Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii
(Despre iad)

Și în iad, ridicîndu-și ochii săi, fiind în munci,
el a văzut pe Avraam de departe și pe Lazăr în sînul lui (Luca 16, 23)

Iubiți credincioși,
Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sînt mărturiile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți despre iad și cîte sînt nesuferitele sale munci.
Mai întîi trebuie să știm că iadul este loc de chin rînduit diavolilor și celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să știm că în iad suferă și trupul și sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este țara morții, împărăția diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sînt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuțiciune și miros greu; mîncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plînsul; așternut, văpaia" (Ușa pocăinței, Brașov, 1812, p. 183).
Despre iad, în Sfînta și dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinții patriarhi și prooroci. Așa auzim pe proorocul Isaia, zicînd despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc și împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei și să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: Întuneric și pipăire a fost deasupra peșterilor în veci. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicînd: Mă voi duce și mă voi întoarce în pămîntul întunericului și al umbrelor morții, țara de întuneric și neorînduială, unde lumina e tot una cu bezna (Iov 10, 21-22).
Înțeleptul Solomon, arătînd că întunericul pipăit ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Ieșirea 10, 22) a fost din iad, zicea așa: Noapte cu adevărat neputincioasă, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul. Iar Isaia proorocul zice despre întunericul iadului: Pipăi-vor ca orbii peretele și ca unii ce sînt fără de ochi vor pipăi; cădea-vor întru amiazăzi ca întru miezul nopții (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este în iad, a zis proorocul Isaia: Ieși-va rău miros din morții lor (Isaia 34, 3). Și va fi în loc de miresme, putreziciune (Isaia 3, 24).
Despre foamea cea mare care este în iad, a arătat mai înainte David, proorocul, zicînd: Și vor flămînzi ca un cîine (Psalmi 58, 17). Și va fi poporul ca cel ce este cu totul ars de foc, și omului de fratele său nu-i va fi milă și nu se va sătura omul mîncînd cărnurile brațului său (Isaia 9, 11). Despre viermele cel neadormit al iadului a zis: Osînda celui necredincios este focul și viermele (Isus Sirah 7, 18). Despre focul și mirosul greu de iad, a zis Sfînta Scriptură: Mînia Domnului este ca o vale de pucioasă ce arde. Despre veșnicia muncilor iadului zice proorocul Ieremia: Întru pierzare în veci vei fi (Ieremia 15, 6). Despre adîncul nemăsurat al iadului, zice proorocul David: Să nu mă înghită adîncul, nici să-și închidă peste mine adîncul ușa lui (Psalm 68, 18).
Iubiți credincioși,
Am adus cîteva mărturii despre iad și muncile iadului din dumnezeiasca Scriptură, anume de la sfinții prooroci. Dar să știți că nici unul din patriarhi și prooroci nu au arătat așa de luminat și descoperit despre iad și despre chinurile lui, ca Însuși Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Sfînta Sa Evanghelie. În continuare, vom arăta, cu mărturii din Noul Testament, descoperirile despre iad și felurimea chinurilor lui.
Mîntuitorul ne arată că iadul este loc de chin în care se muncește și trupul și sufletul, zicînd: Dacă mîna sau piciorul tău te smintește, taie-l și îl aruncă de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop, decît, avînd amîndouă mîinile sau picioarele, să fii aruncat în focul cel veșnic (Matei 18, 8). În iad este pedeapsă veșnică; aceasta o arată Mîntuitorul cînd zice: Și vor merge aceștia la osîndă veșnică, iar drepții la viață veșnică (Matei 25, 46). Și tot Mîntuitorul ne arată că în iad este foc veșnic, zicînd: Atunci (adică în ziua judecății de apoi), va zice celor de-a stînga: "Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolilor și îngerilor lui" (Matei 25, 41).
În iad este foc nestins (Marcu 9, 43). În iad este vierme neadormit, căci, iată ce zice Domnul: Unde viermele lor nu doarme și focul lor nu se stinge (Marcu 9, 44). În iad este gheena: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeți-vă mai curînd de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă (Matei 10, 28). Mîntuitorul ne arată, că în iad este întuneric, plîngerea și scrîșnirea dinților, căci zice: Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plîngerea și scrîșnirea dinților (Matei 8, 12; 22, 13; 25, 30).
În iad este depărtarea de Dumnezeu, pentru care zice Domnul: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea (Matei 7, 23). În iad este moartea cea de a doua și iezerul cel de foc (Apocalipsa 20, 14). În iad este plîngerea și tînguirea, după mărturia Domnului care zice: Vai vouă care rîdeți acum, că veți plînge și vă veți tîngui (Luca 6, 25). În iad este adînc nemăsurat. De acest adînc fără de fund și diavolii se tem. De aceea ei Îl rugau pe Mîntuitorul să nu le poruncească să meargă în adînc (Luca 8, 31). Iadul este locul de chin al celor păcătoși, care n-au ascultat de Evanghelia lui Hristos și au trăit în tot felul de păcate și nelegiuiri (Matei 25, 41).
Frații mei, după ce am ascultat cele spuse de Domnul despre iad în Sfînta Evanghelie, să auzim și cele ce au spus despre iad sfinții Săi ucenici și apostoli. Iată ce spune dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, despre cei păcătoși care merg în iad: Iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași, desfrînați și fermecători, și închinători la idoli, și a tuturor celor necredincioși este iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, și care este moartea a doua (Apocalipsa 20, 10; 21, 8).
Același lucru, despre soarta celor răi și păcătoși îl arată și Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Nu știți oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: nici desfrînații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Și în alt loc, acest mare Apostol arată osînda celor păcătoși și căderea lor din Împărăția Cerurilor, zicînd: Iar faptele trupului sînt cunoscute ca unele ce sînt: adulter, desfrînare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mînii, gîlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora... că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (Galateni 5, 19-21).
Sfîntul Apostol Petru, arătînd osînda sodomenilor, zice: Și cetățile Sodomei și Gomorei, osîndindu-le la distrugere le-a prefăcut în cenușă, dîndu-le ca pildă nelegiuiților în viitor (II Petru 2, 6). Același Apostol, arătînd că nici pe îngerii care au căzut din ascultare Dumnezeu nu i-a cruțat, ci i-a pedepsit veșnic în iad, zice: Că Dumnezeu nu a cruțat pe îngerii care au păcătuit ci, legîndu-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți pînă la judecată (II Petru 2, 4).
Și Sfîntul Ioan Evanghelistul, la Apocalipsă, vorbește de pedeapsa veșnică a lui Antihrist și a proorocului mincinos care vor fi aruncați de vii în iad, zicînd: Și fiara a fost răpusă și cu ea proorocul cel mincinos, cel ce făcuse înaintea ei semne cu care amăgise pe cei ce au purtat semnul fiarei și cei ce s-au închinat chipului ei. Amîndoi au fost aruncați de vii în iezerul cel de foc, unde arde pucioasă (Apocalipsa 19, 20). Apoi zice: Și diavolul, care îl amăgise, a fost aruncat în iezerul cel de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 10).
Iată ce zic Sfinții Părinți despre iad. Sfîntul Macarie cel Mare, spune că lacrimile celor ce se muncesc în iad vor fi de foc și cu totul se vor arde trupurile acelea peste care vor pica (Ușa pocăinței, p. 187). Sfîntul Vasile cel Mare, arată că în iad sînt un fel de viermi otrăvitori și mîncători de trupuri, care fără de săturare mănîncă și niciodată nu-și umplu pîntecele lor și, mai ales cînd mănîncă, pricinuiesc omului dureri nesuferite (Tîlcuiri la Psalmul 33). Iar dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, arătînd că cei din iad mai tare se chinuiesc cînd văd fericirea cea mare a drepților, zice: "Și pe Adam, scoțîndu-l Dumnezeu din rai, l-a pus să locuiască în preajma lui, ca vederea cea deasă a raiului, mai lucrătoare și mai puternică să-i facă lui simțirea căderii din bunătățile acelea. Așa și pe bogatul cel nemilostiv, l-a sălășluit mai departe de Lazăr, ca să vadă de cîte bunătăți s-a lipsit pe sine. Þi-am trimis, zice, pe săracul de Lazăr la ușă, ca să se facă ție învățător de faptă bună și pricină de iubire de oameni. Ai trecut cu vederea folosul, nu ai voit să-l întrebuințezi la ceea ce se cuvenea, în scopul mîntuirii. Întrebuințează-l dar acum spre mai mare mustrare de pedeapsă și muncă" (Puțul Sf. Ioan Gură de Aur, Buzău, 1833, p. 462).
Sfîntul Efrem Sirul, arătînd plîngerea celor din iad, zice: "Atunci cu amar plîngînd, lacrimi vărsînd și văitîndu-se, vor zice: O, cum a trecut vremea noastră, cu lenevie și cu trîndăvie! O, cum ne-am înșelat! O, cum, auzind noi dumnezeieștile Scripturi, rîdeam și ne băteam joc. Acolo, atunci vorbea cu noi Dumnezeu prin Sfintele Scripturi și noi nu luam aminte. Acum aici în munci, strigăm către Dînsul și cu dreptate El Își întoarce fața Sa de la noi. Ce ne-au folosit nouă dulcețile cele veselitoare ale lumii și desfătările? Unde este acum tatăl care ne-a născut? Unde este maica care ne-a purtat în pîntece și cu dureri și cu chinuri ne-a născut? Unde sînt acum fiii noștri cei iubiți? Unde, bogăția? Unde, moșiile, averile și agoniselile noastre? Unde adunarea, tovărășia și ospețele? Unde călătoriile cele de multe feluri și deșarte? Unde sînt împărații și puternicii? O, cum acum nici unul din aceștia nu se află și nici nu poate să ne ajute nouă sau să ne izbăvească. Ci cu totul și de Dumnezeu și de sfinți, ne-am părăsit! Acestea vor fi cuvintele care cu jalnice tînguiri și plîngeri se vor auzi de la cei ce în iad se muncesc " (Ușa pocăinței, Cuvînt pentru iad, p. 188).
Sfinții și dumnezeieștii Părinți în chip luminat ne arată ce se petrece în momentul cînd sufletul se desparte de trup. Îngerii buni și răi se înfățișează înaintea sufletului. Vederea celor din urmă, pricinuiește sufletului mare tulburare și frică, dar el găsește totuși o mîngîiere la vederea sfinților îngeri buni. Faptele bune ale omului și conștiința lui curată, sînt în acest moment un mare ajutor și o mare bucurie pentru suflet. Ascultarea, umilința, faptele bune și răbdarea necazurilor, sînt atunci o mare sprijinire a sufletului, care se înalță către Domnul într-o mare bucurie, însoțit de îngerii cei buni. În schimb, sufletul cel plin de patimi și de păcate este condus de diavoli la iad, unde va suferi veșnic.
Într-o zi doi îngeri se arătară Sfîntului Macarie Alexandrinul și îi spuneau: "Sufletul omului păcătos ca și al celui drept, este cuprins de mare spaimă la vederea grozavilor și răilor îngeri. El aude plîngerile și suspinele celor ce îl înconjoară, dar nu poate nici vorbi nici scoate vreun glas. El este tulburat și înspăimîntat, cugetînd la îndelungatul drum ce are să-l facă și la noul fel de viață ce are să ducă după despărțirea sa de trup". Iar Sfîntul Chiril al Alexandriei arată ce groază și spaimă are sufletul pînă ce se rostește asupra lui judecata definitivă și zice că: "Puterile dumnezeiești stau în fața duhurilor necurate și arată cugetările cele bune, vorbele și faptele cele bune ce sînt ale sufletului, în timp ce acesta, plin de groază, stă în mijlocul îngerilor și al demonilor și așteaptă îndreptățirea și scăparea sa, sau osîndirea și pierderea sa în iad" (Viața repausaților noștri, București, 1899, p. 19-20).
Muncile iadului încep, după învățătura Bisericii Ortodoxe, la 40 de zile după moartea omului, cînd sufletul păcătos este aruncat în osîndă. Acesta este, însă, un iad provizoriu căci starea celor aruncați în iad patruzeci de zile după moarte, se poate schimba cu timpul prin rugăciunile Bisericii și milosteniile urmașilor, dacă, bineînțeles, cel ce a murit era în dreaptă credință și mai ales dacă a fost mărturisit înainte de moarte la duhovnicul său de toate păcatele sale. Iar iadul definitiv sau starea de osîndă veșnică, urmează după judecata generală ce va fi la sfîrșitul lumii, cînd drepții vor merge în Împărăția Cerurilor pentru veșnicie, iar păcătoșii în focul nestins, iarăși pentru veșnicie (Matei 25, 45-46).
Iubiți credincioși,
Iadul a fost creat de Dumnezeu pentru diavoli, dar nu pentru oameni, care sînt zidiți după chipul și asemănarea Sa. Dar prin căderea din rai, a primilor oameni, neamul omenesc a fost supus osîndei iadului pînă la venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt. Numai prin moartea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, iadul a fost deschis, iar drepții Vechiului Testament au fost eliberați și primiți în rai.
De la învierea și înălțarea Mîntuitorului, de-a dreapta Tatălui, pînă la sfîrșitul veacurilor, toți creștinii dreptcredincioși care păzesc poruncile Lui, sînt mîntuiți, adică sînt primiți în odihna raiului. Numai creștinii necredincioși, adică lepădații de Dumnezeu, sinucigașii, sectanții care s-au rupt de Biserica apostolică, și cei ce mor nepocăiți în păcate grele, precum ucigașii, desfrînații, cei ce trăiesc în ură și alte păcate asemenea, sînt osîndiți după moarte în muncile iadului. O parte dintre ei, mai ales cei ce se căiesc de păcatele lor înainte de moarte, sînt scoși din iad prin rugăciunile Bisericii și prin fapte de milostenie. Tocmai de aceea noi facem rugăciune și milostenie pentru răposații noștri ca parastase cu dezlegări, liturghii și praznice la trei, la nouă și la patruzeci de zile după mutarea lor din viață, ca Dumnezeu să-i ierte și să le dea odihnă în rai.
Dacă vrem să ne mîntuim, adică să scăpăm de iad și să fim primiți în rai și bucuria împărăției cerești trebuie să facem următoarele lucruri: Mai întîi să păstrăm cu sfințenie dreapta credință ortodoxă pe care o avem neschimbată de două mii de ani. Apoi să ascultăm de Biserica întemeiată de Hristos și de păstorii ei - preoți și episcopi. Să păzim cu multă evlavie poruncile Sfintei Evanghelii și mai ales, rugăciunea, milostenia, smerenia, iubirea creștină, nașterea și creșterea de copii, participarea regulată la biserică, spovedania și Sfînta Împărtășanie.
Să cugetăm mult la Evanghelia care s-a citit astăzi. Vedeți că săracul și mult răbdătorul Lazăr a intrat în rai după moarte, iar zgîrcitul și nepocăitul bogat a fost aruncat în iad cu diavolii? Vedeți în ce fericire sînt cei drepți și în ce foc și chinuri grele se află păcătoșii în iad? Vedeți, de asemenea, că cei din iad văd atît pe cei fericiți din rai, cît și pe cei ce trăiesc în păcate pe pămînt? Zadarnic cere bogatul apă să-și ude gura că nimeni nu are să-i dea. Zadarnic se roagă lui Avraam să trimită pe Lazăr pe pămînt ca să cheme la pocăință pe frații săi, că i se răspunde: Au pe Moise și pe prooroci! (Luca 16, 29).
La fel ni se va răspunde și nouă, dacă nu ne pocăim: Avem pe Hristos și pe preoți. Să-i ascultăm pe ei!
Deci, dacă vrem să scăpăm de iad, să ne pocăim și noi, frații mei, pînă avem vreme și să ne silim la toată fapta bună, mai ales la rugăciune, milostenie, iertare, viață curată și spovedanie. Numai așa vom fi iertați, miluiți și primiți în sînul lui Avraam, adică în veșnica bucurie a raiului, împreună cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii și cu toți drepții, împreună cu săracul Lazăr, împreună cu Hristos. Acolo și numai acolo nu mai este durere, nici suspin, ci viață fără de sfîrșit. Amin.