mult timp...E ora 7. Somn ușor! Mâine merg la gradiniță (prima zi).