CATREN = o succesiune de patru versuri cu prozodie perfectă (ritmul trebuie să fie același în tot catrenul, versurile trebuie să fie egale ca număr de silabe două câte două, rimele trebuie să fie perfecte – rima începe de la ultima silabă accentuată).

Exemplu de catren imperfect:

D-LUI
Toți îți par că-s nătărăi,
Dar nu-i lucru de mirare
Căci galbene îi par toate
Celui ce are gălbinare.

1. „Nătărăi“ nu rimează cu „toate“
2. Versul al doilea are 8 silabe, iar al patrulea are 9 silabe
3. Accentul cade nefiresc pe a doua silabă din „galbene“.
4. Poanta este facilă: galbene – gălbinare.

EPIGRAMÃ = catren + poantă (primele 3 versuri trebuie să pregătească poanta din cel de-al patrulea).
„Epigrama este o formă fixă de poezie, în mod preponderent catren, aparținând genului liric, cu un conținut satiric, umoristic, aforistic sau poetic, ce ține de ascuțime și de arta ingeniozității, având o structură binară ce-i conferă simetrie și opoziție între argument și contrargument, structură care naște o tensiune numită «epigramatică» (mecanism epigramatic), descărcându-se printr-o «scânteie» – surpriză ce poartă numele de poantă.
Dar epigramă nu înseamnă doar catren, prozodie perfectă și poantă. Dacă poanta nu e motivată, pregătită ingenios de primele două-trei versuri, lipsește acea așteptare care intensifică surpriza din final.“ (Elis Râpeanu, doctor în epigramă)

DUELIȘTILOR
Le amintesc un mic refren
De care-i rog să țină seamă:
De-i epigrama un catren,
Nu tot catrenu-i epigramă.
Al. O. Teodoreanu (Păstorel)