Până acum gânduri pline de frământări
cu zbateri de clipe
pe lângă ziua de mâine aducând a neștiință.
Înțeleg că și iubirea alături de ură
naște sălbăticii dacă fugi de ele
cum fuge ziua de noapte
și lumina de întuneric.
Ești cu umbrele din lumea interioară,
trăiești clipa durerii și te dai tribut
plasei din jur –lumea întreagă-
apoi ți-asumi pe deplin o nouă vreme.
Dai pe tavă clipei un bilanț
cu prestația forței gîndului spre amurg
în virtutea a ceea ce trebuie
pentru convingerea că ești.