Tăcută amiaza se mută într-un ochi
Prea devreme pentru a ierta
Prea târziu pentru a duce lumina
Cade rând pe rând câte un raft
Dincolo de pereții albi
O să le ascut teama de a nu fi oameni
Eu, cea mai frumoasa libelulă de pe strada mea.

M-am plictisit de convalescenta asta
Ca de un obraz mereu pălmuit gratis
Hai să ne facem socotelile pe tavă
Dispar treptat toți aburii cu care m-ai îmbătat
Uite, curcubeul și-a lăsat sufletul de pomană munților
Așa vor învăța să umble cu toate rădăcinile după ei

E târziu iubite,
Va trebui să ne lăsăm umerii la culcare
Și să ne privim goi
Din resturile întâmplării cu noi
O să-ți pictez vitralii peste umbră.