agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3285 .



Dom, Dom să-nălțăm ! (ep.1)
personals [ ]
40 sfaturi pentru amatorii de circuit cu autocarul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Noricã ]

2006-08-15  | [This text should be read in romana]    | 





Pe la începutul verii eram încă nehotărâți: să mergem într-un concediu peste hotare sau să demarăm o acțiune pe care o plănuiam de câțiva ani - sa încercăm să schimbăm apartamentul cu o căsuță.
N-a mai fost nevoie să luăm nici o decizie, a hotărât altcineva pentru noi.
Încă din martie eram abonat la Cotidianul plus Cațavencu. Din comoditate, pentru a evita drumul zilnic la chioșcul de ziare, dar și din calcul - ieșeam ceva mai ieftin - am plătit abonamentul pe un an de zile.
Prin iunie am primit un telefon:
- Domnu' Norea, sunt x de la ziarul Cotidianul.
- A, da, (am oftat eu) știu că tocmai ați avut un concurs cu premii. De câteva zile am vrut să trimit și eu un talon dar din comoditate am tot amânat.
- Păi v-am introdus noi în baza de date.
- Și... ? (incepe să mijească o mică speranță)
- Ați câștigat !
- Ce-am câștigat, în ziar era o reclamă cu un Volvo...
- Nu, Volvo e la tragerea din ianuarie. Ați câștigat o excursie de lux de 1500 euro.
- Unde ?
- Asta hotărâți dvs, mergeți la o agenție.
În gândul meu: “Comod să fii, noroc să ai !”

Parlamentările cu agenția au fost lungi, oferta inițială cuprindea un sejur de lux în Grecia, șapte zile, două persoane, avion, hotel de 5 stele. În final am ales o excursie în Europa cu un traseu la care visam de mult. În 1500 euro au încăput trei persoane, așa că împreună cu Leni, soția mea, am luat-o și pe Cristiana, fiica noastră cea mică de 17 ani. Era vorba de un circuit in Franța, Italia și Croația de 13 zile cu autocarul. Obositor, totul pe fugă, dar atingea o mulțime de locuri unde nu fusesem niciodată: Viena, Salzburg, Munchen, Strasbourg, Reims, Paris, Valea Loirei, Chamonix, Marsilia, Cannes, Monaco, Milano, Veneția, Opatija, Zagreb, în total cam 7000 km.
Încă de când am văzut traseul mi-am amintit de un film văzut în tinerețe “Dacă e marți, e Belgia” despre excursia unor americani în Europa.

Fiind o experiență inedită, în care mi-ar fi prins tare bine niște indicații de la cunoscători, m-am gândit să pun pe hârtie câteva sfaturi pentru cei care vor să se încumete în viitor la așa ceva.

Dacă sunteți coleric, nu plecați !

Sfatul nr. 1 - Dacă nu sunteți coleric, înarmați-vă cu multă răbdare, toleranță și înțelegere pentru semenii din autocar. Încercați să-i iubiți înainte de a-i cunoaște, după ce-i cunoașteți e prea târziu! Niște mici discuții, chiar altercații cu vecinii de scaun, ghidul și șoferii sunt inerente.

Sfatul nr. 2 - Același lucru e valabil pentru partener. Vă dau un exemplu de înțelegere mutuală. În Paris, la muzeul D’Orsay, la etajul V se găsește cea mai bogată colecție de tablouri ale impresioniștilor, pe care țineam neapărat să o văd. Am pierdut acolo aproape două ore, un timp enorm, ținand cont că eram mereu pe fugă. Pentru exemplificare, în tot Luvrul n-am stat în total decat o oră. Dar fetele mele m-au înțeles și, la rândul meu, m-am revanșat lăsându-le să colinde cât vor ele prin Galeriile La Fayette. În timpul ăsta am stat într-un băruleț, am băut bere și am mai cizelat niște catrene. În particular n-au cumpărat nimic, totul era prea scump.

Nu luați copii în excursie !

Sfatul nr. 3 – Limitele de vârstă pe care vi le propun sunt:
- până în 12 ani – exclus !
- între 12 și 16 ani, numai copii liniștiți, rezistenți, dornici să se instruiască; cu alte cuvinte îngeri !
Aveam în autocar un copil de 7 ani. Destul de liniștit, dar spațiul era îngust, iar copilul era ba plictisit, ba obosit, de obicei ambele. Drept care sâcâia pe cine putea. Nimeni n-a scăpat, degeaba te prefăceai că dormi, te trăgea de mânecă. Să iei cu tine un copil atât de mic nu e numai masochism, e și sadism, nu atât la adresa copilului cât a colegilor de autocar.
Mai aveam, chiar în fața mea, un băiat de 13 ani. Singur ar fi fost probabil suportabil, dar n-am de unde ști, pentru că lângă el era fratele lui mai mare, cu care se certa aproape tot timpul. Spun aproape pentru că erau și momente în care se băteau. La un moment dat, după o poznă, începuseră să-l altoiască din două părți, frate-său și maică-sa. M-am aplecat spre scaunul din față și am întrebat politicos:
- Pot să dau și eu ?
- Nu ! s-a răstit la mine ăla micu’.
Mama în schimb a tăcut o secundă, surprinsă, apoi a izbucnit în râs.

Distanțele sunt enorme !

Sfatul nr. 4 - Poziția pe scaun e obositoare, gâtul îți înțepenește. Așa că e bine să vă cumpărați câte un colăcel pentru gât, din cauciuc. Nu te ajută mai deloc, dar atunci când nu îl ai îi invidiezi, ba chiar îi urăști pe fericiții posesori. După două zile te lămurești, îl dezumfli, îl pliezi și îl bagi în bagaj.

Sfatul nr. 5 - Pregătiți-vă de acasă o ocupație pentru orele lungi din autocar. Nu se poate conversa tot timpul, s-ar putea ca partenerul să moțăie. Peisajele sunt de multe ori monotone. Am observat că mulți citeau sau dezlegau integrame. Eu, înainte de plecare, am luat DEX-ul și am notat câteva zeci de cuvinte care se pretau la calambururi. În timpul excursiei le-am întors pe toate părțile, în final au ieșit vreo 30 catrene.

Programul e draconic !

În majoritatea zilelor te trezești dimineața la aceeași oră ca acasă. Plecarea este de obicei mai devreme de 8, oră pâna la care trebuie să-și facă toți toaleta de dimineață, bagajele (“Te-ai uitat, mai e ceva în baie ? Vezi, nu uita acumulatorul băgat în priză ! Cu ce te îmbraci azi ?”), masa de dimineață, târât bagajele la autocar. La destinație se ajunge după ora 21. Pauzele de pipi, de mâncare, de vizite nu pot fi prelungite pentru că datorită reglementărilor de circulație specifice, dacă ajungi târziu, a doua zi pleci târziu. Deci prelungirea pauzelor nu are efect numai în ziua respectivă, ci se reportează. De aici câteva urmări.

Sfatul nr. 6 – Vă trebuie neapărat un ceas (celular) deșteptător.

Sfatul nr. 7 – Aveți sau nu aveți nevoie, faceți pipi la fiecare oprire ! Pauzele de pipi sunt rare. Autocarele au în dotare WC-uri, dar nimeni nu-ți dă voie să le folosești, igiena lor creează mult prea multe complicații și pierdere de timp.
Un câștig colateral: fetele mele au înțeles în sfârșit că drumul Constanța – București de două ore jumătate poate fi parcurs fără pauza de pipi și țigară de la Fetești !

Sfatul nr. 8 – Nu beți bere decât seara, două beri băute în timpul zilei vă pot pune într-o situație fără ieșire. La propriu !

Sfatul nr. 9 – Peste tot, la WC-ul pentru femei se face sistematic coadă. Femei, nu ezitați, după ce termină bărbații ocupați-le teritoriul.

Sfatul nr. 10 – La pauzele pentru prânz, și ele destul de scurte, ordinea e clară: cumpărați repede ceva de mâncare, stați la masă fără să o lungiți, faceți diverse cumpărături indispensabile, de exemplu apă, faceți pipi – ultima operație, ca să țină cât mai mult – și dacă e cazul și rămâne timp, fumați o țigară.

Sfatul nr. 11 - La fiecare oprire cumpărați cel puțin o sticlă de apă rece. Parcă nicăieri nu ți se usucă gâtul mai repede ca într-un autocar.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!