Pierdut identitate,caut valori


Astazi am fugit de acasa...Habar nu am incotro sa o apuc.Un copil aflat pe Calea Victoriei imi cere,intr-o interpretare dramatica,o suma de bani dar nu stie ca si eu ca si el sunt ramura aceluiasi copac gaunos-sistemul romanesc-asa ca va trebui sa se multumeasca cu banii altor "buni crestini".Privesc prin el si trec mai departe intrebandu-ma daca va reusi oare sa culeaga destui bani pentru a se ridica la inaltimea asteptarilor celui ce va colecta in final agoniseala lui si a colegilor de suferinta.
Ma hotarasc sa iau autobuzul.Prea putin importa care.Nu stiu din ce motiv stupid am impresia ca ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile;un puhoi de lume ma sufoca,imi arunca priviri ce ma impung,isi revarsa temerile,frustrarile,protestele adunate de pe cine stie unde.Incerc sa dezleg ghicitorile lor si ma sperii.
Ma ascund afara..afara unde restul gloatei ma priveste ca pe o masinarie neperformanta,ce nu a atins standardele lor de robotizare,de dezumanizare.Imi repugna simpla lor prezenta si incerc sa merg mai departe dar cineva trage cortina si opreste sunetul,stinge luminile.E liniste,imi aud doar bataile inimii.Trebuie sa fie foarte revoltata daca face atata galagie,nu a mai dat semne de viata de ceva vreme,aproape ca uitasem de existenta ei.
Bordura trotuarului e fierbinte,imi arde palmele,ma face sa constientizez mai mult decat oricand materialitatea lucrurilor.
As plange,asa s-ar rupe multe buruieni,dar la ce bun?Ma aflu pe fundul unui ocean de masti.As vrea sa distrug zidul dintre mine si lume,dar cum?Imi duc viata printre ruine.As vrea sa zbor,dar mai am oare curaj?Ultima data au incercat au incercat sa ma doboare.
Ma irita ca trebuie sa fac atunci cand nu vreau sa fac,ca toti vor sa-mi demonstreze prin reducere la absurd ca n-am dreptate atunci cand am,ma irita cand cineva ma minte constient ca stiu ca ma minte si crezand ca o sa iau totul in gluma.Ma irita ca fac parte dintr-o societate mediocra ,murdara,in care faradelegile devin principii,iar principiile devin faradelegi.
Refuz sa va accept,detest sa ma mulez dupa un model prestabilit,sa port si sa repet istoria unor lasitati.Prefer sa-mi scriu singura istoria si totusi raman inerta,privesc cu nepasare la filmul ce se deruleaza in fata ochilor mei,poate fiindca sper in continuare ca nu-i realitate.Ce-as putea face daca mi-am pierdut cunostinta...a binelui si a raului?Am intalnit multi "serpi"dar nici unul nu-ti mai ofera ceva,nici macar marul pacatos.
Dar ce conteaza ca aflandu-ma intr-o mare de masti,sunt una dintre ele?Si-am invatat sa ma ascund dupa masca mea,ca am uitat -in tot acest joc al prefacerii-cine sunt.
Ma privesc in oglinda si vad o iluzie.Aceleasi fete,aceiasi oameni,aceleasi actiuni.
Iubesc si respir in acelai ritm,visez aceleasi vise dupa reguli stabilite de altii fara a avea dreptul la propria alegere dar cu iluzia ei.
Peste mine,peste tine domneste bezna,fie noapte,fie zi iar nici o lumanare nu e buna caci vantul ignorantei ii stinge flacara.Dar ce conteaza?Ne mimam viata si ne prefacem fericiti pentru a ferici pe altii.
Lumea continua sa existe dar in ignoranta ei nu stie ca undeva intr-un colt de lume o tara se stinge.Si ce poate fi mai dureros decat o moarte lenta?
Din nestiinta mea regasesc vag o fraza ce mi s-a intiparit in minte asa ..fara sa ceara voie: un popor inceteaza sa mai existe odata cu pierderea limbii si a valorilor sale.
Valori?Nu stiu,nu cunosc.De va veti incumeta sa va murdariti manusitele si veti cauta printre gunoaie valorile va rog sa le urcati pe-un piedestal,de nu plange-ti soarta Romanie,vei muri in mizerie iar cel mai trist e ca nimeni nu-ti va tine lumanarea.


" Mergi trista Romanie ,pe calea inceputa
Si voi iubiti prieteni,petreceti sau cantati"
(Alexandru Macedonski-Noaptea de noiembrie)