agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3308 .



intre plus minus infinit
personale [ ]
pana la capat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Maria-Elena ]

2007-01-01  |     | 



aș fi vrut să spun că lumea doarme cu vise frumoase, cristi, nu e așa o mulțime de ochi se închid alții nu
privesc te privesc ne privesc fac disecții până la organele pompatoare de sânge pe care ei doar asta le vor
cum dor toate distanțele astea
îți amintești

tu erai cel care dădea lecții profesorilor priveai calm tabla negră explicai plus infinitul
stăpâneai panica îmbrațișată între minus și plus ce perfect echilibrați eram între
îngândurați ne-am dus mai departe aveam lumi de cucerit de pus la picioare
am urcat tot felul de trepte, precis, matematic
nu am zburat niciodată
am rămas insensibili la zbor
până când


ne-am plimbat victoria prin mulțime
nu oricare mulțime
ei erau profesioniștii
pe drumuri paralele treceam invers
pe coluare de marmură largi
ce importanți suntem azi cristi

lumină artificială costum și cravată tu în costum și cravată
nu putem vorbi e un perete de sticlă-ntre noi rece ne privim rece trecem
nici o tresărire nimic doar
privirile întoarse peste umăr în urmă
două secunde
aș vrea să-ți spun că ceva nu este cum trebuie
că undeva s-a greșit mult prea mult că deciziile sunt uneori lente condamnări
la tăcere chiar la tăcerea de tot

nu pot
în doua secunde


marmură sticlă neon pantofi scumpi tocuri rănind tăcerile ritmic port
invizibil cătușe am răni sângerând invizibil
lovesc pereții de sticlă în aer nu vede nimeni plutește sângele floare lichefiindu-se roșu-n montura de cristal albăstriu
respir adânc nu nu a văzut nimeni șterg urmele
șterg urmele

frisonez mă plouă distructiv cu acizi de singurătate ploaia asta ca un duș interminabil dintr-un film horror
dincolo de perdea pustietatea și un cuțit

am auzit în ultimul timp de tot felul de morți de sinuciderea doamnei profesoare rămase în drum șomerul s-a îmbolnăvit de plămâni cineva și-a dat foc și teancul de acte pe care le-ai aruncat
ei și-au mijit ochii și câteva clipe lumea a fost un landscape tivit de gene bănuitoare
asta nu mai e omul nostru

s-a dat la știri că nu mai scrii condamnări la moarte
și ce ciudat suna vocea ta
ai grija maria ce acte semnezi
am stat mult timp cu receptorul în mână
ploua
ca în ziua întâi a potopului


de ei nu poți fugi cristi știi
gările ne dau doar iluzia asta visul că te poți pierde că ceva te așteptă și acolo te duci în sfârșit trebuie nu mai amâni
eu nu mai amân urăsc sălile de așteptare nu mai pot să aștept am să iau primul tren cristi am să cutreier toate vagoanele până voi găsi locul acela cu ferestră spre aer
e noapte o dâră de lumină nesfârșită în noapte
eu și trenul meu personal


mi-e teamă când intri
tac ridic mâinile încet nu simt ziduri
mâinile tale cercetând mâinile mele
cine ți-a făcut asta, maria
nu mă doare
acum nu mă mai doare

controlorul nu înțelege cere biletele la control mi-e silă îl mințim trebuie
nu înțelege nu poate
în trenul acesta foarte personal el
e singurul care nu are ce căuta



de ei nu poți fugi cristi
ei vor carne și sânge ei înțeleg cel puțin la fel de bine ca tine cum este cu minus și plus infinitul
doar că ei cer totul
acum și aici
ei știu că urmeaza a doua zi a potopului
apoi a treia zi
și celelalte
ei sunt cei ce le programează urmărind ironic tresăririle omenirii în somn
când are coșmaruri

ne privesc surâzând cineva a trădat întotdeauna sunt ochi ce urmăresc și trădează
trebuie să fim la fel de ironici și reci mai reci mai ironici ca ei
trebuie cristi
pe coluarul de marmură trec o mulțime de oameni
toți foarte importanți ne ignoră ne deplasăm în sens invers te văd în costum fără cravată
mi-am desfăcut părul e liber
trecem cu figuri impietrite, calm cristi suntem perfect echilibrați între minus
și plus infinit ne intersectăm
privim peste umăr în urmă
lung

mâine, știu, vom lua ultimul tren și vom merge până la capăt

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!