Joi seara încă mai repetam discursul pe care trebuia să-l țin la Targu Mureș. Mândrie mare pe capul meu! Numa' că un gând îmi tot da ghes. Gândul de Costel. Plus de "probleme bărbătești". Plus de Timișoara. Plus de Getuța. Repede pe www.cfr. Tren la 22.45 pentru Tg. Mureș, tren la 23.45 pentru Timișoara. Telefon la Anton. Tu cu ce pleci? Eu ce să fac? "Du-te la Tg. Mureș" zice Anton. Să-mi fac bagajul. O parte din el; cealaltă parte mă asteaptă la Tg. Mureș deja. După trei ore de stat degeaba îmi fac și bagajul. În cinci minute. Telefon la Omer. Ce să fac? " Du-te la Tg. Mures" zice Omer.
In gara noroc de ghinion. Am ajuns târziu pentru Tg. Mureș, la timp pentru Timișoara. Ce ți-e și cu întâmplările astea neîntâmplătoare... În tren surpriză! Neplăcută. Am loc la vagonul-pușcărie. Telefon de la Anton : "unde ești fato?" Eu, sub lanțuri si lacăte. Plus poliția română. Așa că stau eu cuminte pân' la Timișoara doar-doar m-or elibera pentru bună-purtare. Si mă eliberează. In gara Timișoara.
In gară lume multa si pestrița.. Eu sunt ăla. Tu ești ăla?! Dă să te pup. Pupături, pupături (cred ca e o boala care se ia). Motzoaca așa cum a zis Sile "trei coaste si un zâmbet". Pe Anton îl știți, nu vă mai spun eu. Cu Sile nu vorbesc. Încă. Nichita...aaaa...Nichita! Filip (care se ia de ochelarii mei). Kop și foarte tânăra si enigmatica Andreea.
Timișoara. Parcă puțin mai părăsită decât anul trecut. Oare lui Costel cum i s-a părut după atâta amar de vreme?! Stop la Mc Donald's (mai târziu m-am prins că Mc e un fel de obiectiv turistic in Timișoara). Sile împarte cărți, autografe de încep să mă întreb daca nu sunt cumva la Pitești la lansarea lui Sile. Nu sunt. Lipsește soră-mea. Filip se ia de ochelarii mei. De soare.
Plecăm spre librăria Humanitas cu ocol pe la Catedrală. Parcurgem aproximativ doua sute de metri in aproximativ două ore. Și jumătate. Ne mai lipim în drum cu unii cu alții. Mai ales cu Getuța cea cu suflet mare si lipicios. Încă vreo ora și jumătate si mai parcurgem vreo cinci sute de metri. Progresăm, progresăm și mai ales ne înmulțim. Emoția progresează și ea și ajunge să fie cat casa de mare. Cât casa cea mare care gazduiește Uniunea Scriitorilor din Timișoara. Mie îmi cam tremură picioarele nu știu de ce.
Și...ta na na na!!!
Costel!
Care nu e un balaur!
Costel. Bărbat falnic despre care nu ai crede că are sau a avut "probleme bărbătești". De fapt nu ai crede ca are prea multe probleme de vreme ce este așa de zâmbitor (mai târziu s-a dovedit ca singurele probleme au fost cea cu apa destinată distinșilor cuvântători și cea cu o duduie domnișoara ingineră stagiară absolut îndrăgostită de dumnealui).
De aici începe ora de lansare. Care a durat o oră. Conform obiceiului Casei. Pardon...uzanțelor Uniunii. Instituție serioasa de altfel ca și doamna (profesoara?!) care a condus întâlnirea. Au cuvântat unii si alții, persoane importante, bag seama, de vreme ce vorbeau cu cuvinte din dicționar si probabil aveau cel puțin sase carți publicate (clar intelectuali). Am aflat acolo că unul dintre distinșii domni prezenți poate aprecia valoarea unei cărți numa' după titlu. Am aflat și alte lucruri pe care le-am și uitat, iertată fie-mi ignoranța. Nu l-am uitat însă pe Costel. Emoționat si răbdător. Mi s-a părut uneori surprins de cele ce auzea despre propria carte. Poate doar mi s-a părut. Dintre cei ce au vorbit admirabile au fost cuvintele părintelui Vasile. Bărbat falnic si dumnealui. Si înțelept. Si fratele lui Costel. Mai apoi l-am regăsit in cartea lui Costel. Seamănă. Mi-a părut a fi singurul care a înțeles într-adevăr ce va să zică cu "problemele bărbătești". Și care ne-a povestit si nouă. Liviu a smuls emoției câteva cuvinte despre Costel, despre Dodu, despre ce înseamnă comunitatea poezie.ro. Încă o dată Costel emoționat (voi știți că el, Costel, este uneori foarte, foarte emoționat?). Autografe, autografe, autografe. Costel scrie cu drag fiecăruia. Celor prezenți si celor mai puțin prezenți. Se consumă un pix si jumătate.
Apoi lansarea la propriu. Cu vaporaș si canal...cu tot ce trebuie. Masă mare , lume multa adunată. (Filip se ia de ochelarii mei. De soare.) Costel răbdător, zâmbitor, foarte răbdător...un înger! Să-l mănânci nu alta, alături de alune, o atenție, o măslina si multe, multe cuvinte. Că multe povești s-au depănat atunci, acolo...