Știu după cum mă chemi
că am multe nume,
puse de ursitori pe talere subțiri.
Cântărind
unul tandrețea,
altul veșnicia,
cele mai multe, depărtarea.
Am regăsit
corzile pleznite
zăbrele pe ziduri medievale
înnegurate de așteptare.
Apoi,
când mi-am repus în drepturi
partea de suflet,
am deschis
sertarul cu scoici și poze cu zimți,
mi-am apropiat chipul tău de buze,
aroma sforii trecută de prima tinerețe
a zahărului candel
a împrăștiat cristale reci
prin care sculptez.
Pielea cerului strânge
ca o rană
cuvintele de libelule mov.
Va urma
festivitatea de închidere.
Fără aplauze,
cu pop-corn ronțăit
din aceeași pungă.