agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-13 | [This text should be read in romana] |
Cum trec zilele... nici nu le mai simt. Parca sunt secunde... asa si anii. Ma uitam peste niste poze mai vechi, cat m-am schimbat, cat s-a schimbat totul in jurul meu.. dar ochii mei au ramas la fel. La fel de tipatori... Era o vreme cand eram, sau ma prefaceam ca sunt mai fericit. Acum nu prea mai are rost, nu? Pai, macar sa nu ne mai prefacem. Sa stii ca o data era sa mori.
O scara. O scara are un rol simplu: elevare. Si cand spun elevare, primul lucru la care ma gandesc este elevarea spirituala, care are loc prin moarte. Deci moartea e o scara. Dar apoi ma gandesc la o banala scara, cum ar fi o scara de bloc. trepte, asezate una dupa alta, si in capat, un culoar, te intorci, ajungi iar la trepte. Cu ce scop? Nu are absolut nici un impact asupra sufletului. Ci doar asupra corpului, asupra pozitiei in spatiu. Sa urci. Sa urci pe scari. De ce? Pai, ca sa ajungi sus. Simplu, nu? Si dupa ce ajungi sus, o sa trebuiasca sa si cobori. Da, intr-adevar, sufletul nu poate cobora, cel putin din cate stim noi. Si nu stim foarte multe... Totusi stau si ma intreb de ce negrul e atat de alb cateodata. Ca daca ar fi stele sau luna, as intelege, in schimb, nu simt decat vesnicul verde pe care il inspir in speranta de a gasi pe cineva care sa-mi spuna care e semnificatia cuvantului "lume". Si cand privesc inapoi, vad o scara. O scara mare. Dar mereu simt numerele cum trag de mine in jos, greutatea care ma tine de la zbor. Si stiu sigur ca pot zbura, i-am vazut pe altii. Dar ei aveau aripi.. Uite ca am si eu. Dar sunt verzi. Conteaza? Sigur ca da. Daca nu ar conta, nu as sta sa scriu asta acum, iar tu n-ai sta sa citesti. Ai fi dincolo. Cum unde? Nu stii? Nu se poate. Daca n-ai stii, n-ai sta sa citesti asta acum. Du-te, ca te cheama, si se face dimineata, in curand o sa rasara verdele. Ah, ce proaspata e apa pe care o inspir acum... aduce o adiere de iad. Mi s-a facut foame. Sa mai mananc niste sarvanite. Acum chiar ca sunt greu. nu se poate, doar nu ai invetat sa vorbesti! Si nu inteleg ce zici. Ce repede apune soarele! Parca abia se lasase vara. Uite-l. Imi face cu mana. Dar nu ma intereseaza, eu sunt absorbit de propria realitate ireala. Ce? Ai nevoie de ceva? Du-te si ia-ti. Cum de unde? De dincolo. Stii. Dar sa fii atent, sa nu te prinda. Mergi pe culoarul intunecat. De-o data, ta impiedici de ceva. Esti chiar tu, stai intins pe jos. Cauti ceva.. ce cauti? Dar iti continui drumul. In surfragerie, te vezi iar pe tine: stai tu si canti la chitara. Treci mai departe. In bucatarie, tu stati la masa, toti trei, si mancati, in liniste. Ce mancati? pe tine. Te uiti in frigider. Vezi capul tau. Iti lipseste o ureche. Cauti altceva de mancare si gasesti un telefon. Suna. Raspunzi. Esti tu. Vorbesti despre tine. Iti amintesti de ieri, si te gasesti pe o plaja. Nisipul e alb, cerul albastru-deschis, soarele verde deasupra. Marea inspumata, valuri slabe. Pe un cearceaf, stai tu. Te saluti, dar nu te bagi in seama. Uite-l. Te duci la el. Nu uita de ceaiul pe care l-ai pus la fiert, ca se evapora. Trebuie sa stai putin. Dar incepe sa-ti povesteasca. Te trezesti in alta lume.. Uite copaci, si campuri verzi. Alergi pe ele, catre ea... N-ai mai vazut-o de atata timp, abia acum ai aflat ce durere te apasa. Fugi repede, dar ea te vede si se ascunde in padure. Intri in padure, vezi o scorbura intr-un copac, intri, si ajungi in bucatarie. S-a facut ceaiul. Tu ati terminat deja de mancat si ati trecut la desert. Iei ceaiul si-l bei, si te frige, incepi sa tipi, caci toti de tine s-au fript in timp ce tu beai! Te trezesti brusc. E inca noapte. Esti transpirat... Te duci in surfragerie, treci pe holul intunecat; in surfragerie, chitara. Sta singura. In bucatarie, ibricul pe jos, ceai fierbinte pe podea. Deschizi frigiderul si, pentru o clipa, tipi si te tragi napoi, pentru ca ti se pare ca ti-ai vazut capul, dar apoi iti dai seama ca e puiul. Si uite, ai gasit telefonul. Il iei in mana, inchizi frigiderul: 30 apeluri ratate. Cand il pui pe masa, incepe sa sune. Cu mainile tremurande, il ridici, si raspunzi. E el. Dar n-ai chef sa vorbesti cu el. Inchizi. Suna iar. Intr-un exces de furie, trantesti telefonul la pamant si se sfarama. Vrei liniste.... Du-te iar si dormi. 28 ian 2003 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy