Ascult cum creste iarba si urmaresc traseul norilor pe cer, ce se misca cu exorbitanta viteza a unui melc inscris la maratonul lincezelii.
O picatura de sudoare imi aluneca pe tampla, dar sunt prea ostenit sa ridic mana si sa o culeg. Prefer sa o simt cum ma furnica alunecarea ei, singura particula mobila pe trupul meu paralizat de sila.
Deasupra imi sta soarele ce ma dogoreste si ma face sa simt mai aprig caldura acestei veri. O secunda imi traverseaza prin minte ideea de a ma muta la umbra, dar gandul mi-e prea lenes sa o urmareasca si o lasa sa treaca mai departe. Mi-ar fi greu sa ma ridic, efortul ar fi covarsitor, si in plus la ce bun, atat timp cat stiu ca soarele va apune ? De ce sa ma misc eu, daca o va face el ? De fapt, chestia asta cu miscarea e relativa…asa mi-au spus la scoala : « miscarea si repaosul sunt relative ». Nu ma misc eu, nici Soarele nu se misca, ci Pamantul care ma suporta, ca pe un parazit inofensiv, de care nu merita osteneala sa se lepede.
Deja m-ati catalogat, sunt sigur, ca fiind cel mai delasator de pe planeta asta. Eu prefer sa cred ca doar am un alt unghi din care vad lucrurile, o alta perspectiva asupra realitatii. E doar o chestiune de nuanta. De ce sa-mi fac pantofii intr-o dimineata ploioasa, daca oricum dupa 10 metri de la iesirea din bloc, vor fi din nou plini de noroi ?
O sa ma intrebati daca impartasesc aceeasi opinie si in privinta alimentatiei. De ce sa mai mananc, daca oricum in cateva ore mi se va face foame ? Ei, dragii mei, aici e alta treaba… mancatul e o arta, e un mod de viata, e ca o zi de duminica insorita dupa o saptamana ploioasa . In plus, tine de supravietuire si de perenitate, e dictata din codul genetic de spiritul conservator.
Spre deosebire, ipoteza ca m-as muta la umbra, nu m-ar ajuta aproape de loc, asa cum nici nu mi-ar altera existenta. Sa examinam mai de-aproape problema : daca ma mut trebuie sa depun efort sa ma ridic si sa ma deplasez pentru a cauta umbra, pentru ca in pustietatea asta nu vad nici o oaza de racoare. Daca raman, am numai avantaje : ma bronzez (m-am descheiat deja la camasa si mi-am scos si cravata), ma integrez in natura si verific cu ocazia asta daca e adevarat ce scrie in cartile de literatura pentru Bacalaureat despre comuniunea omului cu natura; imi las gandul sa zburde in voie pe ariditatea creierului meu si poate o sa-mi rasara si mei circumvolutiuni.
O sa-mi spuneti ca o sa fac insolatie. Foarte bine, abia astept… o sa ma trimita maine acasa de la munca, o sa mi se-ncinga creierii si poate o sa se coaca ceva idei geniale cu care o sa ies din anonimat. Macar insolatie sa fac, ca tot n-am intreprins altceva de cand ma stiu.
Uite, acum mi-ar face mare placere sa ma intrebe cineva ce fac. Pentru prima data in viata mea, as schimba invariabilul raspuns deja consacrat « Nimic » cu ineditul « Insolatie ». Asta ar adauga o nota palpitanta desertaciunii in care ma scald.
Va las ca am treaba, acum ca mi-am gasit o ocupatie,si nu va temeti, n-ati scapat de mine.


Al dumneavoastra sincer,
Pierde Vara.