agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3171 .



British weather
personals [ Journal ]
cu mult Earl Grey

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [mihaiplesa ]

2003-04-23  | [This text should be read in romana]    | 



-Partea I -

Vremea ca si oamenii sau oamenii ca si vremea?
Avionul decolase,am simtit exact momentul undeva in capul pieptului. Am incercat o vreme sa stau in pozitie cat mai apropiata de orizontala, auzisem tot felul de lucruri despre avioane, accidente,senzatii, eram singura,as fi vrut sa fie cineva cu mine,sa ma stranga de mana poate ca atunci cand mica fiind mergeam la doctor, atat de emotionata incat nu mai gaseam raspunsurile la intrebari,iar literele mi se amestecau vijelios in fata ochilor ca intr-o maioneza bine frecata.Incercam sa par un pic ,cum sa zic,familiara cu zborul,cu aeroportul,cu calatoriile in strainatate,sa nu se vada cumva ca asta e prima , ca nu gaseam nicicum centura de siguranta si ca becul cel rosu in imaginatia mea devenise sirena si urla iar toata lumea care il auzea intorcea capul sa se holbeze la mine nervoasa:
- Oare ce face acolo? A gasit centura sau nu?
Ma gandeam la Paler si ma simteam incomod, intaia data.

In cateva minute insa avionul deja era ca o pasare gadilata de nori,un fluture mare,colorat,rasfatat de soare. Emotia ma tinea nemiscata in scaun, gura imi era uscata, iar stewardesa astepta zambitoare si rabdatoare langa scaunul meu.
- Cafea ,ceai?
As fi vrut de toate, as fi vrut sa sar din avion si sa ajung mai repede la Londra , sa sorb totul dintr-o privire, sa uit tot ce am in suflet si in tara si sa pot trai libera un an de zile, ca si cum m-as fi nascut din nou, ca si cum nu as fi avut nimic de lasat in urma si toate ar fi intinse inaintea mea si ar urma sa mi se intample.

Eram din nou cea cu pasarea pe umar, cea care pleaca. Asa mi-am dorit tot timpul sa fiu. In copilarie petrecusem prea mult timp privindu-i pe ai mei plecand, de-a lungul ulitei prafuite de la marginea orasului. Ai mei deveneau tot mai mici si mai siluete, in timp ce ulita se lungea nefiresc de mult, iar stomacul meu se stramta si refuza orice fel de bunatati. Pana si rosiile prafuite din gradina nu ma mai atrageau. Iar biscuitii pe care ii cumparam “de la strada " refuzau sa se inmoaie in ceaiul dulce facut de mamaie . Mamaie ma dojenea tot mai des: stiu eu ca nu o sa plangeti cand o sa mor, niciunul, iar pe mine cuvantul moarte ma speria atat de tare, mai tare decat fetele galbene pe care le mai vedeam in convoaiele mortuare care se impotmoleau adesea pe ultita stramta, desfundata si pe care le evitam cu privirea cat puteam de mult in timp ce copiii se inghesuiau curiosi printre lume, printre ciorapi negri si basmale. I-am invidiat multa vreme pentru asta.Ei ziceau ca eu fiind ‘de la bloc’ de aia ma ‘fasonez’.Eu cred ca nu avea nici o legatura cu blocul in care locuiam, la etajul patru acolo unde soarele ardea mai tare decat in vederile cu mare ape care le primeam de la unchiu’ Florin vara.Pentru ca si acolo aveam convoaie mortuare.Si acolo copii se inghesuiau sa vada mortul si coborau tipand scarile:trece mortul, trece mortul. Si acolo eram mereu comentatoarea, atunci cand fetele ‘evoluau’ la bara de covoare, iar eu cuprinsa de ameteli nu as fi recunoscut niciodata asta si preferam sa reproduc din comentariile sportive ale lui Topescu, in timp ce Diana (Nadia Comaneci )facea acrobatii peste acrobatii cu o dexteritate de pisica. Pana si Barca - libarca, o fata de acolo de la bloc care isi tara piciorul in urma unei operatii , putea sa se dea peste cap, in iarba, lucru care mie imi dadea ameteli ,din cauza unei miopii de care nu aflasem inca .

Eram cea cu pasarea pe umar, eram cea care urca in avion si nu cea care asteapta pe peron sau in aeroport. Iar lucrul acesta imi facea mersul mai usor chiar daca scaunul ma tinea pe loc si anunturile in engleza ma tineau incordata la maxim .Nu trebuia sa pierd nimic din ce ar fi fost mai important.

Masa a fost servita, casele se facusera tot mai mici, totul devenise alb si imaculat, nereal si adevarat, ca intr-o lume fara obiecte, doar cu senzatii si simturi. Ma simteam ca picatura de roua pe o frunza oarecare, lenesa si rasfatata.Organizatia platea biletele de avion. Cineva urma sa ne astepte la Gatwick, de acolo ne lua un autobuz pana in Cambridge, in Cambridge urmam sa fim cazati imediat in campusul universitatii, acolo incepea orientarea , totul era organizat , bine pus la punct , nu aveam motive sa ma tem , sa ma ingrijorez si oricum nu as fi avut timp pentru asta.Eram prea ocupata cu digestia emotiilor pe care le aveam .

Eram din nou inconjurata de oameni, multi oameni. Printre oameni. Exact asa cum imi dorisem dintotdeauna. De atunci de cand incepusem sa merg kilometric pana la gara orasului, sa vad trenurile , sa ma amestec cu oamenii , sa-i privesc venind , plecand, asteptand, subjugati de puterea celei de-a patra dimensiuni:emotia. In curand aveam sa cunosc restul grupului, sa stam de vorba, sa impartasim. Apoi aveam sa cunosc alti oameni din alta tara .Oare gandesc la fel?Oare simt la fel?Ah ,aveam oportunitatea sa stau ore intregi sa –i privesc traind , la ei acasa , in mediul lor , cel natural cel care le ofera mancarea si aerul si semenii.

Locurile acelea nu m-au dezamagit nici o secunda .Nu ca as fi anticipat un anume fel de asteptari sau intamplari sau oameni.Singurele lucruri pe care le stiam despre englezi, din auzite ,de la surse unanim cazute la invoiala: sunt reci .Da ,da bine, sunt reci sunt reci. Oare ar trebui sa fie calzi ?Nu e treaba lor ca sunt reci si a noastra ca suntem calzi ? Adica nu isi pot permite sa fie reci in tara lor? Oricum in final reci cu reci traiesc si calzi cu calzi ca asa a fost de cand lumea si pamantul. Si atunci cine cui ii are treaba ?
Aha si mai era un lucru. Acesta insa ajunsese la noi ca o amenintare :aveti grija ca sunt punctuali. Asta mi-a sunat ca “atentie ,caine rau!â€
Si inca din prima zi acolo am avut grija sa nu intarzii nici o clipa la cursurile de orientare , la intalniri , la despartiri si nici la intalnirile de despartiri pe care urma sa le am .

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!