Am cunoscut Iubirea. E rea și dulce. Mă face să sparg cu creștetul capului noaptea, și când sunt singur și când sunt cu tine. Imaginația mea nu lasă loc lucrurilor normale. Gelozie fără rost mă face să nu dorm. Insomnia unui vis erotic cu tine mă face să nu pot închide ochii. Iubirea nu mă lasă să dorm. Trăiesc acea oboseală perfidă, acea mulțumire ca iubesc. Apoi aplec capul. Am răpit dreptul la normal a unei simple iubiri. Am sugrumat iubirea cu iubire. Am promis iubirea unei alte iubiri mai frumoase... „Fata asta te iubește foarte mult...” În clipa asta iubirea ei este o nălucă, un vis în care nu am fost. O nălucă pe care nu o gonesc...


Îmi privesc gândurile din ce în ce mai reci. Tu ai un jurnal al durerii. Eu am durere într-un jurnal. De azi sunt mort. Nu am reușit să mor decât de două ori: o dată a murit sufletul și o dată inima. Cu sufletul era mai greu, a ajuns direct in Iad. Hm! „Iad” ? Cât de des am început să folosesc acest cuvânt. Nu e departe! Cât de copil sunt... Mă pierd pe mine în fiecare zi câte un pic. Atunci simt cum tu răsari și apoi încet te îndepărtezi. Iubire! Sper să răsuflu ușurat când moartea va veni.... Sper să ajungi și tu cu sufletul acolo unde sunt doar eu. Nu știu ce vis să am. Ce rost mai are dacă tu nu ești în el? Ce rost mai are viața? Dacă și tu ai crede în ce cred eu. Dacă și tu... Aici începe visul meu. Pâna acum ai fost în el. Până acum doar trupul tău și respirația ta îmi aduc fericirea. Privirea ta, copilul din tine... Nu pot să văd lumea de tine. Și nu voi mai putea să văd lumea din mine. Câtă slăbiciune, cât chin! Sunt doar cu iubirea ta în iubirea mea... Și te iubesc, sucit, sugrumat, stâlcit și superb...