ești mai înaltă decât frica mea de moarte
yvonne

scormoneai cu unghiile în
nuditatea lucrurilor simple și
ce tare zornăiau brățările
tale cyan
vara asta se sinucide lent
dar ție nu-ți pasă
mânjești fotografiile mele cu rouge deși
știu că-ți plăcea și ție
posterul cu klimt `902
motanul din brațe mai precis/ poate c-ai tresărit atunci
danaë purta un șal neobișnuit
și frica ta semăna așa bine cu
pulpele ei
albe

erai atât de frumoasă și

ți-era teamă yvonne
că pielea mea ar foșni la fel
sub trupul oricărui bărbat
că lichidele mele ar curge la fel
gelatinoase și leneșe/
în mine germinau solzi de
pești fără ochi îi
prindeai cu o mână
le rupeai capul ei se zbăteau
îndelung
și iar nu-ți păsa/
îmi

pipăiai umerii șira spinării
de sus în jos
cu limba ta veninoasă
de șarpe
singur și trist

ești cea mai frumoasă dintre fricile mele
yvonne

mi-apuci degetul mic muști
prima falangă/ e strâmt și
așa puțin loc în tine/
rupi altă bucată
mesteci înghiți
încet
nu

sângerez decât
foarte
puțin
și

frâng pe genunchi gâtul ultimei
spaime/ mă-ntreb dacă gustav ar fi putut
s-o iubească pe
adele bloch dar asta
pare irelevant acum
ies
și-ncui
ușa

ca pentru o lungă plecare

de două ori