povestea era că era un oraș cât o literă lungă de tine se desprindeau colorate trotuare cu pagini una peste alta luna până când luna decadentă leșină între cuțite ca o ceapă de aur ce mai plângeam ce mai plângeam ce mai plângea lumea-n sală
tu nu auzi cum latră câinii pe firul ierbii te intreb tu știi cum e cu iarba eu nu știu ce timp mai există povestea se face mică mica nu mai incap in ea cât o literă lungă se face de la un mai la un mai am crescut mamă nu-i așa te intreb