Mă gândesc că dacă n-aș avea (din când în când) niște ochi euforici, probabil aș plânge (tot timpu') de penibilu' pe care-l dețin, dăruindu-l... depinde de context.
Până la urmă ce poate fi (mai) penibil... decât penibilu' pe care nu-l fac și... pe care mi-l doresc (involuntar)?

* * * * *

Fiecare poezie e o arcă... și poartă-n pântecu-i o nouă moarte... aproape de un păcat (nedescoperit încă)...

* * * * *

Lirismul e precum un războinic antrenat să devoreze simțurile, gata să atace (în orice moment) gându' oricărui cuvânt rostindu-se, pregătit să-și dea forma într-o bătălie a limitelor, a expresiilor, a noastră (a celor care zâmbim în mulțime, închiși la capăt de drum, lângă barieră, așteptând).

* * * * *

Când reușesc (ceva) înseamnă că am (mai) pierdut un paradis... și totu' o ia de la (un alt) capăt de drum; un alt iad cucerindu-l, devorându-l, masacrându-l până la reușită... în bătaia continuă și firească a (cu)vântului...

* * * * *

(cu)vântul e mai degrabă un fior, un sentiment, o luptă atingându-mă, lăsându-mi stigme fără formă...
e doar un (cu)vânt ce poate fi ne-cuprins oricând într-o săgeată...

* * * * *

Am obosit, prietene, într-o așteptare sălbatică... singur, într-o ploaie de fier, râzând dintr-o ultimă geneză... uitându-mă...

* * * * *

fiecare "com" pe care-l primesc în pagina mea reprezintă (pentru mine) o provocare (în sensu' bun al cuvântului). De aceea m-am hotărât să strâng o parte din "luptele" minții mele...
mulțam tuturor.