Despre experimente s-a mai vorbit in site-ul acesta.
Daca s-au facut - si probabil se vor mai face - inseamna ca exista o motivatie, daca nu bine intemeiata, macar subiectiv necesara. Ma numar si eu printre cei care au vrut sa testeze ba una, ba alta. Spre deosebire de altii, rezultatele experimentului meu au fost mai degraba satisfacatoare. Clona mea a fost de cateva ori chiar mai apreciata decat originalul. Ma declar multumita, oricum nu aveam pretentii prea mari.
Stiu ca unii nu agreeaza acest lucru, altii insa sunt indemnati sa verifice diverse lucruri, de la reactia fata de creatia lor, pana la reactia fata de propria persoana. Eu ma numar, desigur, printre cei care considera ca aceasta metoda ofera o anumita cunoastere si ca gradul ei de ipocrizie nu este atat de mare incat sa determine rupturi nevindecabile.
Imi cer scuze celor care s-au simtit prejudiciati in vreun fel de situatia creata si multumesc celor care au ramas sau vor ramane prietenii mei chiar si dupa dezvaluirea ca Lelia Voinea si Silvia Van sunt una si aceeasi persoana.
Din acest moment scrierile Leliei Voinea trec in "patrimoniul" Silviei Van.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Trecere ilegală

Îmi încremenise glezna în aer
rămăsese agățată
în butoniera unei interdicții oarecare
și dintr-o dată sfertul de pas suspendat începu să se teamă
se usca, neumbrit de nici o durere, la soare
lumina lingea noroiul sărat de pe talpă, îi era foame
adulmeca atentă sângele trecerii, alerga
celălalt pas își săpa tremurând tranșeea-n nisip
se însămânța pentru altă plecare
aștepta
nu știa câte ceruri se vor sparge bucăți
câte drumuri se vor zgâria între ele
mușcându-și din carne
mâine, cândva

Numele nu mi-l striga nimeni
eram doar un număr impar, poate cuminte
poate altfel, lălâu, cu picioarele-n sus
voiam sa trec granița în mâini, cu fustele în cap, chiuind
m-ademeneau poveștile albastre cu canguri
le-aș fi disecat trupul de vii, câți ochi aș fi găsit
pe toți, șirag, mi i-aș fi pus la grumaz
m-aș fi pândit, dincolo, pe mine, eu - sora mea siameză,
aș fi vrut, dimineața, râsul să-mi gâlgâie sub pantofii
de bal
să mă cutreier cu de-amănuntul, din dreapta
să-mi trec mie încet, de-a bușilea ori de-a-ndăratelea
tatuată de vise, frumoasă uneori, beată de dor
pe sub mal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Sărut

... te sărutam înspre ziuă, visam
îți prinsesem obrajii în palme
îmi rotunjeam gura arzând
peste răsfrângerea chemătoare
a buzelor tale
mă vedeam însetată, tresăream
sorbindu-ți încet răsuflarea
cu toate amintirile despre noi
adormite în povestea de ieri
germinând în povestea de azi
și-n cea viitoare
respirația ta o gustam
ca pe-o mireasmă de fâneață
pictată cu fluturi albaștri
sau ca pe-o miere de tei
coaptă la soare

te visam

îți alunecam cu sărutul odată
tandră în trup
tu te revărsai în mine bogat
îndelung așteptată ploaie de vară
visam
ne-mpleteam eu și tu, tu și eu
curcubeu
amețiți, țâșneam unul spre altul înalt
nebuni și fără prihană
ca două izvoare de munte
scăpate dintr-o dată
dulci și amare, curate
la vale

sărutam înspre ziuă
buzele tale

visam...


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Poezie pentru Stoian

îmi permiteți, domnule
vi s-a strâmbat cravata
lăsați-mă s-o înnod cumsecade,
să vă pieptăn barba cu degetele
și timpurile, virgulele,
cratimele amare
conjugările dracului
încârligate
de-atâtea dezlegări la plecare
mai la nord decât nordul
mai la sud, mai la cer
sub peretele lunii
în ger
dați-mi voie
să vă netezesc pleoapa
să vă scutur de scame surâsul
cât vă beți paharul cu vin
nu, ceasul nu, ce să caute soarta
la piept, în buzunarul cu solzi
și cu spin?
acolo, puneți-vă doar stiloul
și ochelarii
când faceți amor
lăsați-vă câteodată umbra
să se cațere goală
până sub umar, până sub coastă
pâna sub vena albastră
de dor
să nu vă îmbătați, domnule
decât de vara aceasta
și doar de cealaltă,
nu amestecați rugăciunile
înainte de nuntă
și mai ales respirați înspre rai
căci nu sunteți alergic la îngeri
la floare de mirt
la sâni înstrugurați de femeie
și mai cu seamă
și mai cu seamă
la cai

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Sud

deșertul își avea foșnetele sale
uneori
îmi picta cu ocru spasmele trecerii
alteori
mă pierdea neatent din ecou în ecou
de o vreme
mergeam doar spre sud
sus de tot
pe muchia fierbinte a dunei
veșmintele albe
silabiseau gâfâind rotundul călcâielor goale
vântul
îmi urca în trombă sub frunte iluzii uscate
se-necau în vârtej
resturi de vise mumificate de soare
în colțul pleoapei
cuvinte sărate înmugureau cristalin
umbră
cerșeau extenuate chemări
căzute în praf

deșertul își avea foșnetele sale:
mi-am pus
palmele întregi pe nisip
sub ele
îndată a crescut
cerându-mă - apă
un pui de curmal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Descântec de drag

să schiaune noaptea, flămândă,
la poartă
beată, luna să se întindă pe gard
șapte cercuri, iar șapte
și din nou șapte ori șapte,
în fântâni
cu coapsele goale
să se legene apa,
vântul să muște, vampir,
din urechea luminii
pândească demonii bine ascunși,
cu ochi pofticioși
și limbi veninoase,
din șanț
să pot
la foc
să mestec pulberi în oală
și leacuri
buruieni de adus, buruieni de rămas,
buruieni de iubit
busuioc, spărturi smălțuite de vise
inmiresmată sulfină, răsărită în zori
pe brațele calde
înflorite între perne
să torn
praf
dintr-un ungher de fereastră
cu zâmbetul spart
cioburi de-aduceri aminte
iubitului meu să-i taie privirea
să mai pun
aripi de lăstun, fulgi de chirighiță
gheare de șopârlă
să-i întoarcă pașii degrabă
în prag
și-un colț de cearceaf
ud
sărat și fierbinte
să-l tragă înapoi, să vină la mine
să-l aprindă
să stea
de șapte ori și iar șapte
să vrea
să mă vrea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Iubire

Incandescent,
degetul lui Dumnezeu
străpungându-mi pieptul
cu dragoste
Flutur
cu zbor efemer,
Îți mulțumesc, Doamne,
că îngădui
să nu-mi moară dintr-o dată
albastrul aripilor
și că-mi veghezi din înalt
tremurul
aici, în colțul meu
de insectar

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Poveste mică

Am voie să fiu siniliu, am voie să zbor, nu-i așa?
El era un pui de cer cu ochii mari și genele întoarse
Rebel, fugise de-acasă când se crăpase de ziuă
Se urcase în fag și-și deschidea chiuind,
Arípile noi, crescute în somn
Mamăăă, știu să zbor, uiiiii, uite-mă, știu sa zbor!
În nări îi intrau fără voie fulgi de nori scămoșați,
Strănuta, vântul i se încolăcea răsfățat în zulufi
Și, galben, polenul îi troienea obrajii rotunzi
Hai, suuuuus, încă o dată, așa!
Se bucurau albatroșii
Și-l împingeau opintit de la spate
Lăstunii îi împleteau săgetând
Trepte din raze de soare sub tălpi
Vino la joacă, cocuță, să plutim
S-alergăm
Să ne prinzi dacă poți

Spre seară, obosit, mi-a adormit cerul pitic
Lângă prag
Mi-a înflorit apoi în piept dimineața
Toată albastră
Ca o privire de prunc

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Așa cum sunt

Am altă formă acum, altă dimensiune
sunt o poză decupată dintr-o carte abia tipărită
cu foaia velină, lipită în spatele inimii, colț peste colț
și butonieră peste butonieră
Am fost croită treptat, ca o bucată cuminte de piatră
de mulțimi de fierăstraie experte,
de sulița ploii ascuțită pe iarbă
de frunze de arțar carnivore, de surâsuri zimțate artistic
de cuvinte spirală, de cuvinte burghiu, de cuvinte cu gheare de criță
de cascade de îngeri cu pleoape fardate și coatele pline de spini
Îmi vine rândul din nou să agăț colivii cu canari speriați
la răspântii,
În palme îmi rămân doar fărâmituri lipicioase de cântec, unul întreg
doar dimineața pe umăr, neștiutor, despuiat, cu albul ochilor
vărsat între gene.
Nu am antidot la beția de a vrea, nicidecum nu sunt imună
la magia căderii din copaci și din vise, nici un anotimp nu știe să ierte,
cicatrici în formă de fluturi și viespi se zbenguie deja în pieptul
nenăscutei secunde
Pot doar de începuturi de zi să mă mai las pictată o vreme,
purpuriu îmi mai poate spăla coapsa marea, până adorm,
mai pot să suspin cu trupul frânt în nisipuri, sărutând cu iubire, tremurând
copita calului negru,
om și lup
scorpion
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Uimire

Te-ai desenat simplu, dincolo de fereastră
ca propria-mi respirație înflorind în ghirlande de acant
Mă privești drept, răscolindu-mi în trup ape grele
demult prizoniere cu brațele vinete
între maluri de zgură
Mestecat cu degete lungi, pritocit, curățat,
sângele meu uită treptat sensul durerii
De unde au învățat ochii tăi să mă ceară
de unde cum să mă smulgă - resemnată sămânță -
din piatră?
Cum au știut să-mi găsească, ascunse în praf
tremurând speriate, arípile rupte,
posedate de albastru
până la muguri?

Însetați împărțim amândoi anotimpul furat,
aruncat peste gard neglijent cum aruncă poștașul în fugă
o scrisoare de dor cu adresa greșită
Ne udă ilegale serafice ploi, uimiți, bob cu bob
le strângem pe buze mierea secretă
Ne umplem unul de altul, ne absorbim
ne împletim pătimaș în magice nunți,
ucise în zori
și reaprinse fără odihnă noapte de noapte
Înduioșată, oglinda
ne îngăduie o clipă împreună
frunte asudată lipită de frunte, sărut strivit în sărut
aceeași disperată, nesățioasă bătaie de inimă
și într-o parte și în alta

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Iubire altfel

Mi-am lipit sufletul de copaci,
în coaja lor aspră mi-am încrustat
obrazul ud și tâmpla fierbinte
Le-am ascultat pulsul strigând
ca o fântană îngropată de vie,
Înăuntru plânge marea sau poate nu,
vânturi sfâșie pânza luminii sau poate nu,
în rădăcini furtuni de nisip prăvălite
alunecă topite ca lava.

Copacii se lasă iubiți o secundă
îmi petrec frunzișuri calde
și crengi peste mijloc, șoapta verde
de ceață mi-o picură ispititoare-n auz
Amețitoare și amară, îmbrățișarea taie
timpul în două, jumătate rană deschisă
jumătate sărut adormit.
ÃŽmplinit, scrijelit, trupul meu la plecare
duce cu sine sufletul greu de sămânță

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Inimă cu fereastra deschisă

Mamei nu i-am spus niciodată ești așa de frumoasă, te iubesc
bătrânico, ea stă întoarsă mereu, spatele ei murmură încet,
clincăne farfurii în chiuvetă, nu i-am spus, ai palmele dulci,
clipește colțul ochiului tău ca o stea rătăcită într-o coadă de mierlă,
mamă, ai prea multă mătase caldă în gene, știi, mi-e foame,
își caută iar fruntea culcușul sub umărul tău, ce bine miroase
a plăcintă cu mere, mă doare inima, mamă, ai plâns?

Tată, nu ți-am spus niciodată, ești tare, bătrâne, genunchii tăi,
cai de curse, i-am urcat treaptă cu treaptă, m-a legănat vântul aspru
între brațele tale ca pe-o floare firavă de piersic, te iubesc
nu ți-am spus niciodată, m-am oprit, m-am sfiit, ștrengari ochii tăi cu
sori pitici înecați în ape albastre, întredeschise rămân uși de-a pururi
între tâmplele noastre, povestește-mi, e greu să fii tata, copiii, copiii,
ce povară e dorul, mai mângâie-mi părul, tată, ai plâns?

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Încăpățânare de primăvară

Buzată, primăvara asta nătângă
îmi vâră în ochi zboruri grele de gâște:
- Cocori sunt, albi, de sidef
egrete și berze, lăstuni, ia privește-i!
Imi stupește-n urechi lălăieli
albastre de ploi și zăpezi topite-n urzici:
- Violete-s, fetițo, toporași, uite narcise
magnoliile ard lângă ziduri!
Sulemenește apoi cerul cu pensula ruptă
îi întinde vopsea expirată pe pleoape:
- Ia vezi, bate lumină nouă în poartă
ți se topesc țurțuri de soare în ochi
Scoală, fetițo, și vino cu mine
balul începe, înflorește-ți obrazul
dansează
și cântă!
- Hei, babo, nu mă înșeli
cu una cu două, crezi tu că nu-ți văd
obrazul boit și dinții roșii de rugină
că nu-ți simt duhoarea de vulpe
mâncată de foame, cu burta lipită de șiră
plecată fără sorți de izbândă
la furat de suflete crude?
Nu vin cu tine, nu-mi desfac
brațele goale, cum zici
să-mi lăstărești tu chemări
șoptitoare spre coate, nu-ți dau voie
să-mi înfășori ca pe-un șarpe răsăritul pe gât
nu te las să-mi roiești albine pe glezne
nici fluturi tremurând, cu aripi abia desfăcute
pe șolduri
uite așa
că nu vreau!