în fond blestemul e autentificat de faptul că
cel care îl poartă habar n-are de existența lui

codul meu 2770608364241
care se scrie în fiecare zi
incapabil să urle
răzbate ca sângele fresh
prin plasturele rănii
viitoare

blestemul meu sfidează voința
de a întoarce planeta cu roțile-n sus
și de a o pătrunde

încovrigată în pat cu jaluzelele trase
iritată de cel mai mic zgomot
sau de o rază de lumină cu gâdilici stupid
enervată hiperbolic dacă laptele din frigider era acru
sau dacă sertarul nu se deschidea din prima încercare
sau dacă aerul îndrăznea să existe mai sigur
decât condiția lui de aer i-o permitea
privind cum totul îmi scăpa din mână
- lasoul meu fermecat dând fermecate rateuri -
am tras concluzia că singura cale
de a recăpăta hățul de control
era să mă sinucid

inima mea era comprimată ca un acordeon

voiam să dispar de sub eroziune
voiam că durerea să țină la nesfârșit
voiam ca terminațiile ei nervoase
să ajungă la tine să se înfileteze
în coloana ta să-ți dea o boală
de care apoi oho de care apoi
tot eu minunea să te vindec

numai prin moarte
puteam aminti lumii
impotente în fața tragediei mele
că dragostea era o chestiune
mortal de serioasă

cu spume la gură
bale portocalii care dinamitau vesele
la contactul cu aerul
cu ochii dureroși și splină mărită
privind detașată din afara mea
spectacolul chimic
m-a lovit ironia sinuciderii:
nu voiam să aleg între a fi moartă sau vie
nu voiam decât să arăt lumii
că nu pot trăi fără tine

moartea mea ca un arc
sărit fix din mijlocul patului
mai dormi na

m-am târât până la chiuvetă
stomacul meu a refuzat
poțiunea efervescentă
plăcerea sinuciderii ucisă de gândul că aveam să fiu
prea moartă ca să-mi aducă vreo satisfacție
propria dispariție

din camera de alături răzbateau
sunetele ritualului de împerechere
ale speciei umane:
în apropierea morții mele
oamenii se regulau
zgâlțâindu-mi tăblia patului


=== primul comm ===

la ultima înghițitură
când timpul era în amontele lui 29 de ani
iar eu cu inima ditamaie în brațe călare pe o cămilă
mă târam împovărată din urmă ca pe un sac
cu ușoare urme de femeie
nos-tal-gi-că
apare ionuț în oază habar n-am de unde
citește textul sinucigașei se scarpină după ureche
și zice sper că-s născociri morgano
dacă-ți fut două palme
mori

*

cămila n-a căzut în genunchi nici în ziua de azi
deși într-un fel și ei îi era greu