În cartierul copilăriei mele, Trei Stejari, pe străzi fără asfalt și trotuare, se aflau case modeste locuite de ceferiști, meseriași, funcționari. Pe un loc viran care purta numele Terenul Imbăruș începeau a se construi case. Aici apele provenite din topirea zăpezii și ploile primăverii formau un adevărat lac pe care copii lansau plute construite din scânduri. Cățărați pe aceste ambarcațiuni, joaca lor preferată era de-a luptele navale. Erau mulți copii în cartier. Unii dintre băieții mai mărișori purtau chipie cu însemnele Liceului Gheorghe Lazăr. Puteau fi văzute și fete cu băști albastre pe care erau cusute inițialele Liceului Domnița Ileana. Familia mea, venind dintr-un sat apropiat, s-a mutat în acest cartier în toamna anului 1945. Trebuia să intru în clasa a II-a primară. Mare mi-a fost mirarea când mama m-a dus de mâna în curtea unei case obișnuite, de pe strada Diaconul Coresei, cum erau și altele în jur. Mă așteptam ca o școală din oraș să fie amplasată într-o clădire impozantă, cu săli de clasă mari și luminoase în care să intri cu sfială În aceeași curte se afla și o clopotniță din lemn în care se vedea un clopot și o toacă. Am aflat de la proaspeții colegi că în acea casă, pe lângă camera ce adăpostea clasa noastră, mai este o cameră în care era amenajată o biserică. În timpul pauzelor n-aveam voie, sub nici un motiv, să intrăm în camera - biserică. Dar curiozitatea copiilor era mare. Am intrat de mai multe ori. Ne fascinau catapeteasma improvizată, iconostasul cu candelă, icoanele de pe pereți. Mai târziu am început, în pauzele în care nu eram supravegheați de doamna Pârlogeanu, să ne jucăm acolo. Chiar s-a furat o cutie a milei cu bani cu tot. Părintele Sârbu, preotul paroh care ne preda religia a reușit, cu blândețe, să-i afle pe făptași. În schimbul lacrimilor și a promisiunii că nu vor mai face în viața lor așa ceva Părintele i-a iertat. De-abia mai târziu am aflat că preotul nostru, care ne cunoștea pe fiecare în parte, care stătea bucuros de vorbă cu oamenii cartierului, era și profesor la Institutul Teologic. În anul următor clasa ni s-a mutat într-o altă casă particulară, pe strada Spartacus. Aici era parchet pe jos și calorifere electrice. Trebuia să ne desculțăm când intram și să purtăm papuci. În clasa a IV-a pașii ne-au purtat spre Vila lui Melzer de pe strada Frații Grachi, colț cu strada Spartacus. Casa era locuită. Doar impozantul salon de la parter, spre care ajungeai din curte urcând mai multe scări și traversând o terasă, era clasa noastră. Aici, la sfârșitul anului școlar, am susținut examenul de absolvire în fața doamnei Pârlogeanu, a părintelui Sârbu și a domnului director Banciu. Asistau, mai emoționați decât noi, părinții.
Colegii din clasele mai mici n-au mai avut parte de un astfel de examen. Nici n-au mai fost încântați și emoționați, odată pe săptămână, de călătoriile imaginare prin Vechiul și Noul Testament pe care noi le făcusem datorită inimosului dascăl-preot. Sosise Reforma comunistă a învățământului.