Mulțumire? Când nu-ți permiți ultimul motor apărut? Când ești student și aștepți cu sufletul la gură banii de pe card-ul pe care părinții îl mai umplu uneori, sau când n-ai bani să îți iei Chocolate? Cum poți să ajungi mulțumit în asemenea situații? Aud în fiecare zi așa ceva, și e incredibil de hilar, chiar penibil. Oare toți acești humanoizi ce mă înconjoară n-au auzit de expresia "Banii n-aduc fericirea" ? E din ce în ce mai ciudat. Mai nou, dictonul a devenit "Banii n-aduc fericirea, o cumpără gata făcută". Dar ... e o mare farsă în care omenirea e atrasă încet... și sigur. Cum poți să crezi că ajungi fericit dacă îți schimbi mobila de bucătărie? Sau dacă îți iei un frigider clasa A+ ? Oare de ce nu poate omul să realizeze un calcul simplu înainte de a cheltui dublu cumpărând în leasing? Oare de ce ne supunem toți lui "Carpe Diem!!!" ? Cum poți să mai crezi că există fericire atunci când chiar cel mai bogat om de pe planetă vrea ... un dolar în plus? E penibil. Planeta noastră va ajunge în curând un loc în care vânătoarea nu se mai îndreaptă spre vulpi sau samuri, ci spre euro sau dolari. Oare nu suntem deja acolo? Oare nu cumva... am uitat de unde am plecat?
De fapt... cum se poate să nu simți inundația mulțumirii atunci când te înțepi cu un ac? De ce nu ne putem gândi că, dacă n-ar durea, ne-am înțepa până am rămâne fără deget? Oare de ce prețuim mai mult o placă de rigips decât un trandafir? Știe oare toată lumea câtă artă e necesară pentru a crea o floare? Și e cineva care știe că această floare, dac-ar putea să fie transformată în energie, ar încălzi planeta fără nici o problemă? De fapt asta e problema noastră. Am ajuns într-un punct destul de avansat încât să fim mulțumiți cu lucrurile create de noi, dar dacă am putea să privim la lucrurile lăsate de Creator... Câte becuri nu luminează noaptea? Și la ce bun? La 10.000 de kilometri de Pământ nici urmă de așa ceva. Totuși Soarele, dă lumină, căldură, și ziua, și noaptea. Știm noi că aerul, dac-ar avea cu câteva procente mai mult oxigen, ne-ar face să murim mult mai rapid? Iar dac-ar avea mai puțin, am muri din lipsă de oxigen? Știe cineva să aprecieze cu adevărat adierea vântului? Câtă energie ar fi necesară ca să miște atâtea tone de aer pentru o banală adiere? Și totuși, câte unii își mai permit să critice faptul că plouă, sau că nu ninge. Nu-și dau ei seama că de fapt se află în fața Celui care dezlănțuie fulgerele si furtunile? Nu-și dau ei seama că Vezuviu a fost o mișcare minoră a Sa? Avem un Supraveghetor care poate crea un tsunami în întregul Univers. Poate să declanșeze reacții nucleare în toată galaxia. Și noi... comentăm. Am uitat de unde am pornit. Am uitat că, nu cu mult timp în urmă, mă mulțumeam cu un pat moale și cu o carte veche. Acum e nevoie de internet, de laptop, de telefon performant și de combustibil în mașina mea albă. De fapt, am ajuns o relicvă. Un om modern, care nu e în stare să iasă din granițele orașului imens care l-a acaparat. Am uitat că eroii se nasc din durere. Am uitat că durerea e cea mai mare binecuvântare pe care o poate primi cineva. Am omis faptul că... omul poate face mult mai mult decât crede. Și știu că gândurile mele depășesc orice rațiune, dar ... când vom redeveni ce-am fost? Când VOI redeveni ce-am fost? Un om care se mulțumește cu un pat moale, o stradă pe care să umble, și o carte bună în mână. Totuși, ca om modern, nu pot rata un concert adevărat. Însă nu fosilizarea mă face să mă întorc la trecut, ci a 3-a treaptă. Am fost copil, am știut ce e esențial. Am mai crescut puțin și am uitat ce e cu adevărat important. Acum mă întorc la ce-am fost, pentru că recunosc că ... un copil are în sine ceva din esența creației. Până nu vom redeveni copii... nu se va întâmpla nimic. Copii care se bucură că o văd pe doamna. Însă de această dată, doamna Profesor Doctor Conferentiar Academician de morfologie și patologie. The return to innocence...