Mama m-a trezit de dimineață, pe la ora 7 adică. Hai, puiule, scoală, spală-te pe față și treci la masă. Asta am și făcut. M-am dus la baie și m-am spălat cu apă rece pe față, ca să mă trezesc. Eu aș fi preferat să fie apă caldă, dar am înțeles că nu s-a mai dat de cîțiva ani, înainte să mă aducă pe mine barza. Mama era deja îmbrăcată, trebuia să plece la serviciu, dar pentru ea e mai simplu, că deja doarme aproape îmbrăcată, de cînd nu ne mai dă căldură, deși afară e frig. „Ca pe vremea lui Ceașcă”, zice tata, dar eu nu știu cine a fost Ceașcă ăsta, noi învățăm la istorie despre niște domnitori care s-au bătut cu turcii și alții care s-au bătut cu ungurii, dar doamna învățătoare ne-a spus că să nu spunem că ungurii sunt dușmanii noștri, că nu e corect politic, fiindcă sunt la guvernare. Turcii nu sunt încă la guvernare, dar nici de ei nu e bine să vorbim urît, fiindcă tata lucrează la bere și poate îl dă afară de acolo, că tot un turc e patron. „La ce salariu îmi dă, aproape că aș pleca singur”, zice el, cînd vine seara acasă. „Dacă Ștefan cel Mare era mai inspirat, îi omora din fașă, ăștia trebuiau omorîți de mici. Bine măcar că l-au făcut cel mai mare român, ar fi trebuit s-o ia și spre Budapesta nițel”. După ce am mîncat o felie de pîine cu brînză topită, de care face reclamă la televizor, cu fetița aia care vrea cu trotineta și cînd se face mare se gîndește că vrea cu Mercedesul, dar cum Mercedes nu au decît țiganii „rromii, zice tata, să nu te mai aud că le zici țigani, că nu vreau să mă trezesc cu șișul în gît”, e sigur că se va mărita cînd va fi printr-a cincea, și n-o s-o mai lase să facă clipuri de-astea miștoace.
Îmi iau repede telefonul mobil, pe care mi l-a făcut cadou bunicul, că ai mei nu au bani să-mi ia (nici bunicul nu are, l-a găsit pe stradă, zice el, deși mama crede altceva, că bunicul a mai făcut și nițică pîrnaie în tinerețe), mă încalț (la șireturi mă încheie mama, că eu nu știu încă), mă îmbrac cu geaca turcească și plec în fugă la școală. Pe scări nu avem lumină, că s-au stricat butoanele și locatarii au furat becurile, așa că mama ține lanterna aprinsă pînă cînd ajung la etajul 1, de acolo mă descurc. Ies din bloc și mă întîlnesc cu colegul meu Florinel, noi mergem de obicei împreună la școală. El mă întreabă că unde mi-e ghiozdanul, așa că-mi aduc aminte că l-am uitat acasă. Mă întorc după el, urc trei etaje pe întuneric și intru în casă. Din dormitorul părinților se auzeau niște zgomote ciudate, ca niște oftături și scîrțîituri de pat, dar n-am timp acum să văd ce fac părinții mei, se pregătesc să plece la serviciu și nu vreau să-i deranjez, și să afle mama că mi-am uitat ghiozdanul, că iar mă ceartă. Florinel mă așteaptă jos, așa că plecăm amîndoi spre școală. Florinel are părinți bogați, ar putea să se ducă la școală cu mașina, au engros și șofer, dar lui îi place să meargă pe jos, că mai întîrzie la prima oră și învățătoarea nu-i zice nimic lui, că primește cadouri frumoase de la el de 8 martie și de alte sărbători, plus că mai face și meditație (tot cu învățătoarea lui) și îi mai crește și ei venitul, că ia două sute pe oră. Învățătoarea mea ia doar o sută pe oră, dar mama i-a zis că n-are bani, așa că eu nu merg la meditație cu ceilalți colegi ai mei, dar nici nu am note prea mari, și doamna mi-a zis odată că să n-am pretenții la premiul I dacă nu lucrez în plus. Dar e bine și premiul III sau mențiune, că oricum dă la toată clasa, altfel nu s-ar justifica meditațiile.
Florinel scoate o ciocolată din buzunar și îmi rupe și mie un colț mic din ea. O mănînc cu plăcere, părinții mei nu-mi cumpără, cică îmi stric dinții, dar eu cred că din cauză că n-au bani, că și băutura am auzit că strică dinții, dar tata tot cumpără o dată pe săptămînă, și mama nu-l ceartă, doar se uită urît la el, mai ales după ce se îmbată. Dumica nu-l ceartă, bea și ea o jumate de pahar de vin și pe urmă o ia alizeul, se duce să se tragă un pui de somn de o juma de oră, și tata zice că și el trage o găină de somn, de două ore, timp în care eu mă joc pe calculator, că altfel n-am timp, că tata e specialist în soliter și vrea să bată nu știu ce record.
Florinel aruncă hîrtia de la ciocolată într-un coș de gunoi de pe stradă, dar coșul ăla nu are fund, așa că tot pe trotuar ajunge. Un nene bătrîn îi face observație că de ce aruncă pe jos hîrtia, o ia el de jos ca să-i arate cum se pune la coș, dar nici lui nu-i iese figura, hîrtia cade iar pe trotuar. Nu mai zice nimic, adică zice ceva printre dinți, nu am auzit bine ce, doar cuvîntul „primărie”, cred că lucra acolo. Trecem prin grădina publică, Florinel se descheie la pantaloni și face pipi pe o statuie care e căzută în iarbă. Toate statuile de fapt sunt căzute, stau așa de cîteva luni, nu le ridică nimeni, fac și eu pipi pe una, dar scap nițel și în pantaloni.
Ajungem la școală cu 10 minute întîrziere, dar lui Florinel nu-i pasă, învățătoarea lui e bună și nu-i zice nimic, părinții lui sponsorizează școala și directoarea l-au pus pe tac’su moț în frunte, adică președinte de comitet de părinți. Anul trecut era și mama în consiliul ăsta, dar directoarea nouă a ales părinți numai din partidul ei, și din ăia cu bani, așa zicea mama, că eu nu știu chestiile astea.
Nici mie n-ar trebui să-mi pese că am întîrziat, am educația fizică și mama mi-a luat scutire că am fost răcit, s-a dus la doamna doctor de familie și i-a dat o sută de mii și i-a dat scutirea și nici nu m-a consultat, cică n-are timp. Așa că mama mi-a dat niște medicamente care știa ea că sunt bune, că doamna doctor n-a avut timp să scrie rețeta că pleca la o conferință cu medicii, să se specializeze și să-i crească salariul ca să-și schimbe mașina.
Am intrat în clasă și doamna învățătoare m-a tras de ureche că de ce am întîrziat la ora de aritmetică „dar era educația fizică, doamnă, și eu am scutire”, i-am răspuns eu. „Mai ești și obraznic”, îmi zice ea și îmi trage și o palmă. Aici are dreptate, că noi n-am făcut niciodată ora de educație fizică și foarte rar aia de desen, cînd se odihnea doamna, sau cînd se ducea să-și bea cafeaua în cancelarie. Și tata i-a dat voie să mă bată, că „bătaia e ruptă din rai”, a zis el la o ședință, și de atunci o încasez și pentru alții, cînd e nervoasă doamna, că alți părinți n-au zis așa, și s-ar supăra pe ea și nu și-ar mai trimite copiii la meditație. Mama i-a zis la o ședință că de ce nu facem și noi sportul, că e bine să ne mai și jucăm, că avem nevoie și de mișcare, dar doamna i-a zis că să-i cumpere ea trening, că din salariul ei nu-și permite, și cînd vine inspecția, nu o întreabă ce face la educație fizică, tot la aritmetică și la citire o verifică, nici inspectoarea nu are habar de educație fizică, mai ales că e și grasă, și a fost și ea scutită la sport cînd era elevă.
Am terminat și orele, totul a fost bine, am și dormit nițel cu capul pe bancă, cînd doamna a stat de vorbă cu mama lu’ Ancuța, care i-a adus un pachet de cafea și s-au uitat în catalog vreo juma’ de oră. În recreația mare, m-am întîlnit iar cu Florinel și ne-am dus să-și cumpere de la fast food un hamburger, adică hrană nesănătoasă, cum zice mama, că nenorociții ăștia știu doar să ne otrăvească, și toate vin de la americani, dar mie îmi place, chiar dacă vînzătoarea ni-l dă aproape rece, că îl ține la microunde cîteva secunde. Odată Florinel i-a zis că e rece și că să-l mănînce ea, și de atunci îl ține ceva mai mult, adică e călduț. Dar pe Florinel îl cunoaște, că marfa o cumpără de la tac’su, așa că de aia merg și eu cu el.
Am terminat orele și am plecat spre casă. Părinții au venit cu mașinile să-i ia pe copii, și Florinel a plecat cu mașina, eu am luat-o pe jos, prin centru. Îmi place să mă uit la vitrine, mai ales la alea cu telefoane mobile, dar nu pot sta mult în fața lor că imediat iese unul și mă trimite la mama, o dată mi-a tras și un șut în fund, norocul meu cu ghiozdanul. Mă mai uit la niște copii care se dau cu skaturile, îmi place de ei, mereu îi ia la goană polițiștii că deranjează ordinea publică, și ei se mută în altă parte și le zice că le încalcă drepturile cetățenești. Ãia se iau după ei, dar de obicei nu-i prinde, o dată au dat peste un copil de țigan care se da cu motoreta, au căzut grămadă, și pe urmă i-au cerut scuze, deși nici ăla nu avea voie cu motoreta pe acolo, mi-au spus mie băieții cu skatul, că doar pe ei îi gonește, că sunt occidentali.
În fața magazinului de mobilă mă așteaptă de fiecare dată un cățel cu un picior rupt. Eu am văzut la animal planet că în America îi ia pe căței și îi duce la medic, dar la noi nu cred că se poate asta, chiar dacă primarul nostru e un om bun și-i lasă să trăiască pe lîngă ghene. Avem și noi la bloc vreo zece cîini, uneori stau și mă distrez cînd fug după bicicliști, și ăia se sperie și pedalează în draci, cred că ar trebui să se facă un film comic cu fazele astea. I-am zis Puki cățelului cu piciorul rupt, dar el nu se supără, ba chiar e bucuros cînd mă vede. Scot bucata de hamburger pe care n-a mai mîncat-o Florinel și pe care am recuperat-o din coșul de gunoi, mai pun și ce a rămas de la mine și îi dau cățelului. Cățelul mănîncă fericit, sau așa îmi place mie să cred, că nu știu cine ar putea fi fericit fără un picior, chiar dacă el are patru și unul în minus nu înseamnă mare lucru. Pe urmă vine lîngă mine și mă linge pe mînă, apoi pe față. Îmi iau la revedere de la el și plec. Mă urmărește cîțiva metri, apoi îl aud schelălăind, un jandarm i-a tras un picior în burtă.
Ajung acasă, scot cheia de la gît și deschid ușa. Mama mi-a lăsat bilet că mîncarea e pe aragaz, doar s-o încălzesc. Nu pot s-o încălzesc, că avem aragaz nou dat de pomană de la moartea lu’ unchiu’ Vasile, fratele lu’ mama, care are aprindere electrică dar e curentul luat și nu avem chibrituri că mama nu are curaj să mă lase să aprind cu chibritul. Așa că mănînc un sanviș și mă apuc de lecții, în mod normal m-aș uita la televizor, dar v-am spus că nu e curent. Îmi termin exercițiile la gramatică, la aritmetică mi le dictează la telefon o colegă care stă în banca din fața mea și care îmi zîmbește mereu, dar mie nu-mi place, că are aparat dentar. După ce învăț la geografie despre munți, termin și compunerea despre „Ce frumoasă e țara mea”, mă ia somnul și abia mai o mai aud pe mama cînd mă ia în brațe, mă pupă pe frunte, mă bagă în pat și zice „bietul copil, se chinuie cu școala mai mult decît noi, mi-e și milă de el”. Gigele, ai pus ceasul să sune? Ãștia iar au luat curentul, și nici căldură nu mai dau, nenorociții.

Dănuț, clasa a III-a. C