agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-19 | [This text should be read in romana] |
- Să nu îi spui lu’ tata Neo nimic despre noi!
Nu știu ce nu ar fi trebuit să nu-i spun... - Ai înțeles? Adună-te, nu mai visa cu ochii deschiși! O ciupitură vârtoasă între coaste îmi smulseră un „da” gemut. Ce să nu fi spus? Ce??? Despre dormeza înconjurată de covoare de lână cu motiv geometric? Despre degetul meu care adeseori urmărea desenul curb sau frânt? Despre iscodirea unghiei care într-un colț a destrămat covorul până la ițe, curios să vază cum de stă modelul atârnat de pereți? - Haideți la masă! Tata este la prăvălie, mănâncă cu noi numai deseară! Atunci, tata Neo a luat cu gesturi largi în umeri haina și chipia din cuier și a ieșit în curte. - Se duce afară, vine acuș! (“afară” avea sensul de W.C., cuvânt interzis la noi când eram la masă). Ele două mâncau, eu așteptam. Cu ochii pe clanța ușii. După ceva timp, tata Neo deschise ușa. Avea mâinile roșii, roșii și din ele ieșeau aburi. - Cine-mi dă roșii din ciorbă? - Eu, eu!!! Poftim ia toată farfuria! - Nu, uite, numai feliuțele acestea două! - Ce vrei să faci cu ele? - Le mănânc afară! - Cea de a treia femeie ieși să vază ce se întâmplă afară. - Ei, ce face ăla afară? - Nimic are treabă, sparge lemne! - Dar ce face așa mult? Tăcerea s-a pus peste guri.Lingurile lucrau în farfurii. La desert a apărut și tata Neo. - Mariana, așa este că îți place zăpada? - Da, muuult, muuult tare! - Vreau să mă dau cu sania, să patinez! - Dar oamenii de zăpadă îți plac? Ai vrea să ai un om de zăpadă? - Ce este acela? - Nu știi? - Nnnu… - Dar câți ani ai, știi? - Am patru ani și jumătate! - Să ții minte că la patru ani și jumătate ai făcut cunoștință cu primul tău om de zăpadă! - Unde-i, unde???? - Mâine dimineață să ieși în curte să-l cunoști! - De ce nu acum? - Acum aș vrea să stăm puțin de vorbă… S-au spus cuvinte, s-au dus cuvinte… Au luat cu ele misterul clipei, i-au pus aripi. Un somn lung, dospit între plamuma de lână, groasă, și pufoasă, carpetele mele cu modele geometrice făcute de comandă din lână în războiul de țesut , legănată de inocența copilăriei. Dimineața cu flori de gheață la geam, acele flori care în fiecare dimineață de iarnă aveau altă formă, dar niciodată miros! Că doar le-am încercat de-atâtea ori cu vârful nasului! Apoi focul din sobă le topea, le dădea semnal de ofilire. Plecau cu picuri mici la vale pe lemnul ușii. - Să știți că eu nu dorm! Este prea multă liniște! - Ce este? - Liniște! Unde este tata Neo? - A plecat. - Când? Cum a plecat? Eu vreau să îl întreb dacă mă iubește, apoi poate să plece! - Hai du-te afară la joacă! Îmbrăcată cu hăinuța de stofă groasă am ieșit în curtea care contrasta cu crengile pomilor și tufa de liliac din grădină. Zăpada stătea blană groasă peste toată grădina, peste crengi, numai pe cimentul curții adăsta strat subțire. Privesc în partea opusă în lungul aleii de ciment și văd ceva mare, alb, imens, înalt. Mă apropii ca magnetizată. Erau trei bile mari, mari de zăpadă puse una peste alta.În cea de la mijloc stătea înfiptă mătura cu coadă. Am dat ocol acestui gând încolțit, dar pe la spate. Da! Era omul de zăpadă promis! - Știi omule de zăpadă, eu vreau să îți spun o poveste! Dar mai întâi vreau să văd cu cât ești mai mare decât mine. Ne-am măsurat umăr la bulgăr și a rezultat că eram cu capul în dreptul măturii înfipte. Doamne! Ce frumos mai era! Avea nasturi negri și rotunzi de cărbune pe ditamai burta! Iar pe cap cratița cea mare de sarmale! Ochii rotunzi și mari erau negrii din cărbune antracit. Un morcov hazliu în loc de nas! Iaaa uite… Brusc m-am întristat. Gura râdea din buzele roșiilor din ciorbă. - Vai! Omule de zăpadă, aș vrea să te sărut pe gura ta, apoi să îmi spui, să aud dacă tata Neo mă iubește! Hai te rog!!! L-am luat în brațe pe omul de zăpadă, l-am strâns tare, tare, și știu că am stat mult, mult timp așa. M-am trezit în pat. Tăticu îmi zâmbea și îmi ținea mâna. - Uite, acuma plec și îți aduc ceva frumos când mă întorc, dacă ești cuminte și mănânci. - Dar omul de zăpadă mănâncă și el? Nu mai știu răspunsul, grimasele celor din casă, vorbele… Nu mai țin minte nimic. Febra, vârsta crudă, le-a diluat sau șters. Nu mai țin minte decât că peste trupul meu s-a pus o lumină, o pace, am simțit o chemare, am deschis ușa! Afară era un soare care m-a izbit în simțuri cu arome de liliac. Am căscat ușa larg să întreb soarele de ce este așa de cald, unde este omul meu de zăpadă! Unde… - Stai lângă ea că deschide ochii! - Dar de ce mă păziți? Eu nu am furat omul de zăpadă! - Nu, nu tu l-ai furat! Știi… - Dar de ce miroase iarna a liliac!?!? - Ah!... Explică-i tu, Elena… - Știi, Mamanga, oamenii de zăpadă se topesc primăvara… - Dar este iarnă! Eu am strâns pe omul meu de zăpadă la piept! Să se încălzească și … - De ce l-ai luat în brațe? - Să îmi spună dacă mă iubește!!! Dar acum este soare și am deschis ușa și nu mai era! - A venit primăvara, Mariana… - Dar tata Neo, unde este? - S-a topit, ai visat… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy