nici măcar aici în penumbră nu mai e loc de mister
umbre zac pe o parte culcate arătări cenușii țopăie într-un picior își descrețesc frunțile săpînd tranșee în carnea prea albă a foii ronțăind esențele important că rămîne întotdeauna o coajă uscată pentru orice
musafir cu joben rătăcit prin gări fără nume moartea acestei zile cu pași mici
însingurarea lingîndu-și blana ca oricare mîță de cartier
rău famate opririle intermediare între poli oameni sau anotimpuri bizare
nu nu aici e loc doar pentru contururi precise ora exactă meridianul repartizat la naștere supa călduță a mîntuirii cu ochii închiși
nimic bun nimic rău totul se petrece în fiecare luni construiesc o păpușă de lut o trimit în lume ideală nu vorbește nu consumă nu calorii nu spontaneități de prisos
dimineața de vineri devin euforică aștept singurul crepuscul în care pot să închid în nas ușa lumii să nu vină peste mine
îi asigur ciorba caldă un pahar de vin apoi tandru ca un îndrăgostit obez incendiez orele și-mi devin autorul și complicele crimei perfecte
somn arhetipal îngropat în rădăcini semnul nașterii din nou
mai mult sau mai puțin