ba chiar sunt periculos. de aceea mă retrag în păduri – până când să vă provoc până când să accept hăituiala în spațiu deschis? știu. se va spune că unui singuratic îi este indiferent dacă va veni sau nu la sărbătoarea promisă. că mediul său e oricum același – sălbăticia. însă acolo unde mă voi duce pe toboganul privirilor voastre nu voi auzi lup care să imite schelălăitul vulpii și nici vulpe urlând asemenea lupului. măcar voi ști de care animal să mă feresc.

în definitiv e mai ușor de înfruntat forța fiarelor decât ipocrizia umană.

o-ho! mărunți dar bestiali poate că nu sunt numeroși poate că ar trece inobservabili pe toboganul privirilor mele dacă nu ar acționa toți deodată. e clar – ceva anume îi unește încă înainte de a se naște un instinct puternic domină mai abitir decât secole de rafinament
încerci să uiți iluzionându-te că te vor uita – cum altfel să înaintezi? trebuie chin secret și răbdare – cei care aruncă momeala devin momeli sigure – trebuie să uiți pentru ca nimeni să nu te folosească împotriva ta.

m-am născut zdravăn am plătit pentru asta preluând blestemul căzut peste ai mei. întrerupeam tăcerea însă cântecul se pierdea precum în hărmălaia stârnită de fumul îndoit peste case. rareori când din orgoliu nu v-am călcat pragul prieteni sau dușmani puteați să înțelegeți cine pe cine voia să evite. am crezut numai în propriile iluzii voi plăti pentru asta până și dincolo – măcar atunci vă veți da seama că pentru prostia și distracția altora nu trebuie să plătesc – sunt prea departe.

spațiul e demonic – de aceea în el mulți se rătăcesc.
ție însuți cu fidelitate urmând ai știut că numai cuvântul care se mișcă în timp rezistă și e dovada că vine de la Dummezeu. vorbirea aceasta se întrerupe numai din vina ta pentru că nu mai auzi ce ți se spune din memoria cosmică.

în zadar vor încerca să distingă în jurul capului căzut ultimele cuvinte –
însăși aura numelui meu este alta.