Mamica fiind, cu griji pe cap si cu nevoi, stau si ma gandesc la uimitoarea decizie a guvernantilor in ceea ce priveste ,,programul social,, -adica pe scurt- cornul si laptele si nu stiu de ce mi-au venit in minte cuvintele Mariei Tereza ,,n-aveti paine, mancati cozonac,, . Asa si noi, n-avem paine da mancam cornuri cu lapte si nu toti ci numai elevii de la clasele i-iv. Poate ca ar fi trebuit ca cei de sus(a nu se citi ,,cel de sus,,) sa faca un micut sondaj de opinie in toate mediile sociale si astfel ar fi aflat ca unor micuti nu le place laptele- sau ma rog, nu mai mult de 2(doua) zile la rand, iar cornurile numai daca sunt cu ciocolata,deh noua generatie, iar altora le-ar prinde mai bine o pereche de ghete pomana de la guvern sau poate niste caiete amarate pe care sa-si faca lectiile. Da, sunt convinsa ca numai cornurile si laptele mai puteau salva sistemul romanessc de invatamant, cornul, laptele si bomboana de pe coliva... Numai in sistemul nostru (adica intr-unul mort deja)mai putea incepe anul scolar fara profesori cu elevii asteptandu-si dascalii, zgribuliti pe langa garduri...Hmmm. Spunea cineva ca pe vremuri, adica demult tare demult, veneau oameni de cultura si vorbeau elevilor in licee. Se poate, deh, capitala. Eu nu-mi amintesc despre asa ceva, in schimb imi amintesc despre profesoara mea de limba romana care era un om de cultura. Si asa cum am iubit-o eu au iubit-o zeci de generatii de elevi. Avea asa o voce calda si un dar al ei de a ne vraji pe toti cand ne vorbea. Asa m-am indragostit prima oara, eram in clasa a v-a, si primul meu iubit s-a numit Eminescu Mihai, dar va spun un secret in clasa a viii a m-am indragostit de Blaga Lucian, si el a ramas iubitul meu de taina si in ziua de azi. Si mai facea ceva tovarasa de romana, organiza serbari. Nep, nu va duca gandul la montajele literar artistice si patriotice de care unii isi mai amintesc inca, nu, nici pe departe. Pentru noi fiecare serbare era o sarbatoare, aveam ocazia sa fim eroi in povestile eroilor nostri. Si incepea o intraga vanzoleala, fiind impartiti pe grupe avea sa gastige grupa care avea cel mai frumos program. Si ne ascundeam ,si faceam repetitiile pe furis, in secret. Asa l-am pus in scena pe Caragiale, pe Creanga, pe Eminescu si multi altii. Si nu era mai mare bucurie pentru noi decat sa o vedem pe tovarasa zambind multumita, multumita de noi, si impacata ca si-a facut datoria de dascal. Ehehei, si poeziile, tare mai erau greu de ales poeziile!Atunci am invatat si recitat pentru prima oara ,,Mama,, de Cosbuc si imi parea ca nu exista poezie mai frumoasa pe lume. Dar ceilalti au ales ,,Moartea Caprioarei,, de Labis si Scrisoarea a II-a de Eminescu. Si ne-am trezit certandu-ne, urandu-ne pentru ca fiecare dintre noi voiam premiul si toti eram indreptatiti sa-l primim. Zambesc in varful penitei amintindu-mi toate astea, zambesc si ma intristez...Pustiului meu nu-i place sa citeasca!Am incercat in fel si chip sa-l fac sa intre in lumea minunata a cartilor.cu binele, cu raul.Nimic!...se uita la mine cu ochi nevinovati si ma intreaba
- Mami, chiar trebuie sa citesc toate astea?
Si eu incerc sa-i spun si sa-i explic ca trebuie sa citeasca si nu mi-a venit in cap sa-i spun decat ca daca nu va citi va ajunge un cersetor de pe strada. Greseala fatala! Raspunsul a venit brusc
-Mami , da tu nu stii ca un cersetor de pe strada castiga intr-o zi mai mult decat tine la servici? Ce nevoie as mai avea sa citesc toate astea?
- De unde stii tu, puiule?
- Pai asa am socotit eu, am vazut si la tv. si te rog nu ma mai pune sa citesc, ca ma doare capul. Daca ar da cartea asta la tv ce bine ar fi.
Am incercat si cu forta, l-am inchis in camera lui, i-am dat ,,Singur pe lume,, si l-am amenintat ca daca nu citeste macar un capitol nu va avea voie sa se joace pe ordinator o saptamana. Usa trantita, bombaneli si apoi liniste, liniste. Dupa o ora intru sa vad ce se intampla- copilul meu dormea fain, frumos cu capul pe cartea cea mai scumpa a copilariei mele. Conflictul dintre generatii ve-ti spune...si iar stau si ma gandesc...la 5 ani citeam prima poveste, pustiul meu facea prima afacere...vindea agude din copacul aflat in spatele blocului, pe care il trecuse in proprietate personala pentru ca se afla in fata geamului nostru, copiilor de pe strada, agude ambalate frumos in cornete facute din caietele mele de limba romana. Intr-a V a m-am indragostit de Eminescu, copilul meu da primii bani cu imprumut- banii de alocatie-pentru o dobanda de 25 de mii si o ciocolata. Eu citeam pe ascuns tot ce imi cadea in mana si si din banii de buzunar imi cumparam carti, copilul meu fuge pe ascuns cu banii de buzunar la internet. Stiu guvernantii toate astea?
Si apropo, stiti ce m-a intrebat pustiul meu intr-o seara?
- A cui e afacerea cu cornul si laptele , mami?
si credeti-ma ca nu am stiut ce sa-i raspund.